UTA, remiză cu Sebiș! Sâmbătă, amical cu Luceafăcul Oradea
UTA a încheiat la egalitate, scor 1-1, penultimul meci amical din perioada de pregătire din această iarnă. Conduși de pe margine de „secunzii” Păcurar și Todea (n.r. Roli Nagy fiind la Cluj cu tatăl său, grav bolnav), arădenii au condus lapauză cu scorul de 1-0.
Man l-a deschis excelent din stânga pe Curtuiuș, golgeterul UTA-ei s-a infiltrat printre fundași spre suprafața de poartă și a marcat pe lângă portar, 1-0 (25), scrie uta-arad.ro.
UTA a început în următoarea formulă: Miron – Polgar, Botiș, Gligor, Filaret – Strătilă, Chindriș, Tănase, Hlistei – Curtuiuș, Man a fost alcătuirea Bătrânei Doamne în prima parte.
La pauză au intrat: Anca – Lazăr, Manea, Filaret, Burlă – Copil, Roman, Jorza, Vlad – Rus, Petre.
Sebiș: Tomșa – Bogdanovici, Petrovici, Toca, Cherecheș – Susan, Zurbagiu, Avramescu, Oprea – Velici, Negoescu. După pauză: Bujor – Rosenblum, Stupu, Neacșu, Cherecheș – Rus, Sas, Mihuța, Z. Radu – Velici, Negoescu.
Repriza secundă a regăsit trupa lui Adrian Neaga mai incisivă în atac, iar pe acest fond a venit și golul egalizator, semnat de Velici (66).
„Un rezultat care, din punctul nostru de vedere, contează mai puțin în această perioadă a pregătirii. În prima repriză s-a văzut un joc închegat al echipei, al grupului, cu nenumărate ocazii, e important că intrăm ușor-ușor în formă, băieții își doresc nespus să înceapă campionatul”, a comentat Cristi Păcurar, antrenor secund la UTA, conform uta-arad.ro.
Ultimul amical dinaintea reluării campionatului se desfășoară sâmbătă dimineață. De la ora 11,00, pe arena din Sînnicolau Mic, UTA e față în față cu Luceafărul Oradea.
Comentariile portalului
Locul acestui Bulbuc este după gratii împreună cu toată Mafia care la promovat de la un anturaj la dudină la super mega directorul
Data viitoare numiți directori la ctp frizeri,patiseri- cofetari sau clopotari.Oricare din ei s-ar descurca mai bine decât inteleapta conducere de acum.( comparația cu meseriile de (...)
Aradul e sat fără câini! A se înțelege conducători! Totul e pentru voturi : spatii cedate da'moca pe zeci de ani unor culte,terenuri la fel, lucră (...)