joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    „Respirații” inFLEXibile, resimțite aseară de arădenii iubitori de teatru

    de Mihai Todoca | 15 mai 2016, 4:42 PM | Cultură

    0

    Aseară, în club Flex, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Nou, la ora 21:00, s-a jucat piesa „Respirații” de Duncan Macmillan. O piesă cu un puternic mesaj emoțional și actual deopotrivă.

    Actorii Raisa Ene și Andi Gherghe ne-au oferit un spectacol care, datorită scenariului și jocului lor credibil, a reușit să atingă corzi sensibile multor persoane din public. Problemele expuse în piesă au fost cele care inevitabil apar între doi oameni ce decid să își împartă viața, plecând de la nevoia de a avea un loc de muncă cu un câștig financiar substanțial până la dorința de a avea un copil.

    Piesa arată ce se întâmplă cu doi oameni în momentul în care la mijloc apare un incident dramatic: pierderea unei sarcini, concluzia fiind că viața merge mai departe indiferent de situațiile prin care trecem și că nu trebuie să pierdem esențialul din vedere, acela al iubirii.

    În cazul de față, cei doi ajung însă să se despartă după experiența traumatizantă, iar așa cum se întâmplă deseori în viață, ulterior ajung să se reîntâlnească și ajung în pat. De aici declanșându-se o avalanșă de situații tragi-comice culminând cu decizia celor doi de a reîntregi relația și de a-și crește copilul.

    Datorită decorului minimal împins până la extrem, și deciziei de a juca piesa într-un club, mesajul piesei a fost mai ușor de interpretat, deoarece se crea impresia că actorii sunt doi oameni cu care stai la masă, la o bere, și ajung să îți povestească viața lor printre zâmbete.

    Finalul piesei te lasă cu un zâmbet dulce-amar pe buze… pentru unii, deși e puțin forțat, li s-a povestit viața personală pe scena unui club din centrul orașului.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.