De ce procurorul DNA nu a mai cerut arest pentru Elena Udrea





Fostul ministru al Dezvoltării Regionale are libertate de mișcare și este cercetată sub control judiciar. Ea a beneficiat și de o decizie de neconstituționalitate care a anulat un articol din Codul de Procedură Penală.
Fostul ministru al Dezvoltării Regionale, deputata Elena Udrea (42 de ani), a scăpat de măsura arestului la domiciliu, potrivit unei decizii date ieri de Curtea Supremă, în dosarul „Gala Bute”. Decizia este definitivă, iar Elena Udrea va fi judecată sub control judiciar. În acest dosar, ea a stat 72 de zile în arest preventiv, 40 de zile în arest la domiciliu. Dosarul este în faza de Cameră Preliminară.
Procurorul DNA nu a mai cerut ieri arestarea la domiciliu a Elenei Udrea pentru că, în 7 mai, Curtea Constituţională (CCR) a decis că dispozițiile articolului 222 din Codul de Procedură Penală încalcă legea fundamentală, întrucât nu este precizată durata maximă a arestului la domiciliu în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii în primă instanţă. Astfel, exista riscul, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a deciziei CCR, ca Elena Udrea să rămână fără nicio măsură preventivă.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)