Nu m-a deranjat atât înfrângerea echipei favorite, UTA, în fața grupării din Timișoara, o grupare ținută în viață din donațiile suporterilor fără a primi macar 200.000 de euro de la Primăria din Timișoara. UTA primește aproape un milion de euro, dar arată ca o echipă de cartier. Un joc de fotbal se poate pierde, pentru că la urma urmei vorbim despre sport. Dar și când pierzi contează enorm cum o faci.

M-a deranjat atitudinea. M-a deranjat lipsa de implicare a celor care au intrat în teren, m-a deranjat că nu am văzut pe nimeni cu acel nerv de a mușca, la figurat, din adversar, m-a deranjat că pe ei nu i-a deranjat înfrângerea. Sunt fan al echipei UTA de mic, m-am declarat fan al actualei UTA de la demararea proiectului, dar nu mai e nimic ca înainte. Acest an a fost unul dezastruos. Începând cu acele suspiciuni legate de jocul Foresta – Sepsi, joc în urma căruia doi oficiali utiști sunt cercetați de autorități, continuând cu excluderea din lot a arădenilor Chindriș, Gligor, Copil și alții pentru a fi aduși jucători gen Buleică, Dan Roman, Ciucă sau alții, acest proiect și-a pierdut din tot. Din spirit, din valoare, din atașamentul față de Arad, față de ce înseamnă cele trei litere puse una lângă alta, U, T și A, adică UTA. Sosirea pe cai mari a lui Mihalcea deși nimic nu îl impunea, faptul că a spus că își asumă schimbările de peste vară, aducerea pompieristică a lui Falub și acum câteva etape numirea pe fugă a lui Todea, au fost alte gafe ale conducerii clubului, gafe care au dus la acest dezastru.

Mi-a fost rușine că sunt fan UTA pentru că Grahovac, în calitate de căpitan, nu a făcut nicio criză de nervi măcar atunci când a luat gol de la Bilia la o minge pe care trebuia să o culeagă poate și cu o mână. Mi-a fost rușine pentru că nu am văzut niciun tackling mai de  Doamne ajută, nicio încrâncenare, nu am văzut pic de ambiție. Am văzut o echipă de jucători căzuți emoțional, o echipă modestă, slabă, penibilă, o echipă al cărui loc este chiar cel pe care îl arată actualmente clasamentul: 16.

Timișoara ne-a bătut prin atitudine!

Mi-a fost rușine că sunt fan al echipei UTA și pentru că acel grup de suporteri arădeni care au răspuns cu violență provocărilor celor de la Timișoara păreau că sunt mândri de ce au făcut.

Sportul și rivalitatea nu implică nici pumni, nu implică nici „muie”, nu implică nici „curva”. Implică civilizație, așa cum în alte locuri fanii se duc la bere împreună. Ieri după amiază, la Timișoara, am văzut sălbăticie, am văzut primitivism, am văzut jandarmi luați prin suprindere deși meciul era de risc maxim, am văzut lipsă de valoare, am văzut lipsă de atitudine. Practic, nu am văzut nimic bun.

Nu are rost să înșir acum cum s-au primit golurile, cum a marcat UTA, dacă a avut sau nu ocazii. Nici nu mai contează. Todea are circumstanțe doar prin faptul că e la debut, că e tânăr, dar în manualele fotbalului scrie peste tot că un derby se abordează cu tot ceea ce ai mai experimentat. Ori Todea l-a trimis în teren pe Rafael Iuga, altfel un copil minunat, căpitan al echipei de juniori care a câștigat anul trecut Supercupa României. Iuga a fost fundaș central, iar golurile le-am primit din interiorul careului, pe zonă centrală. Todea i-a lăsat în afara terenului pe Strătilă, Ciucă și Cârstocea la un asemenea joc, aruncându-l în luptă pe Prună, și el un copil foarte bun, dar care nu a mai jucat de la partida cu Metaloglobus. Todea a schimbat aproape total, ca așezare, o echipă ce dădea semne de reviriment în a doua parte a jocului cu Pandurii, alegând să joace cu Polgar la închidere, cu Prună „organizator” și cu Iuga stâlp al apărării. Nu cei trei sunt de vină pentru înfrângere. Mai vinovați ca și ei sunt cei cu experiență, cum ar fi Grahovac, cum e Scutaru, cum e Florea sau Curtuiuș.

UTA se află la cel de-al 9-lea meci fără victorie, este pe loc retrogradabil, iar atmosfera la echipă este dezastruoasă, lucru accentuat chiar de Cristian Toea după meci.

A fost o poveste tristă, o poveste în care a lipsit dăruirea, a lipsit ambiția și motivația, a lipsit valoarea și dincolo de toate a lipsit civilizația. Asta doare poate cel mai tare, că a lipsit civilizația, că în anul 2017 am văzut scene desprinse parcă din Evul Mediu, o scenă care din păcate s-a desfășurat sub privirile a zeci de copii care asistau de pe margine și filmau cu telefoanele. Puterea exemplului… Un exemplu trist, un exemplu de neurmat, un exemplu care poate crea monștri.

Voi ține mereu cu UTA. Și la bine, și la rău, dar ieri la Timișoara mi-a fost rușine tocmai din cauza celor înșirate mai sus.

„Cred că un rezultat de egalitate era mai echitabil în acest meci. Am avut şi noi perioade bune, la fel ca şi Timişoara, din păcate nu am gestionat bine acea fază din care am primit gol, iar apoi – deşi am atacat – nu am mai fost destul de lucizi şi nu am mai avut niciun atacant pe teren. Am încercat să-i ducem pe Strătilă şi Hlistei în faţă, să avem mai multă putere în atac, dar – din păcate – nu am reuşit. Meciul a fost, totuşi, echilibrat atât din punct de vedere tactic, cât şi tehnic, diferenţa s-a făcut la acea fază fixă. Ne aflăm într-o situaţie foarte proastă, nimeni nu se aştepta să fim aici, depinde numai de noi dacă vom reuşi să ieşim din acest impas. Cred că arbitrul a făcut un exces de zel când l-a eliminat pe Curtuiuş, cred că un cartonaş galben era suficient. Jucătorii care nu au evoluat în acest meci au jucat în majoritatea celorlalte partide şi – după cum aţi văzut – nu au existat rezultate. Chiar dacă sunt experimentaţi, a fost decizia mea să-i ţin pe bancă sau în afara lotului. E important să ne ridicăm de pe această poziţie a clasamentului, dar şi moral, deoarece atmosfera e şi mai apăsătoare după această înfrângere” (Cristian Todea, antrenor UTA).

„Dedic această victorie suporterilor şi vreau să mulţumesc familiei mele pentru sprijin, dar şi jucătorilor. Mă bucur pentru ei, au dat dovadă de determinare şi sacrificiu şi vreau să-i felicit pentru această victorie, căci au meritat-o. Pentru mine, ei sunt cei mai buni. A fost o atmosferă extraodinară în tribune, a fost un fel de Rapid – Steaua, sau Rapid – Dinamo, de pe vremuri, când evoluam eu în Giuleşti. A fost un meci cu o încărcătură aparte, mă bucur pentru băieţi că au câştigat” (Bogdan Andone, antrenor ASU Poli).

ASU Poli Timișoara – UTA 2-1 (1-1)

Predescu min. 2, Bilia min. 62 / Asani min. 9

Poli: Dur-Bozoancă – Motreanu, Mera, Bilia, Taub – Poparadu, Krausz – C. Predescu (78 Coadă), A. Ignea, Sorescu (94 I. Plamadă) – Bădăuţă (83 M. Staicu)

Rezerve: Fişteag – M. Staicu, Crişanov, Coadă, I. Plamadă, Topic, Ţugui

Antrenor: Bogdan Andone

UTA: Grahovac – Adili, Iuga, Scutaru (72 Strătilă), Asani – Prună (72 Tănase), Polgar (78 Păcurar), Jorza, Hlistei – Curtuiuş (cpt.), D. Florea

Rezerve: Barna – Dinculescu, Strătilă, Păcurar, Cârstocea, I. Tănase, Al. Manea

Antrenor: Cristian Todea

Central Adrian Illyeş (Ploieşti). Asistenţi; Ionel Valentin Dumitru (Gherghiţa) şi Adrian Vornicu (Iaşi). Rezervă este Dorin Petru Voina (Reşiţa).

liga 12

liga 13

IMG_5612 IMG_5613 IMG_5614 IMG_5615 IMG_5616 IMG_5617 IMG_5618 IMG_5619 IMG_5620 IMG_5621 IMG_5622 IMG_5623 IMG_5624 IMG_5625 IMG_5626 IMG_5627 IMG_5628 IMG_5629 IMG_5630 IMG_5631 IMG_5632 IMG_5633 IMG_5634 IMG_5635 IMG_5636 IMG_5637 IMG_5638 IMG_5639 IMG_5640 IMG_5641 IMG_5642 IMG_5643 IMG_5644 IMG_5645 IMG_5646 IMG_5647 IMG_5648 IMG_5649 IMG_5650 IMG_5651 IMG_5652 IMG_5653 IMG_5654 IMG_5655 IMG_5656 IMG_5657 IMG_5658 IMG_5659 IMG_5660 IMG_5661 IMG_5662 IMG_5663 IMG_5664 IMG_5665 IMG_5666 IMG_5667 IMG_5668 IMG_5669 IMG_5670 IMG_5671 IMG_5672 IMG_5673 IMG_5674 IMG_5675 IMG_5676 IMG_5677 IMG_5678 IMG_5679 IMG_5680 IMG_5681 IMG_5682 IMG_5683 IMG_5684 IMG_5685 IMG_5686 IMG_5687 IMG_5688 IMG_5689 IMG_5690 IMG_5691 IMG_5692 IMG_5693 IMG_5694 IMG_5695 IMG_5696 IMG_5697 IMG_5698 IMG_5699 IMG_5700 IMG_5701 IMG_5702 IMG_5703 IMG_5704 IMG_5705 IMG_5706 IMG_5707 IMG_5708

 

 

 

Lucian Dănilă, 16 octombrie 2017, 1:04 PM