marþi, 23 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Un bărbat a fost executat cu șase focuri de armă. Ipotezele sunt șocante!

    de Special Arad | 7 septembrie 2014, 1:44 PM | Naţional | Urmăriți

    0

    Oamenii legii sunt pe urmele unui individ care a ucis cu o armă de vânătoare un hoţ de ştiuleţi de porumb cu care vroia să hrănească animalele!

    Poliţia a fost alertată în toiul nopţii printr-un apel la 112 despre faptul că un bărbat a fost împuşcat într-un lan de porumb situat între Valeapai şi Bărbosu, localităţi aparţinătoare comunei Ramna. ,,La faţa locului s-a deplasat o echipă complexă de cercetare din cadrul I.P.J. Caraş-Severin, condusă de procurorul criminalist şi însoţită de medicul legist. De asemenea, la faţa locului a sosit şi o ambulanţă. Din primele verificări, rezultă că persoana decedată, G.C, în vârstă de 43 ani, este din localitatea Bărbosu şi prezintă şase orificii produse prin împuşcare, în zona umărului stâng şi a gâtului, care provin de la o armă de vânătoare”, informează poliţia cărăşeană.

    Bărbatul împuşcat se deplasase împreună cu concubina sa, cu un autoturism, în cursul nopţii, la un lan de porumb, cu intenţia de a sustrage ştiuleţi de porumb pentru animale. Femeia a declarat că la un moment dat s-a auzit un foc de armă, după care l-a găsit pe bărbat împuşcat. ,,Se efectuează cercetări faţă de autor necunoscut, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, în cauză existând mai multe ipoteze de lucru”, mai informează IPJ Caraş-Severin. Cel mai probabil, persoane aflate la braconaj au auzit zgomot în lanul de porumb şi l-au confundat pe hoţ cu vreo sălbăticiune. Poliţiştii merg în paralel şi pe alte piste pentru prinderea făptuitorului.

    sursa: expressdebanat.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.