Trafic aerian blocat! ROMATSA intră în grevă. Ce călători au probleme?





Controlorii de trafic din cadrul ROMATSA vor intra în grevă de avertisment, miercuri, 15 iulie, şi, implicit, vor bloca traficul aerian, au declarat pentru REALITATEA.NET surse din companie. Doar 30% dintre avioane vor zbura pe timpul grevei.
Angajaţii ROMATSA de la control de trafic vor iniţia, pentru prima oară în istorie, o grevă de avertisment, miercuri, 15 iulie, între orele 11.00 şi 13.00.
Astfel, călătorii care şi-au achiziţionat bilete în acest interval vor întâmpina probleme, dat fiind că pe perioada protestului vor zbura doar 30% din avioanele care erau programate în ziua respectivă.
“Este prima grevă din istoria controlorilor din România. Nu o facem din motive de bani, măriri de salarii sau alte drepturi, ci pentru că tovarăşul general îndreaptă ROMATSA spre colaps”, au declarat iniţiatorii.
Controlorii de trafic se tem că îşi vor pierde locul de muncă după ce, acum câteva luni, s-a schimbat managementul în cadrul companiei. Negocierile din această perioadă dintre directorul general, Ion Aurel Stanciu, şi controlori au eşuat.
Unul dintre participanţii la negocieri susţine că, din informaţiile sale, acestea s-au realizat, în anumite cazuri, individual. Acesta a explicat că unora dintre controlori li s-a promis un salariu mai bun, dacă vor trece de partea noului management.
Sursa: realitatea.info
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este