vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    InclusivToți o „execută” pe Claudia Boghicevici! Până și purtătorul de cuvânt al PNL o persiflează pe „blonda” de la CJ Arad

    de O. Peniță | 18 februarie 2017, 1:04 PM | Pamflet | Recomandările editorilor

    1

    Comunicat bengos, mai ales pentru opozanții politici, servit ieri, întregii prese, de purtătorul de cuvânt al PNL. Iată-l:Prezent la Târgul de Turism de la Bucureşti, preşedintele PNL Arad, primarul municipiului Gheorghe Falcă, a promovat oferta turistică a județului nostru prin platforma „City Break Arad” alături de vicepreşedintele CJ, Claudia Boghicevici, primarul Şiriei, Valentin Bot, primarul Ghiorocului, Popi-Morodan Corneliu. Aradul un oraş promotor al multiculturalismului şi un județ cu potențial turistic (ei scriu „potanțial”, dar noi ne-am permis ca asta să corectăm… restul nu se poate – nota.red), printre care Drumul Vinului, cetățile Aradului sau stațiunile balneoclimaterice,  şi-a prezentat oferta la nivel național. Pachetul turistic al Aradului i-a convins pe ministrul Turismului şi staff-ul său că județul nostru nu mai poate fi ignorat din acest punct de vedere de către autoritățile guvernamentale. Surpriza a venit din partea fostului premier, Victor Ponta, care a însoțit echipa ministerială la acest târg, a transmis aprecierile sale față de eforturile Primăriei şi Consiliului Județean pentru promovarea și strategia turismului arădean„.

    Trecem peste faptul că Falcă face din nou un joc politic

    și îl introduce pe Ponta în ecuație (poate pentru a le arăta mai-marilor liberali din București că e gata să o „taie” din PNL dacă nu i se respectă anumite dorințe) și, astăzi, o sa ne „aplecăm” puțin asupra modului în care purtătorul de cuvânt al PNL, din partea pomposului Departament de Comunicare, înțelege să își bată joc de madame Boghicevici… de parcă n-ar fi fost destul că aceasta a pierdut alegerile parlamentare.

    Și să ne explicăm. Am citit comunicatul lui Gheorghe Falcă și imediat am căutat în fotografie să îl găsim pe fostul premier Victor Ponta, cu care primarul Aradului se laudă în comunicatul dictat purtătorului de cuvânt Oana Blaghi.

    Nu l-am găsit pe Ponta… în schimb, ce am găsit? În prima fază ne-am pus mâinile la ochi crezând că madame Boghicevici ne arată semnul acela cu degetul din mijloc…. (vezi foto!) Poate că nu ne-am fi supărat, înțelegând-o într-un fel… că e cam supărată pe toată lumea de la alegeri încoace.

    Apoi, uitându-ne mai atent, am descoperit altceva: în timp ce Tutankamonul Tutankamonilor, marele Ghiță Falcă le vorbește invitaților despre ce vrăji mai inventează el pentru Arad, doamna Boghicevici, purtătoarea unei splendide huse telefonice aurii (da… știm că-i place aurul și mălaiul…) , se dă Smartphone. Și cum se dă? Cu delicatețe, cum altfel? Așa, ca să i se vadă oja roșie „made by UTA” și, mai ales, să vadă și omu acela de se chinuie să-i vorbească despre turism că pe dumneaei n-o interesează (nici măcar nu se uită la el). Pe madame o preocupă probabil doar cărțile din tramvaiele din Arad….și, în București, telefonul.

    No bun… până aici ca până aici. Dar, noi credem că la mijloc e o conspirație: și anume că madame Boghicevici este este o țintă a „anumitor” grupări din PNL (care dețin și purtătorul de cuvânt!) și drept urmare este făcută de râs. Altfel nu putem înțelege cum responsabilii CU CO-MU-NI-CA-REA din PNL au putut transmite o asemenea fotografie întregii prese. O poză în care, practic – cu „documente” vizuale – Claudia Boghicevici, vicepreședinte CJ Arad, este făcută zob, fiind arătat și demonstrat tuturor că nu a citit de mult timp (dacă a făcut-o vreodată…) „Codul Bunelor Maniere”. Ce? A pierdut cartea în tramvai?… Ghinion.

    Explicații foto: În prima fotografie se poate observa cum se joacă doamna Boghicevici pe telefon la marele târg de turism unde trebuia sa reprezinte Aradul și să fie o gazdă desăvârșită pentru orice invitat. Nu să se joace pe telefon fără a-și băga în seamă interlocutorul care se uită la ea.  În a doua… Victor Ponta și dovada că husa telefonului Claudiei Boghicevici  este aurie. Și mai ceva… madame Claudia e singura care are telefonul la vedere …(Și totuși, cine a făcut fotografiile? Andrei Ando, directorul de comunicare al CJ Arad, cumva?)

    Boghicevici falca 1

     

     

    boghicevici falca 2

     

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Ati vazut bine? Intre ei nu exista nici un adevarat PNL-ist ci numai PDL-isti sub acoperire galben-albastru. Daca Falca nu pleaca odata si daca la Arad nu va ajunge presedinte un vechi adevarat Liberal, atunci sa fim bine intelesi, la Arad nu exista PNL ci numai PDL. Asteptam alegerile din partid

      +3 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru respect legea

    4 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.