joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Trei judecători de Curte de Apel, chemaţi la DNA. Acuzaţiile procurorilor sunt grave

    de - | 13 noiembrie 2015, 10:54 AM | Naţional

    1

    Doi foşti judecători, împreună cu actuala şefă a secţiei penale din Cadrul Curţii de Apel Oradea, au fost chemaţi joi la DNA Oradea pentru a fi puşi sub învinuire. Aceştia sunt acuzaţi că, în anul 2011, l-au scăpat basma curată pe Vasile Lucuţ, un cunoscut om de afaceri din Satu Mare. Primul care a ajuns în faţa procurorilor DNA Oradea a fost fostul judecător Mircea Puşcaş, încarcerat miercuri după ce a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru infracţiuni de corupţie.

    Fostul magistrat Traian Munteanu, fost judecător la Curtea de Apel Oradea, a fost şi el pus sub învinuire, la fel ca Mihaela Pătrăuş, actuala preşedintă a secţiei penale şi pentru cauze cu minori a Curţii de Apel.

    Dosarul în care sunt cercetaţi cei trei a pornit de la cazul lui Vasile Lucuţ, un cunoscut om de afaceri din Satu Mare, condamnat în 2010 la opt luni de închisoare pentru loviri şi alte violenţe, de Judecătoria Satu Mare,  soluţie menţinută ca definitivă la Curtea de Apel Oradea.

    În 2011, completul format din Munteanu, Puşcaş şi Pătrăuş a admis o contestaţie în anulare a afaceristului, o cale extraordinară de atac, scăpându-l astfel pe Lucuţ de condamnare.

    Se pare că termenul judecării contestaţiei ar fi fost schimbat din pix şi dosarul a intrat pe rolul completului în timpul vacanţei judecătoreşti, fără ca victima omului de afaceri să fie înştiinţat şi să participe. Un an mai târziu, un alt complet, tot de la Curtea de Apel Oradea, a reluat dezbaterile şi a respins contestaţia depusă de Lucuţ. Împotriva celor trei magistraţi, DNA a început încă de atunci cercetările, existând indicii că Puşcaş, Munteanu şi Pătrăuş l-ar fi scăpat pe afacerist de condamnare prin intervenţii.

    Mai multe pe voceatransilvaniei.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    3 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.