M-am ambiționat până la urmă să mă uit la mult aclamatul „La La Land”. Nu aveam așteptări mari… ci foarte mari, deoarece nu suport musicalurile. Nici măcar celebrul „Singing in the rain” nu mi-a câștigat simpatia, deși eram copil când l-am văzut, deci fără prea mari exigențe de la un film. La teatru, totuși, am asistat la câteva musicaluri destul de reușite, dar niciunul la televizor sau în cinematograf. Desigur, nu toate musicalurile sunt în mod obligatoriu dulcegării visătoare. „La La Land” NU e o astfel de excepție. Este în mod deliberat o copie mai mult sau mai puțin fidelă a tuturor caracteristicilor musicalurilor din perioada lor de glorie, în schimb, reușește să impresioneze prin cadre spectaculoase, să aducă un plus de „magie”. Întrebarea cea mare e: poate acest gen să-și recâștige glorios locul în showbiz-ul zilelor noastre? Unii sunt de părere că „La La Land” a atins această performanță… 

Începutul e un clișeu catastrofal. Apoi continuă cu alte clișee mizerabil de răsuflate. Cântările alea romantice în mijlocul străzii, cu participarea spontană a trecătorilor ocazionali, respectiv dansurile alea de hopa-mitică în călduri sub clar de Lună (care… n-am înțeles… ar trebui să mă facă să dau și eu din cele două picioare stângi ale mele sau cum?!), ca să nu mai vorbim de acele replici scârbos de siropoase care le fac numai pe domnișoarele bătrâne să umple batistele de lacrimi și muci… toate aceste „artificii emoționale” mi s-au părut întotdeauna ilar de stupide, plictisitoare până la Moartea Căprioarei și întinzându-se până la nirvana ei, o pierdere de timp, cu alte cuvinte. Mai bine te pui să dormi sforăind zgomotos decât să vomiți curcubee mai bine de o oră! Să nu vă faceți iluzii… „La La Land” este exact acel tip de musical exagerat de romantic pe care-l urâm din tot sufletul. Noi, toți cei din ziua de azi, că doar nu degeaba nu se mai fac astfel de filme. Deci ce naiba vrea „La La Land” de la viață și cum adică 14 fucking nominalizări la Oscar? Am devenit depresivi și melancolici peste măsură după ce niște bufoni precum Trump sau Dragnea au ajuns la putere sau ce?

Culmea ironiei e că…

până la urmă, filmul s-ar putea să se agațe de acel 0,1 % de romantism din inimioara ta sălbatică și, spre final, să te facă chiar să-ți placă.

…și totul începe cu acest cântec:

Dar 14 nominalizări la Oscar?!

E cam mult. Cu atât mai mult dacă putem intui deja că avem de-a face cu un nou record de premii câștigate. A trecut ceva timp de la „Titanic” (1997) și „The Lord of the Rings: The Return of the King” (2003), ultimele două filme care au încasat 11 premii Oscar. Va fi „La La Land” următorul mare șlagăr al cinematografiei mondiale? Poate chiar va depăși recordurile? Având în vedere că Academiei Americane de Film îi cam place – mai nou, odată la un deceniu – să iasă în evidență cu astfel de măsuri bombastice… este posibil.

Un alt criteriu pentru care va încasa cel mai probabil minim 6 și maxim 11 premii e că juriul trebuie să se simtă oarecum cu musca pe căciulă față de regizorul Damien Chazelle. În anul 2014, „Whiplash” a primit 3 Oscaruri din cele 5 nominalizări. A fost răsplătit pentru firimituri precum „mixaj de sunet” și „editare film”, respectiv un premiu mai important și bine meritat, „cel mai bun actor în rol secundar” pentru J.K. Simmons. A ratat însă cele mai mari premii: „Cel mai bun film” (devansat – normal! – de „Birdman”) și „Cel mai bun scenariu adaptat” (unde a câștigat „The Imitation Game”).

Însă, cel mai probabil, în spatele acestei supradoze de nominalizări stă

o cauză nobilă

Dacă filmul încearcă cu jind să aducă un omagiu muzicii jazz, prin personajul principal, Sebastian (Ryan Gosling), Academia Americană de Film s-ar putea să încerce să facă același lucru… pentru musical. Ajunge să fim atenți puțin la următoarele replici din film, ca să ne dăm seama că „La La Land” a reușit miraculos să atingă corzile sensibile… și, culmea, nu neapărat prin eternul sentiment primordial, care creează fluturi în stomac și trepidații în inimă, dragostea:

„Cred că atunci când oamenii spun «urăsc jazz-ul», pur și simplu nu cunosc contextul. (…) Ar trebui să-l vezi, ar trebui să vezi cine cântă. Adică, uită-te la tipii ăștia! Uită-te la saxofonist! A răpit cântecul! E pe propria sa cale acum. Fiecare dintre ei compune, aranjează, scrie și în același timp cântă… și uite! Trompetistul! Are propria idee. E conflict, e compromis și e… nou, de fiecare dată. E complet nou în fiecare seară! E… cu adevărat extraordinar!”

La finalul piesei, Sebastian întrerupe discuția și aplaudă trupa. E singurul din sală care aplaudă, apoi se întoarce către Mia (Emma Stone):

„Și e pe moarte… E pe moarte, Mia! Moare prematur! Iar oamenii spun «lasă-l să moară. A avut perioada lui». Dar… NU cât timp pot eu să intervin”.

Așa e și musicalul. A avut perioada lui. E pe moarte… și, cel mai probabil, va muri cu perfuziile în vene.

Să-l lăsăm să moară frumos, deci, să strălucească încă o dată în „orașul stelelor”.

În „La La Land”.

Nota autorului:

Citește și:
• Oscar Special: #SpaceSoBlack vs. #OscarsSoWhite – sau „figurile ascunse” în negura timpului…
• Oscar Special: Tanna – Romeo și Julieta în Vanuatu
• Oscar Special: Captain Fantastic, Captain Idiot
• Oscar Special: Un om numit Ove sau despre imposibilitatea singurătății
• Oscar Special: Land of Mine, un film despre ce a fost, dar nu e istorie
• Oscar Special: Elle, o nouă provocare a lui Paul Varhoeven pe lângă care Basic Instinct pare o joacă de copii
• Oscar Special: Allied, filmul care a pus cireașa pe divorțul dintre Jolie și Pitt
• Oscar Special: Nocturnal animals, un exercițiu de stil plus Michael Shannon
• Oscar Special: Lion – un film superb și o dilemă ciudată…
• Oscar Special: Florence Foster Jenkins – O legendă pe invers și una pe bune: Meryl Streep
• Oscar Special: Jackie, stil și rafinament, dar nu pentru oricine
• Oscar Special: Gardurile dintre noi și Denzel Washington în Fences
• Oscar Special: „Manchester by the sea” este BRILIANT… și e „acum ori niciodată” pentru tânărul Affleck! 
• Oscar Special: Mântuirea după Gibson – Hacksaw Ridge
•  Oscar Special: Dacă-i Moonlight (lumina lunii), stinge becul și culcă-te!
•  Oscar Special: „Arrival” – Nu chiar primul contact cu tralfamadorienii lui Vonnegut…
•  Oscar Special: Iadul sau viitura