50 de ani de amintiri la Școala Generală Nr. 7 din Sânnicolau Mic
Și au fost 50 de ani de amintiri la Școala Generală Nr. 7 din Sânnicolau Mic, amintiri năpădite la o întâlnire de suflet a celor care au absolvit clasa a VIII-a tocmai în anul 1976, a celor care încă au mai prins acel sistem de clasă de fete și… clasă de băieți, dar și schimbarea acelui sistem.
Deși au trecut 50 de ani de atunci, clasa s-a umplut și au răspuns prezent aproape 30 de foști colegi în timp ce catalogul a fost strigat de doamna profesoară Cornelia Minda, fiica celor care le-a fost mentor celor din generația 1961-1962, Alexandru Tiulea.
A fost dureros atunci când l-a strigarea catalogului, cel care își auzea numele nu răspundea, iar colegii adăugau: „decedat”. Timp de jumătate de secol s-au întâmplat multe, iar destinul unora a fost să nu mai prindă această zi aniversară, dar a rămas și va rămâne în amintirea lor până la capătul timpului fiecăruia.
A fost și amuzant atunci când unii dintre ei adăugau la prezentarea lor povești din acei ani, povești în care au fost trași de perciuni sau mai luat „câte o scatoalcă” de la profesori pentru că… așa erau vremurile. Dar se făcea școală.
Am întâlnit mulți oameni care au rămas în cartier, care și-au întemeiat familii acolo unde au crescut și unde au învățat, dar am întâlnit și oameni care atunci când au auzit despre o asemenea întâlnire de suflet au decis să facă un efort – unul mare – pentru a veni din Germania, din Italia sau din… București.
Câți oameni, atâtea destine. Unii, așa cum am scris mai sus, și-au construit viitorul prin Germania sau Italia, alții au rămas acasă și au devenit cadre didactice, ofițeri de carieră, șoferi de autobuz, antreprenori, muzicanți, vânzătoare, și toată paleta aceasta a meseriilor. Acum, însă, cei mai mulți dintre ei sunt pensionari.
Nu a lipsit nici voia bună… Având în Gheorghe Rotaru un muzicant de profesie, un foarte talentat saxafonist, cei prezenți s-au bucurat și de o mini-orchestră la un local din apropiere și astfel nu a lipsit cântecul și dansul. Apoi a venit și fotografia cu tortul aniversar.
La despărțire cu toții au plecat acasă cu o cană aniversară care să le aducă aminte mereu de această întâlnire, dar și cu o diplomă pe care apare numele tuturor dar al celor care le-au fost îndrumători.
Le-au fost profesori:
Limba română: Sălăjan Lucia, Tulea Alexandru
Limba franceză: Magheru Doina
Istorie: Tănase Eugenia
Matematică: Crișan Rodica, Wunderlich Ion
Chimie & Fizică: Cordoș Dorina
Geografie: Căpitan Maria
Biologie: Petrovan Ileana, Vîlceanu Victor
Muzică: Lupu Elisabeta
Educație fizică: Mărieș Irina
ATP: Varsali Magdalena, Balaj Călin
Desen: Orădan Teodor
Profesori diriginți
Tănase Eugenia – dirigintă la clasa a VIII-a A
Mărieș Irina – dirigintă la clasa a VIII-a B
Lista elevilor:
Clasa a VIII-a A
Diriginte: Tănase Eugenia
Băliță Eugenia
Borda Mariana
Butunoi Otilia
Cotuna Cornelia
Cristea Maria
Frențiu Victoria
Hîrbu Angela
Hohn Adelheid
Ioniță Maria
Joca Silvia
Kulcsar Eva
Lăpăduș Adina
Mag Elisabeta
Milovan Zoița
Munteniță Mirela
Onodi Elisabeta
Oroș Aneta
Popa Estera
Roșu Adriana
Ruș Stela
Rusu Elena
Uliță Doina
Voica Dorina
Zorlențan Doina
Țipei Iuli
Clasa a VIII-a B
Diriginte: Mărieș Irina
Achim Viorel
Ardelean Dumitru
Balaciu Viorel
Barbăroșie Mihai
Băd Marcel
Biringer Siegfried
Bodrog Gheorghe
Bolovan Ovidiu
Borza Ioan
Brischler Arnold
Ciupa Lucian
Fiț Nicodim
Hotăran Ilie
Ioniță Vasile
Joca Romulus
Kandler Franz-Dieter
Kulcsar Attila
Kulcsar Carol
Laza Dumitru
Martinescu Emil
Maxim Mircea
Pavel Cornel
Putici Mircea
Rotaru Gheorghe
Rus Adrian
Stremciuc Mihai
Szentesi Lajos
Tănase Viorel
Târniceru Dan
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.






















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)