joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Un alt hacker român a fost condamnat la închisoare în SUA, dar presa din România abia a scos o vorbă despre el

    de - | 23 septembrie 2016, 8:46 PM | Internaţional

    0

    Un hacker român a fost condamnat joi la trei ani de închisoare pentru că a orchestrat o schemă prin care a furat date de identificare, inclusiv informații financiare și amprente, de la companii din Statele Unite, a anunțat procurorul statului american New Jersey, potrivit site-ului Agerpres, care citează NJ.com.

    În vârstă de 31 de ani, Mircea-Ilie Ispășoiu, din Drobeta-Turnu Severin, a pledat vinovat anterior în fața unei instanțe din Newark la acuzațiile de fraudă informatică și furt de identitate în formă agravată.

    Ispășoiu, care a lucrat ca administrator de sistem la o mare instituție financiară din România din august 2011 până în februarie 2014, a spart rețelele de calculatoare ale unor retaileri, firme de securitate, clinici medicale și persoane private, furând nume de utilizator și parole, informații personale de identificare, dar și date de carduri de credit și de debit, conform procurorilor.

    Hackerul a atacat de asemenea sistemele unei mari companii de securitate, care desfășura verificări ale istoricului persoanelor care aplicau pentru un job. Ispășoiu a sustras astfel informații despre aplicanți, inclusiv amprentele lor.

    În afara celor trei ani de detenție, instanța l-a mai condamnat la încă trei ani de libertate condiționată și la plata unor despăgubiri de peste 900.000 de dolari. El a fost arestat în 2014 de autorităților române, în colaborare cu serviciile secrete americane.

    Presa americană nu a furnizat nicio poză cu hackerul român din Drobeta-Turnu Severin. Deși a comis infracțiuni cibernetice la fel de grave precum celebrul Guccifer, presa românească nu a făcut un caz atât de imens din condamnarea lui Mircea-Ilie Ispășoiu, al cărui nume de cod nici nu a fost făcut public.

    Celălalt hacker român, Guccifer, a fost condamnat la sfârșitul acestei luni la 52 de luni (mai mult de 4 ani) de închisoare de un tribunal american.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.