15.000 de tineri, Scooter, DJ Fresh, Dubioza Kollektiv și mulți alții la festivalul SZIN din Szeged


O nouă ediţie a festivalului SZIN (Szeged Ifjusagi Napok), un fel de Sziget Fesztival mai mic, are loc zilele acestea la aproximativ o sută de kilometri de Arad, în oraşul maghiar Szeged, la Újszegedi Partfürdő (malul râului Tisa), unde până la sfârşitul săptămânii au loc o serie de concerte şi programe culturale.
SZIN oferă multe programe culturale printre care se numără spectacole de teatru, expoziţii şi prezentări ale unor obiective turistice din ţara vecină. Festivalul a debutat luni 24 august, cu un public numeros (peste 15.000 de plătitori, conform organizatorilor) şi a programat până acum recitaluri cu Scooter, Wellhello, Hiperkarma, Magashegy Underground, Beatrice, Akos sau Kowalsky meg a Vega. Manifestarea se desfăşoară până sâmbătă, 29 august, şi cuprinde recitaluri şi seturi cu DJ Fresh, Julia Carpenter, Irie Maffia, Peterfy Bori And Love Band, Dubioza Kolektiv, Subscribe, Hallot Penz, Punany Massif, Andro, Nick Warren, Jay Lumen, Intim Torna Illegal, MCL, Ivan And The Parazol sau Chris Lake, scrie PressAlert.
Foto: szin.org
Comentariile portalului
Va dati seama ca criminalii astia ar fi putut sa ajunga doctori care cica ar f tratat pacienti ...v-ati pune viata voastra in mainile lor?
Sa mearga in timpul saptamanii, de luni pana vineri, de dimineata. Eu am fost intr-o zi de joi, de dimineata adica la ora 9 am plecat din Cartisoara. Si cand am (...)
Zilele trecute mă uitam la panoul solar expus în parc și mă gândeam că lămpile led alimentate cu energie solară nu mai sunt o noutate de mult - î (...)