vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Vrei o carieră de polițist? Vezi condițiile pentru a participa la concursul de admitere

    de Special Arad | 27 octombrie 2017, 10:55 AM | Știri Arad

    0

    Dacă visul tău e să devii polițist, tot ce trebuie să faci e să te înscrii până pe 5 decembrie a.c. pe unul dintre cele 1.600 de locuri alocate de cele două școli de  agenți de poliție: ”Vasile Lascăr” Câmpina sau „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca.

    În perioada 15 – 20 ianuarie 2018, cele două școli de agenți de poliție „Vasile Lascăr” Câmpina și „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca, vor organiza concurs de admitere pentru o nouă promoție de viitori polițiști.

    Durata studiilor este de 1 an.

    Locurile scoase la concurs sunt comune pentru femei și bărbați și sunt repartizate astfel: 1.300 de locuri (dintre care 16 locuri pentru rromi,10 pentru minorități) la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina și 300 de locuri (dintre care 6 pentru rromi și 3 pentru minorități) la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca.

    Toți cei interesați își pot depune dosarul de recrutare la Serviciul Resurse Umane din cadrul I.P.J.Arad, de luni până vineri, în intervalul orar 10.30- 14.00. Pentru informații suplimentare aveți la dispoziție nr. de telefon 0257/207.100, interior 20114.

    Înscrierea candidaților se face personal, pe baza cărții de identitate.

    Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească candidații și actele care le sunt necesare pentru înscriere, pot fi consultate și pe www.ar.polițiaromana.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.