Peste 800 de zile de aşteptare pentru medicamente inovatoare pentru bolnavii de cancer din România. FABC: „Prețul acestei întârzieri se plătește în vieți”
Cifre dureroase de Zila Mondială de Luptă Împotriva Cancerului. Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) trage un semnal de alarmă asupra uneia dintre deficiențele majore ale sistemului de sănătate din România: întârzierile extrem de mari în accesul pacienților oncologici la medicamente inovatoare aprobate la nivel european.
Doi ani în plus de așteptarea pentru bolnavii de cancer din România
Datele au fost prezentate în cadrul conferinței „Prețul Așteptării” (poți urmări conferința AICI), organizată pe 4 februarie 2026. FABC arată că pacienții din România așteaptă peste 800 de zile pentru a beneficia efectiv de terapii inovatoare. Comparativ, media Uniunii Europene este de 578 de zile, iar în Germania accesul se face în doar 128 de zile. Diferența de peste doi ani între România și statele vest-europene nu are o explicație medicală, ci este generată de blocaje administrative și birocrație.
Analiza este fundamentată pe raportul european „Patients W.A.I.T. Indicator”, instrument de referință care măsoară intervalul dintre autorizarea unui medicament de către Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) și momentul în care pacienții au acces real la tratament cu acest medicament.
Conform datelor din 2024, din cele 173 de medicamente inovatoare aprobate în Uniunea Europeană, media UE este de 46% terapii disponibile, în timp ce România oferă acces la doar 19%, adică 33 de medicamente.
81% dintre medicamentele inovatoare indisponibile pacienţilor din România
Situația este și mai gravă dacă se analizează disponibilitatea reală a tratamentelor: 81% dintre medicamentele inovatoare aprobate în UE sunt indisponibile pacienților români, doar 13% sunt complet accesibile, iar 6% sunt disponibile cu restricții. Practic, 8 din 10 terapii oncologice inovatoare aprobate la nivel european nu ajung la timp la pacienții din România, indiferent de potențialul lor salvator de vieți.
„În oncologie, timpul este parte din tratament. Fiecare zi de așteptare reduce șansele de supraviețuire. Prețul acestei întârzieri nu se măsoară în proceduri sau dosare, ci în vieți pierdute”, a declarat Cezar Irimia, președintele FABC.
În cadrul evenimentului, FABC a facilitat o serie de discuții aplicate pornind de la datele raportului Patients W.A.I.T., vizând cauzele administrative ale întârzierilor, dar și modele funcționale din alte state europene. Au fost analizate exemple de bune practici care demonstrează că accesul rapid la inovație este posibil atunci când există proceduri clare, termene asumate și responsabilitate instituțională. Scopul dezbaterilor a fost identificarea unor direcții concrete de acțiune, adaptabile și aplicabile în România, pentru reducerea timpilor de așteptare și alinierea la standardele europene de tratament.
FABC solicită în mod ferm reducerea timpului de așteptare pentru medicamentele inovatoare și alinierea României la practicile europene. Reprezentanții federației subliniază că un medicament compensat, dar inaccesibil în practică, reprezintă un eșec sistemic și conduce la decese evitabile.
Potrivi comunicatului remis de FABC, Conferința „Prețul Așteptării” a reunit reprezentanți ai autorităților, profesioniști din sănătate, societăți medicale, reprezentanți ai industriei farmaceutice și pacienți, într-un dialog deschis, orientat spre soluții rapide și parteneriat instituțional, în concordanță cu obiectivele asumate prin Planul Național de Prevenire și Combatere a Cancerului.
Cu ce se ocupă FABC?
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului, marcată anual pe 4 februarie, reprezintă un moment-cheie de conștientizare și asumare publică a responsabilității față de prevenția, diagnosticul și tratamentul cancerului. Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) este o organizație umbrelă care reprezintă pacienții oncologici din România, membru fondator al Alianței Pacienților Cronici din România, și derulează constant acțiuni de reprezentare și susținere pentru acces echitabil, rapid și real la diagnostic și tratamente inovatoare, în acord cu standardele europene.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)