joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    ExclusivÎnvierea domnului judecător Lăzărescu de la Tribunalul Arad de către instituțiile, oare imaculate?, ale statului român

    de GOSSIP | 21 octombrie 2016, 11:50 AM | Investigaţii | Topic special

    12

    Informație seacă: Judecătorul Caius Lăzărescu, de la Secția Penală a Tribunalului Arad, a provocat aseară, pe strada Gen. Traian Moşoiu, cu o mașină marca Volvo, la ora 18,45, un accident fără victime, ulterior dovedindu-se că a condus băut. Aflat în mașina proprietate personală, Lăzărescu a lovit un automobil Ford.

    Oamenii legii, chemați la fața locului de un martor, l-au testat pentru a verifica dacă a consumat alcool. În urma testării cu etilotestul, s-a dovedit că magistratul a avut o alcoolemie de 0,54, fiind dus la spital pentru probe biologice. Dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara – Special Arad (23 februarie 2016)

    A doua informație seacă: Un judecător din Arad a ajuns la secţia de psihiatrie, după ce a fost prins beat la volan de două ori în mai puţin de 24 de ore. Prima dată, magistratul Caius Lăzărescu a provocat un accident uşor într-o parcare, pe strada Aviator Georgescu din Arad. Pentru că făcea scandal şi mirosea putenic a alcool, păgubitul a chemat poliţia. La scurt timp, o zi, după acest accident, judecătorul Lăzărescu a vrut să plece din nou cu maşina, dar a lovit alte două autoturisme în  apropierea Primăriei Arad. Pentru că era pus pe scandal, ceilalţi şoferi au sunat la 112, iar Caius Lăzărescu a ajuns din nou la spital pentru testarea alcoolemiei.  Cum pacientul refuza să se calmeze, medicii au decis să-l interneze la psihiatrie, acolo unde judecătorul de la Tribunalul Arad a mai fost pacient – Antena 1 (25 februarie 2016)

    page

    Comunicat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara: „La Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a înregistrat o cauză având ca obiect evenimentul petrecut la data de 22 februarie 2016, în jurul orei 19:00, în municipiul Arad, în care a fost implicat un magistrat-judecător din cadrul Tribunalului Arad. În urma testării cu aparatul alcooltest au rezultat indicii cu privire la posibila săvârșire a infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii acestei infracțiuni, fiind începută urmărirea penală cu privire la faptă. În data de 23 februarie 2016, aceeași persoană a fost implicată într-un alt eveniment ce a avut loc pe raza municipiului Arad, fiind ulterior condusă la o unitate spitalicească, unde a rămas internată. Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii penale în cauză”.

    A treia informație… seacă? (octombrie 2016): De câteva luni, judecătorul Caius Lăzărescu de la Tribunalul Arad s-a întors la serviciu și judecă procese penale. Acesta a fost găsit: nevinovat de către Parchetul Curții de Apel Timișoara, care nu a mai catadicsit să dea niciun comunicat, în sensul că nu a început nicio urmărire penală; a fost găsit sănătos de către medicii de la Psihiatrie și din comisia CSM-ului, care au spus că domnul judecător are probleme doar când consumă alcool; treaz de către Poliție , deși în ziua „Z” a avut o alcoolemie de 0,54, fiind dus la spital pentru probe biologice. Primăria Arad a comunicat la dosar o adresă (acolo unde, cică, a avut loc accidentul) din care rezultă că porțiunea de stradă pe care a fost prins băut nu e drum public. Și atunci, cică, nu a fost vorba de vreo infracțiune. Cum ar veni, poți să conduci beat prin Arad dacă nu ești pe drum public. Adică, Primăria Arad,prin funcționarul care a „comis” așa ceva, se simte oare bine, susținând că strada Gen.Traian Moșoiu nu este drum public? Asta nu a apărut nicăieri până azi, fiind „ținută” la secret. Mai mult, nimeni nu spune nimic despre al doilea accident.

    A patra informație… Existând destule elemente care să trezească o îndoiala rezonabila în privința revenirii la bară a magistratului Caius Lăzărescu, care să judece procese penale în Tribunalul Arad, un domn (singur) de la Inspecția Judiciară verifică în aceste zile, chiar în interiorul Palatului de Justiție, ceea ce s-a întâmplat, pentru a da un verdict. Se pare că inspectorul verifică și filmele în care judecătorul este surprins că face scandal în palatul de Justiție, plus alte sesizări despre care deocamdată nu știm.

    A cincea informație: Așa cum ne așteptam, conducerea Tribunalului Arad nu comentează aspectele de mai sus, confirmându-ne doar că judecătorul se află la serviciu. Totuși, conducerea Tribunalului și-a făcut treaba și a sesizat CSM-ul, l-a suspendat pe judecator. Ulterior a așteptat rezultatele…. În consecință, rezultatele fiind pozitive pentru judecător, acesta a fost repus pe post.

    A șasea informație … câteva întrebări, deoarece, spre reamintire, așa cum  ne-a spus în nenumărate rânduri Curtea de la Strasbourg: Presa joacă un rol esenţial într-o societate democratică (…) fiind de datoria presei să transmită informaţii şi idei cu privire la toate chestiunile de interes public. Obligaţiei presei de a transmite astfel de informaţii şi idei i se adaugă dreptul publicului de a le primi. Dacă nu ar fi aşa, presa nu ar putea să-şi îndeplinească rolul său vital de „câine de pază public”. Astfel: Cui servește această manevră de albire a judecătorului Lăzărescu? Cine ar dori să dețină ciocanul cu care judecătorul împarte dreptatea în procesele penale? Cine este păpușarul, dacă există vreunul? Cui  pare să nu-i pese de judecător, împingându-l în ograda publică, acolo unde, având în vedere antecedentele,  nici acestuia pare a nu-i păsa de lumea înconjurătoare? Este cumva acesta un experiment pentru statul român? Există cumva posibilitatea ca procesele în care judecă domnul magistrat Lăzărescu acum să fie declarate nule în cazul în care acesta recidivează? Putem, oare, vorbi de corupție în mai multe instituții ale statului? Conducerea Tribunalului Arad cea care, conform normelor, nu poate comenta nimic, poate tolera așa ceva? Așa-i că oamenii care l-au reîntors pe judecător în jilț, și nu în vreun scaun banal, într-un birou, în care să nu fie implicat ca decident al dreptății, nu sunt prietenii acestuia? Așa-i că aceștia nu sunt prietenii unei societăți cinstite?

    A șaptea informație… din punctul nostru de vedere (ca judecata de valoare) credem că trebuie să ne-o dea DNA-ul!

    P.S. Așteptăm poziția oficială a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, făcută în baza Legi nr.544, în această dimineață, pe care o să o publicăm integral. Am solicitat să ni se transmită soluția cauzei înregistrate în legătură cu accidentele domnului Lăzărescu. Știm că e NUP… dar vrem și oficial.

     

    Notă: Având în vedere faptul că sub semnătura GOSSIP (pe care unii o înțeleg bârfă, traducând din limba engleză) au apărut mai multe articole de investigație jurnalistică, fără prea multe acolade, o să dezvăluim ce înseamnă GOSSIP: Grup Obiectiv de Servicii Speciale de Investigare și Publicare. Este de fapt, o secție a Special Arad, formată din jurnaliști de investigație, angajați sau independenți, detectivi particulari, profesioniști care doresc să participe la semnalarea către publicul larg a tuturor aspectelor negative și nu numai… care marchează viața Aradului.

     

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Cum îți permiți gunoiule să vorbești,adica să scrii asemenea injurii,ordinarule?când o duceau pe mata la azil ti se părea că vezi un domn de prestanta dlui judecător pe strada?mă idiotul,roagate să fii declarat idiot ca să nu răspunzi în fața legii,jegule,c um îți permiți astfel de injurii , pentru Asta ceva e lege,nu tocmeală,o să intrați în pușcărie si lagăre, pt afirmațiile mincinoase si ordinare ,cum v a permiteți să vorbiți aiurea de un om ce aplica legea,sa îl acuzați de ospicii,carciumi…Dar am văzut că va legați si de alti nevinovați,cu cit sunteți plăti,mwrcenari?ce ați avut cu darabut?

      --18 voturi
      +1
      -1
    2. Așa e.locul celor ce atentează la imaginea oamenilor legii este în afara societăți.p ai omul e declarat nevinovat,ce mai aveți cu el?cine va plătește?mafia,la fel ca în cazul Ciucu?sau scrieți din pușcărie mizeriile astea?când vi sa năzărit ca a fost la nebuni?vreți proces,daune morale?0 urbe întreaga cunoaște și respecta valențele acestui domn,sa va fie rușine,cabd mai cersiti kebab să o luați cu ranga

      --16 voturi
      +1
      -1
    3. Inainte de a ingropa pe cineva de viu, cum se intampla destul de des pe la noi, ar trebui sa asteptam finalul anchetei pentru o judecata corecta. Evident, sa conduci baut este de pedepsit si de condamnat. Dar pentru o greseala pentru care va plati, nu putem ingropa de viu pe cineva…

      --7 voturi
      +1
      -1
    4. iata dosarul penal al judecatorului Lazarescu ,dosar care a fost musamalizat de o procuroare de la Parchetul Curtii de Apel Timisoara: 1789/p/2016 !!! inscrisul pe baza caruia acest „judecator” a fost scos de sub up si in care se mentioneaza ca drumul respectiv nu este public, este eliberat de un functionar de al Primaria aradeana!!! asteptam interventia DNA Bucuresti,intrucal la DNA TM se cunoaste situatia ,dar degeaba….

      +9 voturi
      +1
      -1
    5. asa este,”Avertizatul” are dreptate: sunt multe probleme la instantele aradene,sunt destui „judecatori” care sunt foarte slab pregatiti,in plus ,au probleme si de conduita!!! iar CSM ,tatuca lor,in loc sa ia masuri de indreptare, doar da hotarari prin care le apara „independenta si impartialitatea”!!! mai mare rasu-plansul!!!!

      +7 voturi
      +1
      -1
    6. vai de capul nostru oameni buni! mai ganditi-va ca acesti asa-zisi judecatori care au probleme comportamentale si mai sunt si paraleli cu functia pe care din nefericire o detin,au salarii de 2000 $ echivalent in lei,platiti evident din banii cetatenilor si carora le incalca drepturile in multe cazuri!!! oare cu ce am gresit Dumnezeule,de ne-ai pedepsit asa!

      +8 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru saga

    3 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.