sâmbãtã, 31 mai, 2025

Special Arad Logo

    15 canapele furate, în miez de noapte, dintr-o societate comercială din Zona Industrială Arad

    de Ioana Costaș | 30 mai 2025, 1:12 PM | Știri Arad

    0

    15 canapele au fost furate, în noaptea de 28 spre 29 mai, de la o societate comercială de profil situată în Zona Industrială Arad.

    Hoții, doi bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 37 și 41 de ani, din Arad, respectiv Sântana, au încărcat canapelele – a căror valoare totală este de aproximativ 20.000 de lei – într-o autoutilitară. Făptașii au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați pentru furt calificat. Întregul prejudiciu a fost recuperat.

    „În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Secției 1 Vlaicu au fost identificați doi bărbați de 40, respectiv 41 de ani și o femeie de 37 de ani, care în noaptea de 28/29 mai, ar fi sustras 15 canapele dintr-o societate comercială din municipiu, cauzând un prejudiciu de aproximativ 20.000 de lei. În baza probatoriului administrat, cei trei bănuiți au fost reținuți pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului de caz într-un dosar penal întocmit pentru furt calificat, prejudiciul fiind recuperat”, a transmis IPJ Arad.

    Citește și: Se deschide Ștrandul Neptun: când și ce noutăți aduce sezonul 2025

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.