18 cetăţeni străini, opriți la vama Nădlac





Comunicat IGPF. Poliţiştii de frontieră arădeni, din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, au depistat în ultimele 24 de ore, 18 cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunși într-o autoutilitară.
În data de 17.11.2023, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, un cetățean german, aflat la volanul unei autoutilitare înmatriculată în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, textile pe ruta Turcia – Germania.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, în compartimentul destinat transportului de marfă, 18 cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Bangladesh, Siria, Nepal și Maroc, intrați legal în România.
Având în vedere aspectele constatate, în acest caz poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este