sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Opt cetăţeni din Turcia au vrut să treacă ilegal granița, la Vărșand. Au ajuns cu taxi-uri doar până la ieșirea din Chișineu-Criș…

    de Special Arad | 11 august 2020, 1:39 PM | Știri Arad | Urmăriți

    4

    Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărşand – judeţul Arad, au depistat, în două autoturisme care circulau în regim taxi, opt cetăţeni din Turcia, care se îndreptau către graniţa cu Ungaria, cu intenţia de a trece ilegal în ţara vecină.

    În data de 11.08.2020, în jurul orei 00.20, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărşand, aflaţi în misiune pe DN 79A, au oprit pentru control, la ieşirea din localitatea Chișineu-Criș, două autoturisme care circulau în regim taxi. În interiorul mijloacelor de transport se aflau ca pasageri opt cetăţeni străini, dintre care trei bărbaţi, o femeie şi patru minori.

    Întrucât pasagerii nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, au fost transportaţi la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră, pentru cercetări.

    În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Turcia, adulţii având vârste cuprinse între 29 şi 42 ani, iar minorii între 6 şi 14 ani. Aceştia se îndreptau spre frontiera cu Ungaria, intenţionând să treacă ilegal în ţara vecină, pentru a ajunge în state din vestul Europei.

    În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări față de cetățenii străini, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru Amber Malcolm Lovett

    0 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.