Aperitiv pentru Festivalul Internațional de Teatru Nou. Ce ne așteaptă în primele două zile





Pregătirile pentru Festivalul Internațional de Teatru Nou 2015 au intrat în linie dreaptă. Vă poftim să descoperim împreună „tentațiile” teatrale ale acestei ediții.
În chiar prima zi a FITN, de la ora 19:00, ne așteaptă spectacolul „Nişte fete sau cinci-în-unu” de Neil LaBute – producție a Teatrului Maghiar „Csiky Gergely” din Timișoara. Spectacolul se joacă, atenție, într-o camera de hotel! (la Hotel Continental Forum)
Iată și povestea care vă va reține atenția vreme de aproape doua ore:
„Cariera ta de scriitor este în ascensiune, frumoasa şi tânăra ta logodnică aşteaptă să vă căsătoriţi şi să fugiţi în lume – şi care e reacţia ta naturală? Fiind bărbat, probabil te panichezi şi începi să-ţi suni fostele iubite. Și aşa începe odiseea lui Guy, care, retrăind anumite perioade din trecut, încearcă să se regăsească, cu dorinţa de a porni în noua viaţă fără resentimente din partea fostelor (jucate în spectacol de aceeaşi actriţă), şi cu conştiinţa împăcată. Nişte fete sau cinci-în-unu, un spectacol out of the box, jucat într-o cameră de hotel, cu noi, spectatorii, stând la cinci centimetri de actori, şi fiind martori la aceste întâlniri puţin jenante, puţin haioase, puţin triste, dar cu miros de viaţă adevărată, aşa cum este sau cum s-ar putea întâmpla în viaţa fiecăruia dintre noi.”
Tot în prima zi a FITN, de la ora 21.00, Teatrul arădean ne poftește la spectacolul „Dinte pentru dinte” de Yasmina Reza, regizat de protagonistul secțiunii FOCUS din acest an: Cristian Juncu – producție a Teatrului Național din Târgu Mureș. Spectacolul se joacă în sala mare a Teatrului Clasic.
Povestea scrisă de Yasmina Reza este simplă: doi băieţi se bat în curtea şcolii; unul îi rupe doi dinţi celuilalt cu un băţ. Acţiunea se mută repede într-un apartament la uşa căruia sună părinţii „agresorului” pentru a răspunde cei ai „victimei”. Aceştia nu doar că le răspund, dar îi şi invită înăuntru. Ce urmează de aici, puteţi vedea în spectacolul Dinte pentru dinte, în regia lui Cristi Juncu.
Iar după două spectacole inspirate, ce poate fi mai bun decât un party pe cinste? Șef de ceremonii și responsabil cu buna dispoziție va fi DJ K-lu, din Timișoara. Pe 9 mai, de la ora 23:00, în Club Flex.
Primul spectacol al zilei de duminică, 10 mai, este o producție a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova: „Profu’ de religie” – în regia lui Bobi Pricop. Spectacolul are loc începând cu ora 18:00, în sala Studio.
Profu’ de religie abordează felul în care adevărul poate fi interpretat și manipulat astfel încât sensul său devine relativ. Credința într-un adevăr unic se sparge în zeci de bucăți. La ora de religie, profesorul le cere elevilor să spună care este definiția adevărului. De aici pornește o adevărată dispută și controversă: una dintre eleve, Mara, cu o imaginație peste media clasei, susține că adevărul este relativ și că fiecare om își are adevărul său.
Maratonul teatral de duminică, 10 mai, de la ora 19.30, în sala mare, continuă cu o producție a Teatrului „Aureliu Manea” din Turda. Este vorba despre „Ivona, prinţesă de Burgund” – în regia lui Andrei Măjeri.
„Trăim într-o societate forțată să se maturizeze. Actorii sunt cei care nu încetează niciodată să se joace. Ei rămân copii. Poveștile lor descrețesc frunțile și ne fac să râdem de ororile vieții. Într-o lume cu prinți și prințese, un copil normal din ziua de azi și-ar putea găsi locul? Frumoasa Ivona pătrunde într-un spațiu de basm, plin de maniere și cabotini. Dorința lor criminală pompează rapid sângele prin venele palatului. Vom asista la un joc periculos în care, de la râs la plâns și înapoi, e doar un pas” – spune despe spectacol regizorul Andrei Măjeri.
Duminica teatrală se va termina cu un spectacol outdoor, în parcarea Hotelului Continental Forum, cu piesa „To Meet Prospero” a Teatrului „Voskressinia Academic Theatre Lviv” din Ucraina, o adaptare după Shakespeare, în regia lui Yaroslav Fedoryshyn.
Acestea fiind doar primele două zile.
Festivalul Internațional de Teatru Nou 2015 va continua cu încă o săptămână plină de spectacole aduse la Arad din Cluj-Napoca, București, Sfântu Gheorghe, Râmnicu Vâlcea, Târgu Mureș, dar sunt în pregătiri și câteva piese „fabricate” la Arad, plus… concerte cu Luiza Zan, Trei Parale, Kiss, Nagy & Veres Trio și lansarea cărții lui Cristiana Gavrilă, „Globetrotter din fotoliu”.
Dar cu detalii referitoare la surprizele festivalului pentru săptămâna 11 – 17 mai, vom reveni zilele următoare.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)