vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Tragedie în Vama Nădlac! Diana Gorea a murit în această dimineață (FOTO)

    de Tudor Bogdan | 13 august 2015, 2:02 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    10

    Știri Arad. Era o colegă minunată, spun cei care au lucrat ani de zile lângă ea. Era o mamă, fiică și soră extraordinară, spun toți cei care i-au fost aproape. Era… pentru că în această dimineață, Diana Ioana Gorea a trecut în neființă.

    A lucrat ani de zile la DRDP Timișoara, fiind angajată la „cântar” în Vama Nădlac. Cei care au cunoscut-o sunt șocați de dispariția prematură a Dianei. Totul a pornit de la o intervenție chirurgicală suferită în urmă cu aproximativ o lună. În urma operației, Diana a suferit unele complicații, iar în această dimineață a plecat dintre noi în urma unei septicemii. A murit într-un salon al Spitalului Clinic din Timișoara.

    Așa cum se poate vedea și pe contul ei de facebook, Diana cocheta cu organizația locală a PSD Arad, ea publicând mai multe fotografii în care apare printre alții și alături de Martin Schulz, președintele Parlamentului European, dar și al socialiștilor din Europa.

    diana 3

    Dumnezeu să o odihnească în pace!

    diana 1

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    7 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.