Preoții nu vor mai primi bani la nunți și înmormântări!
Creştinii ortodocși care îşi plătesc anual contribuţia către parohia de care aparţin ar putea avea anumite beneficii din partea bisericii.
Mai mulţi senatori şi deputaţi vor ca toţi românii care sunt la zi cu taxa către biserica de care aparţin să nu mai plătească alţi bani atunci când apelează la serviciile preotului din parohie. Concret, aceştia nu vor mai scoate din buzunare bani pentru nunţi, botezuri, sfeştanii, înmormântări sau alte servicii religioase. Decizia ar urma să se aplice numai dacă proiectul de lege care va fi depus zilele acestea în Parlament va fi adoptat de către aleşi. Mai mult, dacă enoriaşul doreşte să se căsătorească religios într-o altă parohie, el nu va plăti pentru acest serviciu, ci îi va arăta preotului chitanţa prin care dovedeşte că este la zi cu plata anuală a contribuţiei, se mai arată în draftul de lege, scrie onlinereport.ro.
„Credincioşii plătesc anual o taxă către parohia din care fac parte, bani destinaţi întreţinerii acelei parohii. Cred că este normal ca atunci când un om are un eveniment, fie el nuntă, botez sau înmormântare, să nu mai plătească pentru serviciul religios, întrucât a plătit o dată. Sunt nenumărate cazuri în care credinciosul nu are astfel de evenimente, dar el îşi plăteşte taxa, fără a beneficia de vreun serviciu religios”, a declarat pentru onlinereport.ro deputatul PNL Dragoş Gunia, unul dintre iniţiatorii legii.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)