joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Unsul PSD-ului din Arad, Vasile Bociort, târăște două instituții publice, CSM și ITM, în războiul său personal! Deja se aude la procurorii DIICOT…

    de Special Arad | 19 noiembrie 2015, 3:19 PM | Administraţie | Recomandările editorilor

    19

    Am scris despre toți politrucii din Arad. Despre toți… și nu de bine… din ultra-evidentul motiv că nici nu prea ai ce să scrii de bine despre un politician! Însă niciunul, absolut niciunul nu a încercat să lovească în noi pe la spate sau personal, până acum. Dar iată că, așa cum ne așteptam și anticipam, un individ pe care PSD-ul local îl ține în brațe de parcă el ar ține pe bani toată organizația județeană, Vasile Bociort pe numele lui, a înțeles că presa e cea cu care te lupți cu mușchii, nevasta și injuriile pe care le ai în dotare. Și pentru că ne-am permis să îl criticăm, a încercat și încearcă și la această oră, să o dea afara pe iubita (poate concubină ai tu, domnule Bociort!) unui coleg, acționar la Special Arad, Lucian Dănilă.

    Așa că, după ce colegul nostru și-a permis să îl critice pentru activitatea sa în fruntea CSM-ului arădean, Bociort ăsta – cu bădărănie, vorbe urâte și alte cele… – a început să i-o „coacă” subordonatei sale, și cu riscul de a ne repeta, iubita colegului nostru.

    Și-atunci, cu sprijinul ITM-ului local, condus la fel de vremelnic de o la fel de onorabilă doamnă – asta ne spun toți cei cu care vorbim- și cu care stă după orele de program, a început să sape, să fabrice, să „lucreze” informatic date de la CSM Arad, de pe serverul ITM Arad – știm ce spunem… ne aud procurorii DIICOT-ul cumva? – și acuzându-l pe angajat că, întrucât el a făcut-o, să reușească să îl dea afară! Ăsta e PSD-ul, domnule Căprar? Asta e ceea ce propuneți voi în schimbul strigătelor celor din stradă?

    În fine, n-are rost să o mai lungim… deocamdată. Ceea ce am scris mai sus reprezintă o reclamație sau, să spunem altfel, un motiv de autosesizare pentru procurori, cum că cineva de la o instituție a intrat într-un sistem informatic al altei instituții, fără a avea acordul scris, trecut în acte și documente. Totul pentru a nenoroci un om…

     

    Știre în curs de actualizare… cu  bilanțul contabil, bugetul și banii derulați prin proiectul european (POSDRU) cu care domnul director și-a „convins” șefii politici că este un bun manager. Și, mai ales, cu o discuție cu noul ministru al Sportului, doamna Elisabeta Lipă.

     

    Explicație foto: Vasile Bociort e primul din stânga. Mândru între pesediști, așa-i?

    Sursa foto: facebook.com/Vasile Bociort

     

     

     

     

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Asta-i film cu prosti sau cum? Si are mai multe episoade? Vasile Bociort „moare” la final , sper… Totusi sper sa fie intrerupte „filmarile” prin interventia macar a lui Dorel Caprar. Lasand gluma la o parte, impertinentul asta inca nu si-a dat demisia? Inca mai are tupeu sa persecute angajati numai pentru ca sunt iubite/iubiti ai jurnalistilor? Pai daca asa se procedeaza hai s-o persecutam si noi pe dna de la ITM pentru ca intamplator e fosta lui nevasta si actuala concubina. Sau sa chemam rugbistii sa-l scoata pe brate si cu onoruri din CSM. Asta-i comportament evident de interlop. La cel mai serios mod, politia si parchetul ar trebui sa intervina. El ocupa o functie publica si aceste articole de prezentare a unei stari de fapt ar putea tine loc de plangere prealabila.

      +14 voturi
      +1
      -1
    2. Numai ce am comentat la celalalt articol pe tema Vasile Bociort dar ma repet si aici pentru ca el e mai greu de cap si poate are nevoie de picaturi chinezesti ca sa priceapa. Deci, Vasile, amenintarile pastreaza-le pentru vanatoare sau pescuit, nu stiu ce-ti place. Nu vana si ameninta oameni ( care-ti sunt si subordonati) numai pentru ca tu esti un paranoic suferind de mania persecutiei. Nu ameninta ziaristi ca nu esti la partid aici. Nici in mediile corupte si infecte in care tu esti obisnuit sa inoti. Poate la fituicile voastre psd-iste asta-i practica. N-am auzit ca vreun ziar local ( printat sau online) cum sunt alea unde lucreaza pupincuristii vostri sa fi dat jos vreodata vreun director sau presedinte de CJ. Pana acum acest site asa cum e el a schimbat conducerea la Ambulanta, a stopat cacaturile de la Spitalul Judetean, a bagat mascatii in Consiliul Judetean, DNA-ul la CFR si multe alte contributii “minore” pentru epurarea actiunilor si imaginii locale. Daca o luam pe scurtatura tu esti o miza nesemnificativa in comparatie cu Iotcu, de exemplu. Dar asa nesimnificativ cum esti reprezinti o bomba pentru partidul din spatele tau si nu faci altceva decat sa-i detonezi imaginea si asa subreda. Dorel Caprar nu are chiar o imagine si-o pozitie slaba in partid,Are un cuvant greu de spus si suficienta credibilitate in fata electoratului. Din acest motiv l-as sfatui sa scape de tine macar in sensul de a nu te mai promova. Hai cu demisia si intoarce-te la businesul tau gen SC RCPF COLECTOR BUSINESS SRL ca urmeaza campania electorala si trebuie bani de fituici, pixuri si calendare. Ah, si intre timp nu confunda ITM cu firma ta privata. In aceste conditii, eu ca si cetatean o sa fac o sesizare la Ministerul Muncii si la Parchet pentru ca datele mele personale ( ale oricarui angajat din baza de date a ITM Arad) nu se afla in siguranta atata timp cat unul ca tine are acces in sistemul informatic al acestei institutii si atata timp cat concubina ta este director al acestei institutii.Acest fapt imi da dreptul la certe si reale suspiciuni. Cum pot eu sa am certitudinea ca tu nu-i ceri concubinei tale sa verifice date confidentiale despre oricine , despre oricare persoana pe care tie ti se pune pata? Toata aceasta situatie degenereaza in ceva de ne controlat si, mai grav, ITM Arad este pionul prin care se poarta razbunarile. Este inacceptabil!

      +17 voturi
      +1
      -1
    3. Acest nenorocit numit Bociort a „înțepat-o” pe Patroana Sc Procom Coralis de 750 milioane lei vechi, suma pe care femeia i-a împrumutat-o fără nici o garanție sau alte chestii, ca s-a milogit ca un vierme sa nu dea faliment! Ticălosu nu i-a restituit femeii niciun leu pana in prezent si deși femeia l-a dat in judecată, evident nu a recuperat nimic. Omul si-a închis firma si PA! Ei uite jegule ca lumea nu te uita, Rog redacția sa o contacteze pe doamna Marinescu, cea pe care după acest nenorocit, au tâlhărit-o de tot ce avea, Fizidean si interlopii lui! Aia au fost condamnați toți! Tu jegule, ai scăpat, doar era un litigiu civil! Soțul femeii a murit de infarct la 49 de ani iar tu circuli mort de beat cu Dodge-ul crem de Bulgaria! Alo! Politia! Parchetul! Aude cineva? Noroc cu Special Arad, care va mai pictează din când in când! Bociort, cunosc exact ce i-ai facut femeii si sper sa stie tot Aradul ce TICALOS ORDINAR esti! Nu ma Mir ca esti in echipa analfabeților Caprar, Maduta si toate jigodiile alea. Bravo Sp Arad! Nu-i lăsați!!

      +14 voturi
      +1
      -1
        • Ouch, ca multe nu s-au schimbat pe acolo. Catita a fost fata lu tata, el a incercat sa faca om din ea, ca doara asa trebuie sa faca ca si tata, functie si apoi sa abuzeze de ea. Vasilica a fost un simplu vinzator the Trans Ar cind tata Isaac a incercat sa ii faca companie la Catita pe banii altora. Au distrus TranAr ul, dar Vasilica a ramas. Ma gindesc ca o invatat repede de la Isaci. Ce porcarie e toata afacerea asta. Am inteles ca s-au pus puternic pe anticoruptie. Da-i inainte ca la familia Isaac ai ce sa cureti. Mi-e scirba de voi.

          0 voturi
          +1
          -1
    4. Sa fac ceva pe fata polițiștilor si magistraților care-l tolerează pe acest țepar! Evazionist, contrabandist si spagar! Da chiar asa stimabililor? Doar presa?????????? Voi dormiți din nou in opinci? Nu va e rusine? Pana când permiteți unor imbecili cu funcții politice sa fie interlopi??? Rusine, idioților!!!

      +9 voturi
      +1
      -1
      • NU ai inteles nimic inseamna… NU, nu am fost niciodata, de la prima zi si pina in prezent, de partea nimanui. PUNCT
        Eugen, un sfat: intelege ca timpurile in care obligatoriu sau nu trebuie sa sustii vreuna din parti a trecut. Daca nu intelegi asta, problema e doar la tine.

        +9 voturi
        +1
        -1
    5. Cel din stinga lui Vasile este Tripa ce va mai mirati atit nu va e clar cine se aseamna se aduna si au format noul PSD de arad inlaturind oameni capabili vasile este nevinovat in toata povestea toti directori contribuie la campaniile electorale alti la mai multe partide pentru a avea continuitate Vasile este un trecator urmatri voi pe cei cu state vechi sau va sponsorizeaza sper sa gresesc

      +3 voturi
      +1
      -1
      • Pentru „jupinu” si pentru cititori din partea noastra, redactorii:
        Special Arad nu este un site sponsorizat de nimeni, de nicio culoare politica. Special Arad scrie de bine despre orice personaj, fie si politic, daca o merita si faptele lui sunt laudabile… Indiferent din ce partid/ organizatie/ grup de interese/ club de afaceri/ fan club sau cerc de prieteni face parte. Special Arad scrie de „rau”, in sensul de critica, ancheteaza, investigheaza jurnalistic, dezvaluie mizerii, sparge cuiburi de viespi etc. despre orice personaj, fie si politic, daca o merita si faptele lui sunt criticabile/ dubioase/ ilicite / ilegale/ imorale…Indiferent din ce partid/ organizatie/ grup de interese/ cuib de viespi/ club de afaceri/ fan club sau cerc de prieteni face parte. Special Arad este un site verificat, la vedere sau nu, de multe „persoane” interesate atat fizice influente cat si din anumite structuri in scopuri evidente de „inchis gura”. Special Arad este „sub lupa”, motiv pentru care este obligat moral sa fie neutru. Are obligatia morala in fata cititorilor si, nu in ultimul rand, in fata propriului scop. Acelasi de cand s-a lansat pe piata media: nu putem permite umilirea si jecmanirea omului de catre om. Mai ales in spatiul public si din bani publici.

        +5 voturi
        +1
        -1
        • Special arad….eu zic sa nu mai mințiți atât. Sunteți un site sponsorizat de mulți din Arad. Și țineți partea altora și clar împotriva PSD ului.ce treaba are fătuca aia cu Psd??? O da psd afară se undeva??? Ați face orice doar sa denigrați acest partid.nu e primul articol în care vorbiți la adresa acestuia.

          --4 voturi
          +1
          -1
          • Wow! Câta înflăcărare și cât devotament. Dacă mai era Iliescu în vâna în politică te lua cățelul lui.Evrika! Siteul e sponsorizat de mulți din Arad. Amice, toate site-urile sunt sponsorizate. De exemplu Glasul Aradului unde și-a publicat Caprar mizeria de comunicat. Live Arad unde se dau limbi de campanie psd, News Ar unde e pnl și psd depinde de ocazie. Aradon și Arq nu se pun. Deci, amice, cine mai sponsorizează Special Arad? Singurii sponsori sunt cititorii și simpatizanții scârbiți de tot ceea ce se întâmplă și sătui de căcat ascuns sub preș din orice partid și din orice instituție de stat sau privată.

            +2 voturi
            +1
            -1
    6. Special Arad,

      Fara suparare dar ati scris gresit titlul articolului, voi ati scris: ” Unsul PSD-ului ….” in loc de „Unsurosul PSD-ului” cu ar fi fost corect, referitor la personaj …. nu a lasat niciodata nimic bun in urma lui, a stricat si a furat tot ce a putut pe unde a trecut, acelas lucru il va face si la CSM din pacate, scriu asta deoarece din articol inteleg ca practica aceleasi practici pe care le-a mai practicat, cine il cunoaste mai bine stie despre ce scriu

      Apropo Special Arad, din ce am inteles nu de mult cineva din redactie l-a vazut la o conferinta de presa, era treaz ? intreb pentru ca nu prea are obiceiul asta (sa fie treaz)

      +9 voturi
      +1
      -1
    7. Am votat PSD la ultimele alegeri da n-o mai fac. N-am știut ca idiotu asta șmenar e la ei in PSD. Domnule Caprar, va face de rusine. Extirpați acest cancer numit Bociort din rândul vostru. Pierdeți iremediabil in ochii arădenilor dacă susțineți asemenea haimanale certate cu legea. Hoțul asta nu are ce caută între oameni, locul lui era in temnița

      +1 voturi
      +1
      -1
    8. Pentru prietena lui Lucian Dănilă,
      Orice s-ar intampla si orice ti-ar inscena acest perfid sa nu renunti decat atunci cand vei dori tu, nu cand doreste el, sunt legi care te protejeaza si cineva tot se va sesiza si le va aplica, de aceea nu renunta decat atunci cand vei dori tu, nu cand vrea el, si nici nu merita sa te stresezi dintr-un simplu motiv … nu merita sa te stresezi pentru nimic, pentru un nimic

      +12 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    9 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.