Secția de Pediatrie 1 a fost învăluită de „culoare pe culoar”





MCF – MultiCultural Foundation a inițiat și terminat etapa 1 din Proiectul „Culoare pe culoar”. În cadrul acestei etape a proiectului s-a igienizat și revigorat etajul 1 și casa scărilor de la Secția de Pediatrie 1 (copii 0-3 ani), din cadrul Spitalului Județean din Arad. Etapa 1 a proiectului a durat 4 săptămâni și a lucrat o echipa de 20 de oameni. Etapa 2 include parterul, iar etapa 3 – biberoneria, bucătăria și camera de sterilizare și vor fi finalizate în curând.
Proiectul „Culoare pe Culoar” s-a născut din dorința de a aduce un zâmbet pe chipul copiilor, prin revigorarea unor instituții care găzduiesc activități din domenul educației, sănătății și asistenței sociale. Prima fază a proiectului „Culoare pe culoar” s-a desfășurat la Grădinița cu Program Normal din Satu-Mare, unde, împreună cu o echipă de voluntari am pictat pereții cu personaje din desene animate, pentru a le face o surpriză copiiilor la întoarcerea din vacanță.
Cine este MCF?
MultiCultural foundation (MCF) are drept scop contribuirea la progresul umanităţii prin cultivarea potenţialului uman. MCF este o instituţie care are drept scop contribuirea la progresul umanităţii prin cultivarea potenţialului uman. Considerând că implicarea noastră, a tuturor, este imperios necesară în procesul ameliorării sociale, Fundația își aduce aportul prin programe de conștientizare și programe specifice pe linii de mediu înconjurător, integrare socială, wellness, comunicare interculturală, formare profesională și acces la educație, dezvoltare personală. Întreaga activitate a Fundației este guvernată de următoarele principii, a căror interpretare se dorește a fi în spiritul Declarației Universale a Drepturilor Omului și Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Comentariile portalului
Și în UDMR sunt astfel de oameni? Răspuns:da. Spre surprinderea celor care idealizau aceasta formațiune politică(sa zicem, deși nu e partid politic) .
Distinsă doamna Luci,chiar dacă sărutați dosul,mîinile și poalele domnului primar nu sunteți cu nimic mai bine văzută de către cititor nici de (...)
Copiii mânca crenvurștii în grădinițe și dulciuri turcești și asta se laudă aici...nu mai spun de condițiile din grădinițe, tot ce (...)