joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Vinerea aceasta vizionăm la Teba – KineDok „Lumea lui Daniel”

    de Special Arad | 30 iulie 2015, 12:18 PM | Film

    0

    Vineri, 31 iulie, de la ora 20:00, în a cincea seară de KineDok, vizionăm „Lumea lui Daniel”, un film documentar cu un subiect foarte controversat. Filmul este realizat de o tânără regizoare cehă, Veronika Lišková, în 2014. După proiecție, stăm la discuții, disecăm filmul și intrăm în polemici cu regizorii Titus Muntean și Mihnea Rares Hantiu. Intrare va fi, ca de obicei, liberă, iar filmul va avea subtitrare în limba română.

    Sinopsis
    Daniel este un tânăr student şi scriitor. Daniel este, de asemenea, pedofil. Este îndrăgostit şi nu îşi ascunde orientarea sexuală nici măcar în faţa părinţilor băiatului pe care îl iubeşte. Daniel nu a făcut rău nici unui copil, aşa cum nici Jirka Fx100d, Tomáš Efix, MR_Xguard, Petr Kasz, Host, Simgiran, Silesia, Elrond şi nici alţi membri ai comunităţii pedofililor cehi nu au făcut-o. Dar pornirile lor rămân o problemă gravă și niciun părinte nu le poate accepta. Filmul prezintă suişurile şi coborâşurile din vieţile acestor oameni. Este un portret al lui Daniel şi al pedofililor cehi. Filmul spune povestea unei lupte constante de a se împăca nu doar cu societatea ci şi cu sine.

    KineDok este un nou fel de comunitate internaţională, o rețea unică de cluburi de film şi o platformă de distribuţie alternativă care reuneşte fanii şi realizatorii de documentare creative. În cadrul ediţiei pilot, 12 documentare incitante din Europa Centrală şi de Est sunt proiectate în peste 20 de spaţii neconvenţionale din fiecare ţară participantă: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croaţia şi România.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.