8 Noiembrie – Ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Ocrotitorii Jandarmeriei Române





Comunicat Jandarmeria Arad. În fiecare an, la data de 8 noiembrie, creștinii din întreaga lume îi sărbătoresc pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, protectori ai Bisericii și ai credinței noastre.
Această zi are o semnificație deosebită, mai ales pentru noi, cei din cadrul Jandarmeriei Române, pentru care Sfinții Arhangheli nu sunt doar modele de credință și curaj, ci și patronii noștri spirituali. Astăzi, personalul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad a participat la slujba religioasă de la Mănăstirea Gai din municipiul Arad. Slujba a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Aradului, alături de preoți.
A fost un moment de reculegere și comuniune, în cadrul căruia s-a rostit o rugăciune comună către cei doi sfinți, cerând binecuvântarea și protecția lor pentru activitățile zilnice ale jandarmilor. În această zi sfântă, ne rugăm pentru sănătatea și siguranța tuturor celor care își îndeplinesc datoria cu devotament și onoare, și pentru ca lumina Sfinților Arhangheli să ne călăuzească în fiecare pas al activității noastre.
Fie ca această zi să ne aducă tuturor o binecuvântare din partea celor doi protectori spirituali ai Jandarmeriei Române, Mihail și Gavriil, și să ne inspire să ducem mai departe cu credință și curaj misiunea pe care o avem. La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil!
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)