Când nu ai scris de mult timp, cuvintele aşteaptă în mintea ta ca un lapte stătut. Nu-i nici iaurt, dar nu mai e nici lapte. Şi ai şi uitat să culegi smântâna gândurilor. Aşa că, nu îţi rămâne decât să aştepţi şi tu să iasă ceva. Cam asta am păţit eu, fiind de altfel preocupat şi cu alte proiecte. Şi aşteptând să mi se brânzească măcar ideile, cioara informaţiilor din ţara noastră, adică presa, a scăpat un caşcaval din cioc. Ca orice vulpoi bătrân, n-am putut să nu mă bucur că mi-a căzut ceva în gura uscată de foame de idei.

Aparent, o informaţie simplă. Echipa naţională de rugby a României a prezentat noul echipament pentru Cupa Mondială din Anglia. No, şi?, mi-am zis eu, şi echipa naţională de fotbal şi-a scimbat echipamentul. Câinele mă lingea pe picior, fiindcă tocmai încerca să mă îmbuneze după ce îl certasem pentru că se urinase unde nu trebuia, motanul încerca să îl provoace la joacă pe câine, torcând la mine în braţe, iar eu mă făceam că nu îi observ şi că privesc la televizor. Animalele ştiau că eu eram atent la ei şi nu la televizor. Dar, ăştia de la tembeleziune arată imagini cu tricourile naţionalei de rugby. Oricum tăceam, dar am rămas mut de uimire! Nu sunt prieten cu moda, iar tendinţele în modă, mă rog, trendurile, nu le înţeleg nici atât, cu atât mai mult cu cât ele revin ciclic în istoria vieţii sociale pământene. Cuceritoare! N-am găsit altă rimă la un popor care s-a lăudat doar când s-a apărat. Folosirea motivelor folclorice tradiţionale în designul tricourilor nu era o idee nouă. Însă acum îţi cucereau privirea. Prin sobrietate, frumuseţe, simplitate, mesaj, tradiţie, originalitate. Tricourile imită un laibăr (haină) ţărănesc încheiat. Oricine l-ar îmbrăca s-ar simţi şi mândru! Fălos, adică! Măcar de tricou, dacă nu şi de însemnele de pe el. În cazul rugbiştilor români cred că se simt şi falnici fiindcă au poreclă pe măsură:stejarii!
Cum am mai scris un articol, acum ceva vreme, despre faptul că echipa naţională de fotbal a României nu reprezintă ţara ci federaţia de resort, am dat fuga pe net să văd cum şi-au schimbat echipamentul fotbaliştii. E drept că au schimbat sponsorul de echipament, dar nici pe tricou, nici pe chilot, nici pe jambiere, nici pe bocanci, nu apare nici acum nici stema naţională şi nici drapelul naţional al României. Tricourile rugbiştilor din echipa naţională au drapelul României pe mâneca stângă. Adică de partea inimii! Fotbaliştii din echipa care reprezintă Federaţia Română de Fotbal, conform stemei de pe tricouri, din dreptul inimii, sunt porecliţi tricolori! Şi asta spune multe. Hai să ne gândim cam câte echipe de fotbal din lume ar putea purta această poreclă de tricolori. Mexic? Italia? Franţa? Irlanda? Moldova? Sau chiar Ciad? Adică trei culori. Şi asta, la repezeală cu drapelurile care au culori pe verticală. Dacă începem cu ţările cu drapele care au trei culori pe orizontală ne apucă dimineaţa cu enumeratul.
Este adevărat că nici pe vremea lui Hagi tricourile jucătorilor de la echipa naţională de fotbal nu aveau însemnele statului. Însă din cauza atitudinii jucătorilor de pe teren nici nu am observat asta. De fapt, nici nu am simţit că între timp s-au schimbat două imnuri naţionale. Ne simţeam la fel de mândri că cineva lupta pentru mândria noastră.
România joacă fotbal împotriva Ungarie și Greciei. România joacă rugby împotriva Franţei. Când să mă simt mândru? Eu am făcut canotaj, dar ştiu că fotbalul a împrumutat toţi termenii de joc din rugby. Aştept să împrumute şi plăcerea de a juca, respectarea adversarului şi mândria de a reprezenta.