Titlu principal: Medicul Delia Podea rămâne în arest! Șapte capete de acuzare pentru doctorița din Arad (21.07.2016)

Un comunicat al Ministerului Public ne aduce la cunoștință faptul că Delia Podea, din Arad, medic primar psihiatru, profesor universitar al Facultăţii de Medicină din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad,rămâne în starea de arest preventiv și va fi trimisă în judecată.

În aceeași cauză s-a dispus trimiterea în judecată și a Claudiei Haiduc pentru complicitate la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu şi complicitate la săvârșirea infracțiunii de  fals intelectual în formă continuată.

Iată mai jos comunicatul remis de Ministerul Public.

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatei PODEA DELIA-MARINA, medic primar psihiatru, profesor universitar al Facultăţii de Medicină din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni:

  • abuz în serviciu în formă continuată (10 acte materiale)
  • fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată (8 acte materiale)
  • fals intelectual în formă continuată (45 acte materiale)
  • uz de fals (53 acte materiale)
  • luare de mită în formă continuată (23 acte materiale)
  • abuz în serviciu în formă continuată (2 acte materiale)
  • fals intelectual în formă continuată (7 acte materiale).

Totodată, în aceeaşi cauză, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei HAIDUC CLAUDIA pentru complicitate la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu şi complicitate la săvârșirea infracțiunii de  fals intelectual în formă continuată (5 acte materiale).

În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:

Inculpata Podea Delia-Marina, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a efectuat studii clinice cu încălcarea prevederilor legale în materie, fapte cu potențial generator de riscuri în ceea ce privește autorizarea intrării pe piață a unor medicamente, cu riscul de a afecta negativ starea de sănătate a populației. Totodată, utilizând ascendentul moral și profesional de care beneficia în relația cu medicii rezidenți ai Secției de Psihiatrie, cărora le era îndrumător de rezidențiat, inculpata i-a determinat și i-a constrâns pe aceștia să săvârșească astfel de ilegalități. În mod concret, Podea Delia-Marina a efectuat studii clinice fără consimțământul informat al subiecților și a consemnat în documentele întocmite aspecte necorespunzătoare adevărului referitoare la diagnostic, starea de sănătate a pacienților, tratamentul urmat și efectele acestuia. Pentru obținerea semnăturii pe declarația privind consimțământul participării la studiu, inculpata a acționat în două modalități:

  • prezenta documentul pacienților sau aparținătorilor acestuia (în situația pacienților fără discernământ) drept acord pentru prelevarea unor probe biologice ori pentru efectuarea unor analize;
  • contrafăcea sau dispunea unor medici rezidenți să contrafacă semnătura pacienţilor.

Pentru a asigura numărul de pacienți prevăzut în protocoale, Podea Delia-Marina a inclus în studii și pacienți care nu sufereau de afecțiunea pentru care era testat medicamentul experimental. La indicațiile acesteia, medicii rezidenți și asistentele medicale au consemnat în foile de observație simptomele necesare includerii în studiu, omițând total sau parțial consemnarea simptomelor reale. Totodată, Podea Delia-Marina nu a consemnat în foile de observații administrarea unei medicamentații suplimentare neadmise de protocol, dar care producea efectele pozitive vizate de studiu.

În situația în care pacienții nu răspundeau la medicamentul testat, pentru a fi menținuți în studiu, li se administrau medicamente conținând substanțe neadmise în protocolul de studiu, iar pentru a ascunde acest fapt probele biologice atribuite pacienților erau de fapt recoltate de la cadrele medicale ale secției. Pe fondul administrării medicamentației experimentale, starea de sănătate a subiecților s-a înrăutățit semnificativ.

Potrivit dispozițiilor inculpatei Podea Delia-Marina, la externare, pacienților înrolați în studiu li s-au întocmit două seturi de documente: unele reale, care consemnau includerea în studiu, diagnosticul și tratamentul experimental administrat, și altele contrafăcute, înmânate pacientului și care consemnau administrarea unui tratament clasic, fără menționarea includerii în studiu. Prin modalitățile descrise, Podea Delia-Marina a urmărit includerea în studii a unui număr cât mai mare de pacienți și efectuarea chiar fictivă a cât mai multe vizite, scopul final fiind acela de a încasa sume mai mari din partea sponsorilor (producători de medicamente), dat fiind că inculpata primea de la aceștia un onorariu, dar şi câte 400 de euro/vizită/pacient. Astfel, pentru studiile clinice desfăşurate, aceasta a încasat de la un singur sponsor suma totală de 179.994 euro.

În mod concret, activitatea infracțională a inculpatei Podea Delia-Marina a constat în următoarele fapte:

  1. În perioada 2014 – mai 2016, cu ocazia derulării a 10 studii clinice, în care era investigator principal, inculpata Podea Delia-Marina, fără consimţământul informat al subiecţilor, a consemnat în documentele medicale întocmite, personal sau prin intermediul subinvestigatorilor, aspecte necorespunzătoare adevărului referitoare la diagnostic şi simptomatologie, starea de sănătate a pacienţilor, prezenţa la vizitele de studiu, tratamentul de urmat şi efectele acestuia, cauzând un prejudiciu fiecărei persoane juridice implicate, precum şi pacienţilor.
  2. Totodată, în perioada ianuarie – noiembrie 2015, inculpata a procedat, direct sau dând dispoziție subinvestigatorilor, la falsificarea a opt foi de observaţie, înscrisuri oficiale, prin contrafacerea scrierii şi a subscrierii.
  3. În perioada august 2014 – aprilie 2016, inculpata a efectuat consemnări medicale necorespunzătoare adevărului în registrele de consultaţii de la cabinet sau în foile de observaţie, consemnări în fals referitoare la diagnostic, starea de sănătate a pacienţilor, tratamentul de urmat (21 de mențiuni), fapta sa întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual în formă continuată (45 de consultații medicale fictive).
  4. De asemenea, în perioada august 2014 – mai 2016, inculpata a folosit, anexând la dosarele de studii clinice ale pacientului copii de pe înscrisurile falsificate pentru a fi îndeplinite criteriile de includere pe studiu şi pentru a fi prezentate monitorilor cu ocazia vizitelor de monitorizare (53 acte de uz de fals).
  5. În perioada decembrie 2010 – aprilie 2016, inculpata Podea Delia-Marina a primit sume de bani de la mai multe paciente pentru a proceda la exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu şi anume la diagnosticarea fictivă şi la internarea acestora în cadrul Secţiei Clinice de Psihiatrie, în vederea eliberării în fals a unor documente medicale necesare pentru obţinerea unei pensii de invaliditate sau pentru menţinerea în gradul de invaliditate (23 acte materiale).
  6. Totodată, în cursul anului 2016, inculpata Podea Delia-Marina a diagnosticat fictiv și internat ilegal două persoane, eliberându-le documente medicale în vederea obținerii unei pensii de invaliditate, cu consecința prejudicierii bugetului de stat cu sumele corespunzătoare îngrijirilor medicale fictive pe perioada internărilor sau în vederea prelungirii concediului medical peste 90 de zile.
  7. În luna februarie 2016, a procedat la diagnosticarea fictivă a unei persoane şi, ulterior, la internarea acesteia în cadrul Secţiei Clinice de Psihiatrie, fiindu-i eliberată, prin consemnarea în fals a foii de observație şi a reţetei medicale, documente medicale în vederea obţinerii unei pensii de invaliditate. De asemenea, pe 27 mai 2016 a procedat la diagnosticarea fictivă cu „Tulburare de anxietate” a inculpatei Haiduc Claudia şi, ulterior, la internarea acesteia în mod fictiv, în cadrul Secţiei Clinice de Psihiatrie, fiindu-i eliberate, prin consemnarea în fals a foii de observație, în care la externare s-a menţionat diagnosticul de episod depresiv anxios reactiv, şi a unor documente medicale precum referatul medical, consimţământul informat, fişa de circuit a pacientului şi biletul de trimitere. Documentele medicale au fost eliberate în fals cu scopul de fi depuse la Cabinetul de Expertiză Medicală cu o solicitare de prelungire a concediului medical peste 90 de zile, fapta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual în formă continuată (7 acte materiale).

Acordarea prin decizii medicale de drepturi de asigurări sociale unor persoane care nu ar îndeplini din punct de vedere medical condiţiile necesare a produs prejudicii bugetului de stat, iar infracţiunile pentru care a fost trimisă în judecată inculpata Podea Delia-Marina sunt fapte cu potențial generator de riscuri în ceea ce privește autorizarea intrării pe piață a unor medicamente, ce afectează negativ starea de sănătate a populației, dar şi drepturile pacienţilor.

Infracţiunile de care este acuzată inculpata sunt în măsură să lezeze ordinea socială, respectul şi încrederea opiniei publice în actul medical, dar şi în studiile clinice care duc la omologarea pe piaţă a unor substanţe active.

În ceea ce o privește pe inculpata Haiduc Claudia (fostă pacientă), aceasta a determinat-o şi a ajutat-o pe inculpata Podea Delia-Marina ca, în calitatea de medic specialist psihiatru, să procedeze  în data de 27 mai 2016 la diagnosticarea sa fictivă cu „Tulburare de anxietate” și ulterior la internarea sa în mod fictiv, în cadrul Secţiei Clinice de Psihiatrie pentru perioada 27 mai – 1 iunie 2016, ajutând-o astfel la  eliberarea, prin consemnarea în fals, a foii de observație, unde la externare s-a menționat diagnosticul de episod depresiv anxios reactiv și a unor documente medicale precum referatul medical, consimțământul informat, fișa de circuit a pacientului și biletul de trimitere, documente medicale eliberate în fals de inculpata Podea Delia, pentru a fi depuse la Cabinetul de Expertiză Medicală, cu o solicitare de prelungire a concediului medical peste 90 de zile.

Pentru recuperarea prejudiciului cauzat ca urmare a comiterii infracţiunilor a fost dispusă măsura sechestrului asigurator asupra următoarelor bunuri mobile şi imobile aparținând inculpatei Podea Delia-Marina: 22 de tablouri și o sculptură (bunuri în valoare de aproximativ 91.400 de euro), un teren intravilan în comuna Tudor Vladimirescu, județul Arad (în suprafaţă de 603 mp), un imobil situat în municipiul Arad (compus din teren şi casă de locuit), un teren intravilan situat în comuna Livada, județul Arad (în suprafaţă de 600 mp), precum și 21.150 lei, 4.400 euro, 1.081 USD şi 645 GBP, sume ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare. De asemenea, au fost indisponibilizate sumele de 71.306 lei, 111.635 euro și 140.468 USD, sume aflate în conturi bancare.

În documentarea activității infracționale, procurorii au colaborat cu ofițeri de poliție din cadrul IGPR – Direcția Operațiuni Speciale și Direcția de Investigare a Criminalității Economice, precum și cu Serviciul Român de Informații.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Tribunalului Arad.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

UPDATE:

În rechizitoriul întocmit de procurorii de la Parchetul General sunt redate zeci de pagini de stenograme care surprind ilegalităţile ce aveau loc în secţia de psihiatrie condusă cu mână de fier de profesorul acum arestat. Mai jos, câteva extrase din stenogramele din dosar:

„Medic: Nu i-am luat tensiunea astăzi, chiar, să vorbesc să-i ia o tensiune. Dar cianotic, de-a dreptul. Nu doarme de trei nopţi. Bine că am putut-o convinge pe profa să-l scoatem de pe studiu fără prea multă… vorbărie. Dar chiar m-o speriat. Îmi moare naibii aicea.

Doamnă: Da (…) Cum s-o întâmplat şi cu ăla, nu ştiu dacă erai tu.

Medic: O mai murit unu’?

Doamnă: Tot aşa, a fost în nu ştiu ce studiu (n.o. neinteligibil) A ţipat la beci, nu s-a uitat nici dracu’ la el şi-a murit în beci.” Martor: „În data de 2.10 2015 am purtat mai multe discuții (…) despre starea alterată a pacientului inclus pe studiul …., care din data de 30.10.2015 lua medicaţie de studiu, cu Delia Podea referitor la starea pacientului, medicaţia lui şi dacă îl mai menţinem sau nu pe studiu și cu … despre studii şi pacienţi în care ea îmi relatează despre un pacient din 2012, inclus pe un studiu, care din cauza agitaţiei a fost pus la rezervă, unde a şi decedat. De asemenea, mi-a povestit despre o monitoare care îi spunea că “pe vremuri, sponsorii trimiteau vagoane de atenţii pentru comisiile de etică pentru obţinerea autorizaţiilor”

Martor: „Am investigat-o şi eu, şi colega mea, care nu a fost de acord cu includerea ei pe studiu, inclusiv i s-a făcut testare psihologică de către psiholoagă, observând severitatea simptomatologiei. Cand am discutat cu Delia Podea, despre asta ea a spus, citez «de 40 de ani aude voci care îi spun să se arunce şi încă nu s-a aruncat». În aceeasi zi, pacienta, aflându-se la clădirea din curtea spitalului, s-a urcat pe scările de la parter unde este o balustradă situată cam la 2,5 – 3 m de sol de unde s-a aruncat în cap. A fost dusă de urgenţă la Timişoara, unde s-a constatat fractură de coloană.”

Martor: „Declar faptul că în cadrul secţiei de psihiatrie era o situaţie tensionată în care nu puteai refuza ce îţi cerea doamna Podea, întrucât era imprevizibilă, ţipa la noi, folosea cuvinte jignitoare, ameninţări: „nu vă terminaţi rezidenţiatul, vă dau afară din rezidenţiat, vă dau afară din doctorat, atât timp cât sunteţi pe parafa mea faceţi ce vă spun eu, idioţi, nu vă mai luaţi în veci examenul de specialitate”.

Pacienți involuntari și teste fictive

Potrivit rechizitoriului obținut de Digi24, aproximativ 250 de bolnavi din spitale şi centre medicale din aproape jumătate de ţară ar fi devenit victimele psihiatrilor. Procurorii au intrat pe fir şi au scotocit spitalele Alexandru Obregia, Militar şi Titan din capitală, dar şi Agenţia Naţională a Medicamentului, în căutarea documentelor.

Procurorii spun că au descoperit mai multe metode prin care medicii ar fi transformat pacienţii în cobai. Cea mai gravă dintre ele viza bolnavi psihic cărora le erau falsificate diagnosticul, fişa medicală şi semnătura, pentru a le putea administra produsul testat. Directorii spitalelor susţin că nu ştiau ce fac angajaţii lor Nu se ştie cu exactitate câţi pacienţi au intrat în experimentele ilegale întrucât, spun anchetatorii, medicii au tot înscris bolnavi ca să încaseze onorariul. Testele erau comandate, în mai multe țări, de mari companii de medicamente, însă nereguli au fost descoperite, cel puţin pentru moment, doar în România, unde studiile au început în 2012. Între companiile din străinătate şi medici au apărut şi firmele de intermediari, verificate şi ele acum. Un singur medic, coordonator al studiului, primea aceste sume pentru a gestiona proiectul. Anchetatorii spun că astfel de studii s-au făcut la aproape toate spitalele mari din ţară. Procurorii au ridicat documente şi la Agenţia Naţională a Medicamentului, instituţia care aprobă studiile clinice.

SURSAhttp://www.mpublic.ro

Special Arad, 23 iulie 2016, 8:20 AM