Un muncitor în vârstă din Vărșand, epuizat după o zi de muncă, se întoarce cu căruța de pe câmp. Este nevoit să treacă peste un pod care se clatină la fiecare a treia scândură. E obișnuit cu acest pod de când se știe, dar niciodată acesta nu a fost într-o stare atât de execrabilă cum e în ultimul timp. La doar câțiva metri de malul dinspre sat se aude un scârțâit infernal și jumătate din pod efectiv crapă. Calul și căruța cad lângă râu. Spre norocul lui, bătrânul izbutește să sară de pe căruță și scapă cu viață. Nu e o poveste inventată și nu e un caz izolat la Vărșand, e o realitate cu posibile repercusiuni mult mai grave. Chiar lângă pod e o școală. Ajunge ca un copil să se aventureze pe acest pod, să cadă în râu și să moară. Oare trebuie să se întâmple o tragedie ca autoritățile să se trezească? Primăria Pilu (de care aparține satul Vărșand) este liniștită. „N-avem ce face. Cu siguranță CJA cunoaște situația”. Cu atât mai grav dacă, într-adevăr, consilierii județeni cunosc situația! Și… interesant e că tocmai localnicii le-au atras atenția. Absolut degeaba deocamdată.

Podul de peste râul Crișul Alb se află, de ani de zile, într-o stare avansată de degradare și nimeni din administrație nu mișcă un deget. Oamenii au pământuri dincolo de râu și traversarea podului nu numai că e imposibilă cu utilaje agricole, dar e și extrem de periculoasă pentru muncitorii sau copiii care vor să ajungă pe jos pe partea cealaltă.

Mai mult de jumătate din acest pod stă să cadă în râu în orice moment, dar sunt suficienți localnici care se „aventurează” pe această construcție șubredă, putrezită și instabilă, pentru că n-au încotro. Majoritatea localnicilor trăiesc din agricultură, dar terenurile nu prea se arată muncite în această vară. Singura opțiune „safe” a lor este ocolirea satului și a comunei Pilu, intrând în Socodor și luând la stânga, trecând podul de acolo și venind înapoi lângă râu. În jur de 20 de kilometri numai până la Socodor, asta însemnând dublu înapoi spre terenuri, ceea ce cu utilaje (cei care-și permit un asemenea lux) înseamnă cca. 3 ore. Sau chiar mai mult, în funcție de viteza admisă pentru vehicule de mare tonaj pe drumul național.

Dar ce fac cei care merg pe jos sau cu bicicleta ca să-și muncească pământurile? Își riscă viața, zilnic, pe un pod uitat de soartă. Degeaba s-au făcut mici reparații  – cârpeli, cu alte cuvinte – acum 20 sau acum 10 ani, pe vremea aceea la inițiativa Primăriei Pilu, spune viceprimarul, efectuat de cei de la Armată, spun localnicii, și degeaba s-a pus de curând un semn de circulație cu „sens interzis” și o bucată imensă de ciment în fața podului (e relativ acest „de curând”, pentru că au crescut buruieni gigantice în jur).

Drumul pe care vărșăndenii care mai au pământuri sunt nevoiți să-l parcurgă

Pentru bunăstarea și siguranța localnicilor e nevoie de un pod nou, actualul fiind mâncat de vreme, scândurile și grinzile fiind rupte sau la un pas de a se rupe, iar pilonii care – deocamdată – țin podul cvasi-întreg sunt putreziți atât sub apă, cât și la suprafață. Majoritatea dintre ei nici măcar nu mai ating solul.

Foarte mulți și-au vândut pământurile din această cauză, la bani de nimic, fiind forțați parcă de incompetența autorităților. De regulă, aceste terenuri sunt cumpărate de către străini, care dețin tractoare și combine agricole și nu intră neapărat în pagubă cu acest ocol de zeci de kilometri. Puținii locuitori ai Vărșandului care și-au mai păstrat pământurile însă nu își permit asemenea investiții.

„Or zis cei din Primărie că pentru ce să facem podul, că nu-i interes, adică pentru două stâne și două cantoane îi investiție foarte mare pentru pod”, spunea Anton, un localnic. L-am întrebat dacă el deține un teren agricol dincolo de pod. „Nu am, da’ am avut și din cauza aia l-am vândut, din cauza podului”. 

„Grupul de rezistență” de la Vărșand

Grupul de Facebook al satului îi reunește în mediul online pe vărșăndeni și pe cei care s-au mutat de acolo de ceva timp, la Arad sau în alte țări. „Vărșandul este localitatea ce ne leagă” – așa începe descrierea grupului. Revenind în viața de zi cu zi din lumea virtuală, în schimb, vărșăndenii mai sunt legați doar cu mare dificultate, prin acest pod, de activitățile lor de când lumea, agricultura.

De la cel mai sărac la cel mai „bogat”, localnicii se cunosc între ei, sunt gospodari, primitori, joviali și, cel mai important, foarte uniți. Această unitate i-a motivat atât pe actualii, cât și pe foștii localnici, să demareze o acțiune civică, totul pornind pe grupul de Facebook mai sus amintit. S-a scris un memoriu care, până în momentul de față, a fost semnat de 347 de localnici. Special Arad a scris despre acest lucru la vremea respectivă, când s-a demarat campania. Fotograful Claudiu Ștefan Condurache, un arădean născut la Vărșand, i-a scris personal vicepreședintelui CJA, Sergiu Bîlcea, pe Facebook. Rezultatul? „Seen” și atât.

Alături de Claudiu, de data aceasta Special Arad s-a dus la Vărșand ca să încercăm să ne riscăm un pic viața pe acest pod, să vorbim cu localnicii și cu cei parțial responsabili de această problemă, conducerea comunei Pilu. Primarul (poate pentru că auzise că venim?) și-a luat liber sau și-a găsit ceva urgent de rezolvat altundeva. Am reușit să vorbim cu viceprimarul, Acs Tiberiu Andrei (era tocmai ziua lui de naștere), care nu a putut să ne spună decât ceea ce știam deja de la localnici. Primăria nu se consideră responsabilă, de vreo 8 ani podul aparținând Consiliului Județean Arad. „S-a mai atras atenția Consiliului Județean asupra stării în care se află acest pod?”, l-am întrebat. „Suntem siguri că cei de la CJA știu despre toate podurile care-s în județ cu problemele astea”.

Și, totuși, nu pare să-i bage în seamă nimeni pe vărșăndeni.

Înainte să ne întâlnim cu viceprimarul la podul-problemă, un echipaj de jandarmi a venit acolo val-vârtej, doi dintre ei au ieșit din mașină și s-au apropiat de pod, după care s-au uitat în zare. „Bună ziua! Ce se-ntâmplă?”, i-am întrebat. „Nimic”, a venit răspunsul sec. Asta observ și eu – era să-i arunc înapoi în gura mare.

O localnică de lângă un magazin ne-a „liniștit” cu un gust amar: „Auziți dumneavoastră, n-are rost să scrieți, no, că s-o mai scris despre podul aista și de atâția ani nu l-o făcut nimeni și nici nu-l face!”.

„Au mai venit aici și ungurii să facă poze și toți râd de noi. Suntem o țară de nimic! Zero!”, ne-a spus un alt localnic care trece peste acest pod de minim două ori pe zi, după cum ne-a mărturisit.

Se va autosesiza CJA după acest articol? Se lucrează (oare?) pe un plan măcar de a aloca fonduri pentru construirea unui nou pod peste râu la Vărșand? Sau va trebui să relatăm data viitoare despre strigătul stins în apele râului ale unui om, ca în sfârșit să aibă efect și vocea vărșăndenilor?

Cazul de față este cea mai gravă problemă, dar nici măcar nu e singura la Vărșand. Dar… asupra celuilalt subiect care dă bătăi de cap localnicilor vom mai reveni.