joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    VIDEO violent! Interlopii s-au luat la bătaie în sala de forță. Apoi, unul dintre ei și-a snopit nevasta (VIDEO)

    de Special Arad | 10 noiembrie 2016, 12:15 PM | Naţional | Regional

    0

    O bătaie între doi interlopi din Turda, județul Cluj, a reapărut în spațiul online la aproape trei ani de la data la care s-a petrecut. Incidentul s-a produs la o sală de forță situată pe strada Amurgului.

    Un bărbat în vârstă de 25 de ani a făcut atunci plângere la poliție pentru lovire și alte violențe. El pretindea că în locația cu pricina ar fi fost agresat de un alt bărbat, în vârstă de 45 de ani, scrie turdanews.ro. În toamna aceluiași an, părțile s-au împăcat în schimbul unei sume de bani.

    Cel mai probabil atunci a fost vorba despre o reglare de conturi între cei doi interlopi.

    Conform unor surse, cel lovit are porecla „Porumbaru”, iar agresorul este Ovidiu Roja, notează turdanews.ro. Așa cum se vede pe imagini, Ovidiu Roja a intrat în sală împreună cu copilul său, iar după ce l-a bătut pe „Porumbaru” îi aplică câteva lovituri și unei alte persoane din sală, după care și-a luat copilul în brațe și a plecat.

    Vezi înregistrarea momentului în care se declanşează bătaia:

    Filmulețul de mai sus este datat 22 ianuarie 2014, dată după care „cariera” infracțională a lui Ovidiu Roja a continuat. Considerat de unii ca fiind printre cei mai de temut interlopi din zona Turzii, a fost arestat pentru 30 de zile, după ce și-a snopit nevasta în bătaie, în noaptea de 4/5 februarie 2016, fiind cercetat pentru tentativă de omor calificat.

    „Bărbatul i-ar fi aplicat femeii lovituri cu un corp dur. Aceasta a fost dusă la Spitalul Turda, iar acolo s-a constatat că loviturile suferite i-au pus viața în pericol femeii. Bărbatul este cercetat pentru tentativă de omor calificat”, au precizat anchetatorii, citați de siteul menționat.

    „Cei care cunosc familia Roja au relatat că femeia ar fi fost lovită cu o țeavă, rănile provocate fiind grave”, au menționat cei de la Știri de Cluj, care au mai spus că incidentul a avut loc la domiciliul celor doi, de pe strada Teilor.

    Ovidiu Roja a avut mai multe probleme privind violența, în ultimii ani. În 2012, în urma unui scandal la Talora, când s-a bătut cu niște tineri dintr-o gașcă rivală, a fost condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare, cu suspendare. În 2013 a fost din nou inculpat într-un dosar cu lovire, dar victima și-a retras ulterior plângerea. În 2014 a fost condamnat de Curtea de Apel Cluj pentru șantaj, la 1 an și 6 luni de închisoare, după o plângere depusă de Cirebea Sebastian Florin.

    Soția acestuia și-a schimbat însă declarația, cum că nu a mai fost bătută ci… a căzut pe scări.

    „Inculpatul a susţinut că soţia sa a alunecat în noaptea de 4 spre 5 februarie, pe scara interioară a casei în care domiciliază şi că la solicitarea acesteia, a dus-o la mama lui, revenind cu copilul acasă. M Camelia a confirmat susţinerile lui Roja, afirmând că a alunecat pe scări. Întrebată de magistrat de diferenţa între declaraţiile din faţa procurorilor, a poliţiştilor şi medicilor din spital, unde a susţinut că a fost bătută cu pumnii şi picioarele, femeia a susţinut că acelea au fost declaraţii false” relatează turdamanifest.ro.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.