sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Vară plină de ar.te

    de Special Arad | 1 iulie 2015, 5:01 PM | Cultură

    2

    Centrul Municipal de Cultură și Liceul de Arte Sabin Drăgoi au inițiat ateliere de creație pentru elevii dornici de a lua parte la activități pe perioada verii. Și dornici au fost, deoarece toate locurile prevăzute pentru aceste ateliere au fost ocupate.

    Vara de ar.te, prin care organizatorii și-au propus să ofere o alternativă tinerilor care se vor afla în Arad în perioada estivală și să le stimuleze în același timp creativitatea, a debutat miercuri, 1 iulie 2015, cu atelierul de iconografie.

    Am prevăzut pentru acest prim an în care organizăm ateliere de creație gratuite, pentru elevi între 9 și 16 ani, trei tipuri de ateliere – textile, modelaj și iconografie – și  un număr de patruzeci de locuri. Ne bucură interesul manifestat de elevi pentru Vara de ar.te, toate cele patruzeci de locuri fiind ocupate. Având în vedere acest entuziasm pentru astfel de activități pentru perioada estivală, ne gândim să creștem acest eveniment în anii următori, în sensul în care ne propunem un număr mai mare de ateliere și, desigur, un număr mai mare de locuri oferite, astfel încât să satisfacem această salutară sete de activități a micilor creatori.”, ne-a declarat Daniela Pădurean-Andreica, director executiv al Centrului Municipal de Cultură Arad.

    Atelierele au loc la  clădirea Preparandiei, situată pe strada Preparandiei nr.13, în perioada 1 iulie – 31 august. Clădirea Preparandiei din Arad este locul în care a funcționat prima școală pedagogică românească din Transilvania, motiv pentru care a și fost aleasă ca locație pentru desfășurarea unor activități educative, urmând ca din toamna anului curent să fie organizate in mod permanent astfel de ateliere. 

    Vara de ar.te include o a doua componentă, și anume în fiecare seară de joi, începând cu ziua de 2 iulie, de la ora 20.00, cu sprijinul Liceului de Arte Sabin Drăgoi, vor fi organizate spectacole de teatru și concerte. Evenimentele vor avea loc tot la clădirea Preparandiei.

     

    Joi, 2 iulie 2015, ora 20.00
    Clădirea Preparandiei, Str. Preparandiei, nr. 13

    Circus dell’arte
    Giumbușluc teatral susținut de trupa PerformAct de la Liceul de Arte Sabin Drăgoi

    prof.  coordonator regizor: Nicolae Mihai Brânzeu

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.