sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Ursulețul Winnie, Albă ca Zăpada și Mickey Mouse au deschis Zilele Aradului

    de Special Arad | 17 august 2015, 8:40 PM | Știri Arad

    0

    Știri Arad. Adunare mare în fața Primăriei Aradului!

    O sumedenie de prichindei mici, mici, extrași parcă din povestea lui Gulliver, au defilat în pași de dans, la Parada Costumelor de Poveste – primul eveniment dintr-o serie lungă dedicată orașului nostru, Zilele Aradului, la care arădenii, atât cei mici, cât și cei mari, vor putea participa până la sfârșitul acestei luni.

    Parada, organizată de CMCA, a pornit de pe strada Mețianu, încheindu-se printr-o ședință foto pe platoul Palatului Administrativ. Acolo orice trecător a putut să imortalizeze ipostaze haioase cu personaje din lumea desenelor animate, precum Minnie și Mickey Mouse, ursulețul Winnie, Batman, Superman, Scooby Doo, Cenușăreasa sau Albă ca Zăpada.

    Petrecerea continuă cu un show de excepție oferit de talentații dansatori X Style și X Style Kids, urmat de un spectacol incendiar cu flăcări, ce se promite a fi cel mai mare și impresionant de acest fel din România!

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.