joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    ExclusivZeci de inspectori în control la Gurahonț și Lipova. Silvicultorii au „zăcut și suferit” seri la rând în cabanele IPA Lipova și Neudorf. Ministrul Cristiana Palmer speră la prinderea hoților din păduri… (I)

    de Alin Olteanu, Luci Precup | 9 septembrie 2016, 9:27 AM | Investigaţii

    12

    „Șefu! Să trăiți, am controlat. Am găsit tot ce ați spus dumneavoastră. Totul e alb, curat, pomii sunt la locul lor, nu s-au tăiat sute de hectare de pădure ilegal, nu s-au marcat pomii pe fals. Da… Totul e ok. O sa scriem asta într-un raport pe care o să-l puteți înainta ministrului. Să nu mai aibă probleme cu presa. Și ăștia de la presă… ce tot au cu noi? Mama lor…”

    Cum anchetezi o situație căreia sau nu vrei să-i dai de capăt, sau nu poți sau, de fapt, nu vrei să ajungi decât la rezultatul pe care-l ai în cap? Faci o comisie de control, bine aleasă… și gata, problema e ca și rezolvată. Ei bine, statul român nu se dezminte. De fapt, anumite elemente ale statului român nu se dezmint. În cazul nostru, statul român… a făcut o comisie formată din 25 de ingineri inspectori, în domeniul silvic, duși din (aproape) toate colțurile țării și i-a pus la controlat. La, cică, controlat cioturi de arbori, ilegalități în pădure și alte chestiuni în domeniul silvic.

    În urma acuzațiilor aduse de presă,

    că în pădurile din Arad se fură ca-n… codru, un procuror s-a ridicat brusc de pe scaun (nu o luați în nume de rău, omul poate că e bine intenționat), s-a autosesizat și a dispus o anchetă la două Ocoale Silvice din județul Arad, acolo unde s-ar părea că sunt problemele amintite. Zis și făcut. Procurorul a chemat Poliția din Arad întru colaborare și să facă cercetări. Iar Poliția, așa cum o știm, s-a pus pe treabă. Un polițist, Irina sau Hirina – nici nu contează cum îl cheamă și o să constatați de ce – se ocupă de caz. Unii spun că se ocupă de anchetă mai ceva ca Alain Delon de femeile pe care le-a părăsit, dar noi nu ne gândim la prostii… Noi zicem că e pe „bune”. Acesta a solicitat ajutorul Direcției Silvice, Direcția Silvică a telefonat ministerului, ministerul… Regiei Naționale a Pădurilor și Regia (RNP)… a făcut regia că l-a trimis pe un anumit director Gheorghe Vulpe să-și facă plinul… de informații și note de control – nu vă gândiți la prostii!, la Ocoalele Silvice Gurahonț și Lipova. Și ca să nu vină singur, și ca să închidă gura presei și a altor angajați nemulțumiți, dintre care unii au dat cu subsemnatul și pe la alte organe de control decât „banalele” Parchete, acesta a strâns lângă el nu mai puțin de 25 de ingineri silvici (inspectori) de pe la alte șapte Direcții Silvice din țară și le-a și pus în spate câte un asistent angajat în domeniul silvic din Arad. Inginerii care au venit să-și controleze „frații” de la Arad, să le numere pomii și să constate că ștanțele de pe aceștia sunt în regulă, sunt din Timiș, Caraș, Bihor, Satu Mare și Hunedoara. Seamănă cu o chestie… „eu vin să te controlez pe tine, tu ajungi ulterior să mă controlezi pe mine și gata”…

    La Gurahonț, o gură de aer, un grătar, o țuică bună și… ne înțelegeți dumneavoastră, au preț de o… vulpe

    Prima dată, controalele despre care nu suflă nimeni o vorbă, iar directorul Țigan nu răspunde la telefon ca să ne confirme, au avut loc la Gurahonț, în urmă cu aproximativ o săptămână. De fapt, nu controale… întâlnirea combatanților a avut loc la Gurahonț: reprezentant RNP, cu șef de ocol, cu ingineri „dedicați” cauzei și cu, probabil, bucătari și grătare și bla, bla, bla…  Ați aflat cum au ieșit la control pădurarii de acolo? Nici noi… abia ieri… Au ieșit perfect, dar încă nu e scris pe țidulă, adică pe nota de control, că ea nu există decât în mintea tuturor participanților.  Dar, să revenim… conducerea Ocolului a marcat…a mar-cat… pomii – nu vă gândiți la prostii!- a prins vulpea (poate fi și cu „V” mare)… nu de coadă… a mângâiat-o strașnic să nu-i pice părul scump și gata. Rezolvată prima întâlnire între conducerea RNP și pădurarii din teritoriu. Dragoste la prima vedere, ce mai! Mai ales că nimic nu se poate compara cu dragostea de mămăligă, de mălai… asta v-o spun până și femeile, nu doar pădurarii cinstiți.

    După Gurahonț, de luni, la Lipova

    Așadar, la Lipova, fieful până nu demult al domnului primar Bibarț (sperăm să nu ne audă Falcă…), fost și actual șef al Ocolului Silvic din localitate – nu de alta dar și-a blocat postul că nu se știe cum e cu alegerile -, luni, la începutul săptămânii, s-a întâmplat, după amiaza, ședință mare. Nu mai puțin de 75 de vașnici apărători ai pădurilor au stat să asculte cuvântările tovarășilor care îi conduc… „Am venit să vă spun că avem un control la Ocoalele Silvice Gurahonț și Lipova. Nu vă fie teamă, toți sunteți în regulă. Știu eu asta… Numai că de… trebuie să trecem și peste asemenea chestiuni. Cu greu, dar trecem că suntem obișnuiți. Ne scotocim prin buzunare… scoatem tot ce avem, daaaa, nu bani, nu, nu, bani, pixuri, șervețele, brelocuri, rulete de măsurat, nu, nu otrava, nu, nu ștanțele… și… și ne vedem de treabă. Am vorbit și cu Călinuț, îl știți, viitorul Tutankamon al Aradului și… e totul ok. Aici e și domnul de la Poliție, plus colegii noștri din județele… (bla,bla, bla)” – NU a zis așa ceva Teo Țigan, directorul Direcției Silvice Arad, doar ne-am imaginat noi că ar fi spus, ne știți, avem imaginație bogată. Oricum, Țigan le-a spus să fie cooperanți, să predea toate actele cerute de inspectori, să se adreseze cuvincios, să fie cinstiți că… doar adevărul e salvarea… și că totul nu e decât o frecție la picior de lemn, ca și cum un procuroraș s-a aflat în treabă și a cerut anchetă ca să dea bine la presă.

    Parte din inspectori (cei 25 de meseriași) au fost cazați

    la Cabana IPA (IPA este Asociația Internațională a Polițiștilor, iar cabana e făcută din fondurile acestei organizații) în pădure la Lipova, parte la Pensiunea Mara din Lipova, parte într-o pensiune „no name” tot din Lipova și parte… de fapt suntem siguri doar de o persoană cazată, adică Gheorghe Vulpe, dar au mai stat și alți șefi, la Cabana Neudorf… Știți, acolo, în pădure, cu portar și poartă la 500 de metri de clădire (vă spunem noi că nu intră nici musca, că am încercat…), cu tăt…. Tăt ce vrei e acolo în cabană la Neudorf și pe pielea lui s-a convins și directorul de la Regia Națională a Pădurilor. Mai ales că acolo e aer și libertate, e discreție și comunicare ușoară, tot e. Iar lui, șefului, îi place să ia… aer în plămâni ca să își încarce bateriile pentru un an întreg. Sau, poate, doar pentru o lună…

    În partea a doua…

    vă promitem că o să ne întrebăm dacă acest control este organizat pentru a-l executa pe actualul viceprimar al Aradului, Călin Bibarț (fost șef, autosuspendat, al Ocolului și fost director în RNP), dacă acest control există pentru că s-a formulat o plângere (la DNA) a unui fost șef cu privire la neregulile din Pădurile amintite, dacă acest control este împotriva deputatului Dorel Căprar – prieten buuuunnn cu pădurarii de pe Valea Mureșului, știe el de ce… – sau dacă acest control este o frecție… în sensul că există doar pentru a fi albită toată activitatea de până acum a „vulpilor și lupilor” din pădurile Lipovei și Gurahonțului.

    Deoarece am fost la toate locațiile amintite, așa, într-o descindere de presă ad-hoc, vă putem spune că aseară (joi) toți inginerii inspectori au plecat acasă și se întorc luni. Despre unii dintr ei… precizăm că au umblat mai mult prin pădure, fiind conștincioși. Despre alții…

    Și să nu uităm s-o spunem, pe ultima sută de metri a mai sosit un director din RNP, se pare că mai de speriat. Poate o dată cu „intervenția” acestuia să se mai schimbe din rezultatul previzibil al acestei așa-zisă anchetă.

    (va urma)

     

     

     

     

     

     

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Hoții mâna in mâna cu autoritatile

      Mafia lemnului din zona Sebis, Gurahont, Lipova este protejata de procurorii care nu fac absolut nimic pentru a stopa acest atentat (pana la urma) la siguranța si sănătatea naționala! Acești ticăloși, mâna in mâna cu organele de aplicare a legii, polițiști, inspectori silvici s.a., in loc sa-si facă datoria, cad la învoiala cu derbedeii riverani care defrișează nestingheriti pădurile noastre! Radarul pădurilor funcționează doar pe hârtie si in statisticile lor măsluite. Polițiștii din zona, procurorii din zona si cretinii cu drujba in mâna, au făcut avere din defrișările ilegale! Si nu au de gând sa se oprească. Toti sunt implicați si aici nu discutam despre o teorie a conspirației, ci despre grupuri infracționale organizate, din care fac parte cei mai influenți oameni in plan local. Deci, pana nu vedem acțiuni in forța ale DNA sau DIICOT, sa nu va lăsați mințiți. Este o noua petarda marca IPJ Arad. Au pus pădurile la pământ, asta e realitatea. Parchetele Gurahont si Lipova sunt pline de TICĂLOȘI CORUPTI! Rugam DNA sau DIICOT sa intervină urgent! Este inadmisibil ce se întâmpla aici in zona. Cu alte cuvinte, trimiți pădurari corupti sa-si cerceteze colegii, la fel de corupti. STOPAȚI JAFUL! SUNTETI PLĂTIȚI PENTRU ASTA!

      +44 voturi
      +1
      -1
    2. Un articol in care nu se regaseste nicio informatie concreta, din care nu intelegi mai nimic in afara de faptul ca autorul insinueaza ca Bibart ar fi vinovat de „ceva”. Ce anume nu stim, dar lasam cititorii sa-si imagineze. Un articol foarte slab, cu dedicatie, ca la carte.

      +3 voturi
      +1
      -1
      • Hai domnu Lucas, chiar așa? Poate, si cred ca ne inselam, nu sunteti padurar si nu aveti cum intelege. Nici noi nu avem cum sa întelegem că dumneavoastra nu intelegeti. Dar, oricum, nu ati înteles nimic? Hmmm… Greșeala noastra. Promitem sa revenim cu explicatii, exact ca in titlu, acolo unde scrie, in paranteză, 1. Ati inteles acum? Si o sa fie cu dedicatie… adică, cu nume cu tot, ceva de genul dedicatiei lui Titiriga: Strânge omul ca furnica…. În context: padurarul si furnica, pădurarul, Mititica…

        +4 voturi
        +1
        -1
    3. Nu s-a schimbat nimic, mafioții lemnului sunt aceiași. Principalii vinovați sunt cei care au atribuții de control si aplicare a legii, in mod special procurorii si polițiștii. Însă, aceasta alipire de organe, procuror-polițist, in materie de combatere a defrișărilor ilegale, este mai degrabă o simbioza infracționala. Un bun exemplu este cel al ex-polițistului spagar Delapeta, de la Moneasa, care, a făcut bani serioși (si face in continuare) din tăiatul ilegal de arbori. Înțelegeți in lucru, fenomenul asta este răspândit la scara naționala. E simplu, imputitii care trebuie sa aplice legea, sunt pe „blat” cu Analfabeții care pun pădurile la pământ. In 26 de ani de la Revoluție, nu s-a schimbat mai nimic in Romania. Procurorii si polițiștii sunt plătiți degeaba, iar cei cu atribuții de informare, in speța DIPI, nu mișca un deget. Singurii care încearcă sa miște lucrurile in Directia buna sunt cei de la SRI, DNA si, mai nou, cei de la DIICOT. Ei ramân ultima speranța ca se va stopa acest flagel!

      +9 voturi
      +1
      -1
      • Se putea, cumva, să nu fie poliţişti din nou de vină ? Nu există un articol de presă la care să nu vină o persoană „competentă” să comenteze ceva peiorativ despre poliţişti…..comentaţi cât vreţi voi şi afundaţi-vă în neadevărul vostru, eu vă garantez vouă „platitorilor de salarii” că veţi fi sancţionaţi cu fermitate de fiecare dată când e cazul, ca să puteţi din nou să găsiţi culpa Poliţiei în fiecare articol…voi oameni cu „sporit civic” ce sunteţi, mai bine aţi pleca în Siria că acolo nu mai e poliţie şi poate ISIS este ceea ce vă trebuie !

        +3 voturi
        +1
        -1
        • Inainte sa vavdati cu parerea intrati pe siteurile Jud. LIPOVA si Gurahont si o sa vedeti cate persoane sau grupufi au fist trjmise inbjudecata pt. infractiuni silvice. Problema mare este la Primarii, care nu au paznici de pasuni, nu au amenajamente silvice, iar totul este la mana lor. De ce au fost dati afara paznicii de pasuni? Sa se taie tot ce e impadurit in folosul Campaniilor si politicienilor. Un padurar raspunde pt. fiecare cioata. Dc vreti sa descoperiti furaciunile nu mergeti la Ocoalele de Stat, mergeti la pasunile impadurite ale Primariilor, zonele Petris, Halmagel, Hasmas, Beliu, Ususau, Taut

          0 voturi
          +1
          -1
    4. Sa va fie clar : Mafia padurilor este foarte bine organizata si are concursul celor de la Romsilva! Deci, trimiti in „control” pre mafiotii care au girat furtul padurilor?! Adicatelea pui lupul paznic la oi?! Din furturile masive ale padurilor, s-au infruptat vreme de 26 de ani TOTI politicienii, cu directori Romsilva pusi politic (deci foarte ascultatori si astupatori de hotii), fapt care le-au adus venituri ilicite incomensurabile! Eventual asta se va stopa numai daca aduceti un Eliott Ness, incoruptibil total, care sa faca lumina definitiv si sa distruga aceasta mafie compusa din : politisti locali, primari locali, padurari si sefi Romsilva care au girul sefilor mai mari de pre malurile Dambovitei! Altfel?! O sa ramanem fara paduri COMPLET, in max. 5 ani!

      0 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Sava

    9 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.