vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Vodafone lansează astăzi un abonament dedicat persoanelor surdo-mute. Aradul, printre județele cu cei mai mulți beneficiari

    de Special Arad | 3 iunie 2015, 11:44 AM | IT

    0

    Vodafone România lansează astăzi un abonament social care răspunde nevoilor de comunicare ale persoanelor surdo-mute și include, gratuit, smartphone-ul Vodafone Smart 4, cu aplicația pentru situații de urgență SOS surdo-muți, dezvoltată în colaborare cu Fundația Vodafone România, pre-instalată.

    Abonamentul, în valoare de 5,5 Euro (fără TVA), include SMS-uri nelimitate în rețeaua Vodafone, 25 de minute naționale, 100 MB trafic de date și 100 de SMS-uri naționale, alături de smartphone-ul Vodafone Smart 4.

    Pe smartphone, persoanele surdo-mute au, pre-instalată, aplicația SOS surdo-muți, care își dovedește utilitatea în situațiile de urgență. Astfel, Fundația Vodafone România, în colaborare cu Asociația Samaritenilor din Romania, a dezvoltat un sistem de comunicare și avertizare în timp real, care se încadrează în standardul Total Conversation- Sign, Type and Speak, sistem ce asigură autonomia unei persoane cu deficiențe de auz și vorbire în a solicita ajutor de urgență independent prin mesaje generice predefinite. Prin noua aplicație, utilizatorii au acces la un call-center specializat, dedicat, accesibil non-stop.

    Peste 300 de utilizatori au optat deja pentru noile abonamente sociale însoțite de aplicația SOS surdo-muți, iar județele cu cei mai mulți beneficiari sunt Tîrgu Mureș, Oradea, Arad, Iași și Timișoara.

    Aplicația și-a demonstrat deja utilitatea, iar 3 persoane au primit ajutor în regim de urgență medicală.

     

    sos surzi 1

    Aplicația SOS surdo-muți permite unei persoane cu deficiențe de auz și vorbire să transmită către un dispecerat informații despre o situație de urgență. Aplicația asigură transmiterea de informații legate de starea de sănătate a utilizatorului către operatorii din dispecerat prin mesaje generice predefinite și are o gamă largă de opțiuni, asigurând transmisia alertei de urgență pentru organele  de ordine publică și pentru pompieri.

    sos surzi 2

    Aplicația este compatibilă cu terminalele cu sistem de operare Android și este pre-instalată pe smartphone-urile Vodafone Smart 4 ale utilizatorilor noului abonament social.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.