Rezultate meritorii pentru sportivii arădeni la Campionatul Național de ciclism pe șosea
Comunicat – Clubul „Voința Arad”
La sfârşitul săptămânii trecute a avut loc la Craiova, Campionatul Naţional la ciclism şosea 2015, organizat de Federaţia Română de Ciclism, împreună cu CSM Craiova şi DJTS Dolj la care şi-au dus contribuţia şi autorităţile locale din Craiova. Intr-o organizare ireproşabilă unde s-au aliniat la start aproape toate cluburile de ciclism sosea de performanţă din ţară, s-au adjudecat titlurile de campioni naţionali 2015 la ciclism şosea în toate probele masculine şi feminine la care s-a adăugat şi proba pentru persoane cu nevoi speciale şi o probă pentru amatori. Aradul a fost reprezentat de echipa ciclistă de şosea de la Voinţa Arad, condusă şi de această dată de antrenorul secţiei, Peloc Mateiu.
Rezultatele obţinute sunt meritorii pentru arădeni, s-au obţinut în total 5 medalii de bronz în 3 probe specifice de şosea masculin şi feminin.
1. Ciprian Ursuleac cat. juniori – Loc III – proba contratimp individual; Loc. III – proba de fond 80 km
2. Sorohan Narcisa cat. Junioară – Loc III – proba de contratimp individual; Loc. III – circuit adiţiune de puncte
3. Ionel Luminiţa cat. Senioare – Loc. III – contratimp individual
Participarea la această competiţie a fost finanţată din fonduri publice prin programul – Promovarea sportului de performanţă 2015 al Centrul Municipal de Cultură Arad (CMCA)
Dir. Peloc Mateiu














Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)