vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    200.000 lei bagă zona Mărului cu un picior în groapă. Sute de oameni riscă să fie evacuați…

    de Raluca Medeleanu | 12 iulie 2016, 9:38 AM | Reportaj | Topic special

    7

    În urmă cu aproape un an – în 7 august 2015, mai exact – scriam despre zona pe care am clasat-o „numărul 1” în „Ghidul celor mai depravate zone ale Aradului”: Mărului, acest imperiu al fumului negru opac și înțepător ce se înalță mereu într-un dans macabru șerpuitor către văzduh. De gunoaie nici nu mai are rost să menționăm. Ochii se obișnuiesc cu peisajul dezolant. Ce nu pot însă să se obișnuiască, oricât ar dori, sunt plămânii oamenilor, plămâni intoxicați de fumul toxic care se generează din arderea cauciucurilor. S-a mai schimbat ceva în ultimul timp în acest infern al fierului vechi? Vizibil deloc, ci doar în atitudine…

    Am fost contactați de un cititor care are ghinionul să locuiască, cu forme legale, tocmai în zona respectivă. Ne-a povestit cum de-a lungul anilor – căci povestea de pe Mărului nu-i de doi, trei ani, ci veche, veche – fumul dens îi intră pe geam direct în casă, iar acum are grave probleme de sănătate. Fotografiile pe care acesta ni le-a trimis surprind atmosfera. Nu credem că e nevoie să le mai facem o descriere. Ele vorbesc de la sine.

    cauciucuri arse marului

    Ce putem însă face e să ne interesăm care mai e poziția autorităților, acelea a căror rol ar trebui să fie garantarea unui mediu de viață sigur și sănătos. Să nu mai vorbim de faptul că Aradul se află într-o nouă competiție, tocmai într-un domeniu care, privind pozele de mai sus, ne poate așterne un zâmbet amarnic în colțul gurii: Capitală Verde a Europei. Iar prin verde nu, nu se referă la „verde de Paris”, ci la „curat”, „pur”, „ecologic”.

    Cu gândurile astea „verzi” în minte, am pornit din nou la drum, acompaniată de șeful de birou O.P.1 Florian Barna, agentul superior Tiberiu Fazekaș și agentul asistent Raul Jurj, ca să aflu direct de la locuitorii de acolo dacă, în ultimul an, au simțit în viețile lor o ameliorare a problemei.

    De această dată, față de anul trecut, oamenii păreau ceva mai rezervați să vorbească cu mine. Păreau mai stânjeniți și spuneau că de când a fost o razie a Poliției Locale, nu se mai întâmplă nimic prin zonă, în afară de obișnuitele camioane care vin să-și debaraseze molozul. Întrebându-i despre fumul intoxicant de la cauciucuri arse, nimeni, cu excepția unui bărbat tânăr, nu ne-a recunoscut că îl mai simt. Simțeam deja că poate pozele trimise sunt făcute înaintea raziei respective și eram gata să o las baltă, când tânărul respectiv începu să-l dojenească pe fratele său care ne spunea că zona-i curată. „De ce minți, mă?! În fiecare noapte ard ăștia cauciucuri aici! Păi și azi noapte puțea toată casa…”. În momentul acela, fratele o întoarse ca la Ploiești și recunoscu și el că da, într-adevăr, arderea continuă. Ca să mă lămuresc, am străbătut cărăruia care pornește de la capătul străzii, printre ceva „dealuri” de moloz și gunoi și am coborât în zona cu bălți pe care am vizitat-o anul trecut, în apropiere de Casa Pădurarului (vezi galeria foto de la finalul articolului). Cauciucurile erau, firește, tot acolo. Pulberea neagră care mi s-a băgat prin sandale, sub tălpi, indica o ardere extrem de recentă. A trebuit să-mi frec pielea cu o periuță cu țepi duri, cel puțin jumătate de oră când am ajuns acasă, ca să scap de urmele acelea de negreală.

    cauciuc ars marului

    Discutând cu cei trei agenți ai poliției, am concluzionat că ceea ce-i determină pe locuitori să mintă în legătură cu arderea cauciucurilor e teama de a supăra pe cei care fac asta.

    În plus, toți sunt stresați că vor rămâne fără case dacă administrația locală se va hotărî să facă ordine. Toți aveau câte o idee vagă despre ce urmează să se întâmple, iar faptul că Poliția Locală a desfășurat o acțiune de identificare a tuturor celor care locuiesc acolo le-a sporit teama. „Unde o să mă duc eu dacă îmi dărâmă casa?!”, „Păi, probabil o să vă ofere o locuință asemenea celor de pe Tarafului”, îi răspund unui om în vârstă, cu buletin de Arad. „Și cu animalele ce o să fac?!”, mă întrebă cu disperare în glas bătrânul.

    Câțiva cu acte în regulă, sute cu ședere ilegală în zona Mărului – o statistică a Poliției Locale

    Zona dezolantă din jurul str. Mărului se întinde pe aproximativ 86 de hectare. În urma acțiunii din mai a celor de la poliție a rezultat un amplu raport ce conține fotografii cu fiecare locuință din arie. De asemenea, ceea ce numim noi „Mărului” a fost împărțită în 3 zone unde au fost identificați toți locuitorii stabiliți ilegal. Viorica Graur, directorul general al Poliției Locale Arad, mi-a spus că majoritatea sunt din alte zone ale țării și mi-a oferit să studiez raportul întocmit. Astfel am aflat următoarele:

    Zona 1 conține 61 de adulți și 27 de copii.

    Zona 2 conține 184 de adulți și 181 de copii.

    Zona 3 conține 17 adulți și 2 copii.

    Dacă tragem linie, asta înseamnă că 472 de inși își duc existența în mod ilegal în perimetrul „Mărului”. Nu-i o cifră deloc neînsemnată!

    20160708_102029 20160708_102232 20160708_102311

    Schimbarea la față a Mărului: complex sportiv în loc de gunoaie 

    Anul trecut, purtătorul de cuvânt al Primăriei ne spunea că municipalitatea intenționează să readucă zona la viață prin construirea unui complex sportiv. Ceea ce pe atunci părea un vis, se pare că încetul cu încetul va deveni realitate. Potrivit informațiilor obținute de la Primăria Arad, „în bugetul anului 2016 sunt alocați 200.000 lei pentru realizarea documentației Studiu de Fezabilitate Complex sportiv strada Mărului. Proiectul de investiție este în curs de obținere a avizelor pentru  etapa Studiu de Fezabilitate”.

    Asta înseamnă că a început numărătoarea inversă pentru „schimbarea la față” a zonei Mărului. Lucru ce nu poate decât să ne bucure, bineînțeles. Odată cu dispariția oamenilor așezați ilegal, sperăm să dispară și activitățile poluante. O singură problemă, majoră am spune noi, se ridică prin desființarea acelor locuințe: unde vor fi mutați toți acei oameni? Ținând cont că majoritatea sunt cu buletin din alte județe, nu este în puterea Primăriei să îi mute în locuințe sociale. O soluție ar fi transportarea lor înapoi în localitatea de reședință, însă din ce mi-a povestit agentul superior Tiberiu Fazekaș, cu mulți ani în urmă s-a executat o astfel de acțiune pentru minorii găsiți pe străzile Aradului. Aceștia au fost acompaniați de agenții de poliție și returnați în orașul natal. Problema care a intervenit a fost că mulți dintre ei au revenit în scurt timp înapoi pe străzile orașului nostru, considerând Aradul „tărâmul făgăduinței”.

    Dacă acesta va fi cazul și după demolarea locuințelor ridicate ilegal în cele trei zone identificate, rămâne de văzut în „viitorul verde” – sau poate și mai gri.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Arădeni, nu mai daţi nimic cerşetorilor, mari sau mici! Nu vă lăsaţi înduioşaţi de „necazurile” lor. Nu faceţi decât să atrageţi în oraşul nostru tot felul de ţigani şi de nenorociţi, de care nu avem nevoie. Ăştia-s ca şi câinii vagabonzi, care n-ar vieţui şi nu nea-ar deranja dacă nu s-ar găsi oameni „cu suflet” dar fără minte, care să-i hrănească.

      +11 voturi
      +1
      -1
    2. Praf in ochi pentru fraieri si studiile astea…inloc sa intre cu buldozerele peste ei…alta solutie ” normala” nu cred ca este..simplu si eficient..sigurat nu isi mai fac casute..si cu cauciurile…ei probabil le ard pentru „ferul” din ele…de nu ar avea unde sa le duca..probabil nici nu le-ar mai arde.

      +7 voturi
      +1
      -1
    3. Eu stau pe str, Mărului și pe această cale tin să-l anunt pe d+l CETATEAN măcar putea să aibă bunul simț să-și dea numele.ca:fata,sotia și cu mine am terminat studii universitare,iar ceilalți doi copii încă își continuă studiile.Si țin să-i aduc la cunoștință domnului CETĂȚEAN că toți muncim și nu furăm…deci d-ul CETĂȚEAN pe str Mărului mai sunt si oameni cinstiți care nu au unde să se ducă

      --1 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru ARO

    4 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.