Inginerul Adrian Tălăbuș a pierit la 26 de ani în urma unui teribilism!





Tragedie în Horezu, pe Vârful lui Roman, în seara zilei de sâmbătă, 20 iunie 2015, în jurul orei 21.50, când un tânăr şi-a pierdut viaţa, iar alţi trei au fost răniţi grav, după ce maşina cu care se deplasau pe un drum forestier s-a răsturnat.
Cei patru tineri plecaseră cu un Suzuki Vitara către Muntele Cocora, unde părinţii unuia dintre ei au turmele de vaci. Printre pasageri se afla şi medicul veterinar Dragoş Ionuţ Bălan – 27 de ani, care luase medicamente pentru a trata unele animale bolnave, scrie voceavalcii.ro.
În jurul orei 21.50, ei au plecat de la Cocora, deplasându-se pe o coastă şi au coborât în zona dinspre Fântâna Neamţului, către zona „Ursu”, pe la baza muntelui. La un moment dat, datorită unor denivelări de pe drum, şoferul Andrei Ionuţ Crăciunescu a pierdut controlul volanului, maşina răsturnându-se.
Impactul a fost puternic, unul dintre tineri, inginerul agronom Adrian Tălăbuş – de 26 de ani, din Slătioara, a decedat la scurt timp după accident, scrie Vocea Vâlcii.
Alți trei tineri au fost răniţi grav. Ei sunt Constantin Vlad Alexandru, de 19 ani, din comuna Slătioara, care a fost diagnosticat cu TCC şi fractură claviculă dreapta; Andrei Ionuţ Crăciunescu (şoferul), de 20 ani, din comuna Vaideeni, care a suferit un TCC şi un traumatism antebraţ; precum şi Dragoş Ionuţ Bălan (medicul veterinar), de 27 ani, din comuna Vaideeni, care a primit diagnosticul de traumatism coloană lombară şi politraumatism hemitorace.
Această știre întregește bilanțul foarte tragic al weekendului care a trecut. Două persoane au murit pe DN 7 Arad – Deva, alte două persoane au murit lângă Brașov, iar un tânăr și-a pierdut viața în localitatea Ovidiu din Constanța.
CITEȘTE CE SPUN POLIȚIȘTII AICI
FOTO: arhiva
Comentariile portalului
Pe roman doar cu bata si arzandu l la buzunar il poti educa, altfel n ai nici o sansa cu el!! Educatia si bunul simt lasa de dorit mai ales (...)
Cu ultima afirmație aveți dreptate, în rest, pe de o parte, aveți, atunci când vizați corupția, pe de alta există și elemente serioase de (...)
Pai daca n a vrut sa manance toata supa?? I a aplicat fostul organ o corectie conform indrumatorului!! Minim 2ani de parnaie i as da borfasului si banane si blugi (...)