sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Trei goluri pentru trei puncte! UTA a tranșat perfect examenul cu Lugoj (GALERIE)

    de Lucian Dănilă | 18 octombrie 2014, 7:38 PM | Recomandările editorilor | Sport

    0

    Meci foarte greu pentru UTA în această după amiază. Motivele erau mai multe: presiunea rezultatului, starea terenului – care era foarte moale mai ales în zona centrală, dar și adversarul foarte incomod.

    Debutul de partidă a fost echilibrat, cu un plus pentru elevii lui Petruescu. „Secundul” din sezonul trecut al lui Poli și-a îndemnat echipa la atac, deși toți se așteptau la un „cattenaccio” prin care să ciupească ceva. Avem modelul Naționalei… Nu a fost așa, pentru că tocmai tehnicianul spunea după joc: „dacă te pui pe două linii și aștepți să obții ceva, probabil câștigi un meci din 50. Nu, am venit să jucăm pentru că nici cei de la UTA nu se așteptau la aceasta”.

    Stoichescu (6) a fost primul care a produs emoții la poarta lui Bodea, dar Filaret l-a ajuns din spate și a respins. După două minute, Radosav avea să scape singur cu Bodea, a trimis pe lângă acesta în poartă, dar „asistentul” Danciu a semnalizat în prealabil un fault în atac spre disperarea jucătorilor lugojeni.

    UTA intră încet dar sigur în joc și ocaziile aveau să apară și la poarta lui Iordache – echipat într-un echipament cu însemnele BKP, din perioada lui Marian Iancu la Poli Timișoara. Hlistei și-a creat câteva ocazii la poarta lugojenilor, dar fie a trimis alături de poartă, fie șutul său din careu a fost respins cu picioarele de Iordache. Apoi a apărut la rampă Strătilă, care a avut o bună ocazie, dar șutul său din interiorul careului a lovit plasa laterală.

    În minutul 32, Hlistei a șutat la colțul scurt, dintr-un unghi imposibil, iar Iordache a respins în corner. Era minutul 33, și în urma cornerului s-a creat o învălmășeală în careul oaspeților, Botiș a șutat dar Iordache a respins la Hlistei, acesta a tras în spatele unui fundaș de unde mingea a ricoșat la oportunistul Ousmane care a împins mingea în poartă spre disperarea portarului „vulturilor” care striga „ooofsideee”! Nu a fost, iar inexistenta tabelă putea arăta 1-0.

    Până la pauză am asistat și la cea mai aplaudată fază a jocului, atunci când Strătilă a făcut un slalom de 50 de metri, a trimis în fața porții celor de la Lugoj, dar Ousmane nu a ajuns la minge…

    După pauză, Lugojul a ieșit la atac. Stoichescu a fost „omul orchestră”. Acesta a expediat un șut scos cu mare dificultate de Bodea, după care a trimis o centrare foarte bună pentru Radosav, dar atacantul oaspeților nu a ajuns la întâlnirea cu mingea.

    Apoi a ieșit, din nou, la rampă Strătilă. Fostul jucător al lui Dinamo a primit o pasă excelentă de la Rus în minutul 59, a intrat în careu, a mimat șutul, fundașul advers a alunecat și a ieșit din joc, apoi strătilă l-a executat pe Iordache cu un șut pe sub acesta și a făcut 2-0. Excelentă fază…

    După zece minute, Strătilă a încercat vigilența lui Iordache cu un șut cu stângul de la 18 metri, mingea fiind prinsă de portarul lugojean. Avea să se facă 3-0 în minutul 77, atunci când Voicu a pătruns în careu, a centrat în fața porții unde aștepta Bulza, dar mingea a fost atinsă de Vlădia și a intrat pe sub Iordache în poartă!

    Putea fi 4-0 în minutul 80, când Ousmane a primit o minge foarte bună de la Nădăban, dar a fost prins de mână de un jucător advers și s-a dictat penalty. A executat Nădăban, dar Iordache a ghicit colțul și a prins mingea.

    „Mă bucur pentru cele trei goluri, pentru cele trei puncte, dar atât. Confirmarea celor două rezultate foarte bune din ultimele două etape nu poate veni decât dacă învingem și la Motru. Într-adevăr, am profitat în această etapă de faptul că Sebiș și Becicherecul au terminat la egalitate, 1-1, în meciul direct dintre cele două contracandidate. Lugojul a venit și a jucat fotbal, e de felicitat. Cred că rezultatul este puțin cam dur”, spune Roland Nagy.

    Interesant este și faptul că golurile grupării arădene au fost marcate de singurii jucători folosiți astăzi care nu sunt originari din Arad: Ousmane, Strătilă și Voicu.

    IMG_7798

    UTA Arad – Vulturii Lugoj 3-0 (1-0)

    Ousmane (33), Strătilă (59), Voicu (77)

    Arad – Arena Motorul – spectatori 600 – teren foarte moale

    UTA: Bodea – Voicu, Botiș, Filaret, Suslak – Strătilă (70 Leucuța), Varga, Chindriș, Hlistei (65 Nădăban) – Rus (65 Bulza), Ousmane (82 Michel Vlad).

    Rezerve: Mitrea – Copil, Leucuța, Vlad, Bulza, Nădăban, Dragoș.

    Antrenor: Roland Nagy

    Lugoj: Iordache – Mânecan (75 Semenea), Vlădia, Miculescu, Buliga – Ivașcu (60 Agoston), Vânătu – Stoichescu, Magdaș (80 Dobra), C. Marta (80 Ardelean) – Radosav.

    Rezerve: Laurențiu – Loga, Cl. Ardelean, Dobra, Agoston, Roșie, Semenea.

    Antrenor: Cosmin Petruescu

    Arbitri: Vasile Rodină – Alin Saraol, Cosmin Danciu.

    Observator FRF: Viorel Vancea

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.