vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Toamna se numără joburile! Vino la cel mai mare targ de carieră – Angajatori de TOP!

    de - | 30 septembrie 2015, 11:37 AM | Business | Naţional | Știri Arad

    0

    În această toamnă, Angajatori de TOP, cel mai maretârg de carieră din România, își redeschide porțile. Evenimentul stabilește cadrul potrivit pentru interacțiunea dintre reprezentanții celor mai mari companii din țară și profesioniștii și studenții aflați în căutarea unui job. Târgul Angajatori de TOP va fi prezent în acest an prin 3 ediții. Evenimentele din această toamnă vor avea loc la Timișoara, în perioada 16-17 octombrie (Centrul Regional de Afaceri),  București, între  23-24 octombrie (Sala Palatului) și Angajatori de TOP Virtual, pe www.hipo.ro, între 2-9 noiembrie.

    Experiența și rezultatele obținute de-a lungul timpului, recomandă Angajatori de TOP ca fiind  cel mai important târg de carieră, cu o tradiție susținută de:

    •   31 de ediții ale evenimentului de carieră;

    •   9 ani, 1 500 de companii participante, peste 18 000 de vizitatori la Timișoara și București, si peste 300 000 de accesări unice pe platforma www.hipo.roîn cadrul editiei virtuale .

    2000 de poziții deschise în peste 50 de companii așteaptă candidații la Angajatori de TOP Timișoara

    Cei care vor vizita târgul Angajatori de TOP Timisoara în perioada 16-17 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri, vor putea alege din peste 2000 de oportunități și programe de internship, deschise în peste 50 de companii. Participanții la evenimentul de carieră pot interacționa cu unii dintre cei mai doriți angajatori la standul acestora, la Timișoara fiind prezente companii din domenii multiple, care recrutează candidați din toată țara, dar care oferă și programe internaționale. Vizitatorii vor putea alege dintr-o multitudine de poziții deschise, potrivite pentru toate nivelele de experiență, în departamente variate, de la IT/Tehnic până la Logistică sau Vânzări.

    Printre oportunitățile de carieră 46% dintre joburi sunt dedicate candidaților entry-level, 19% sunt poziții middle-level, în timp ce 15% sunt poziții senior-level pentru profesioniștii cu peste 3-5 ani de experiență.  Vești bune și pentru studenții sau absolvenții aflați la început de carieră, 19% dintre pozițiile de la Angajatori de TOP Timișoara sunt programe de internship. În cadrul acestor programe, ei potsă acumuleze experiență practică în companii multinaționale sau își pot completa cunoștințele teoretice.

    În ceea ce privește departamentele în cadrul cărora există poziții disponibile, cele mai multe oportunități de carieră oferite de companiile care participa la Angajatori de TOP Timisoara se regăsesc în IT/tehnic și inginerie. Peste 27% din joburile deschise sunt în aceste departamente. În plus, cei care se află în căutarea unui job la Angajatori de TOP Timișoara, au posibilitatea să aplice la pozițiile deschise în departamente precum:  R&D, Vânzări, Logistică, Producție, Achiziții, Client Service, Financiar/Contabilitate, Administrativ, Audit/Taxe, Resurse Umane, Marketing, Imobiliare, Transporturi etc.

    Oportunități de carieră internaționale. Oportunități interesante îi așteaptă inclusiv pe cei care își doresc o carieră la nivel internațional sau care vor să facă o schimbare în carieră și vor să se dezvolte profesional într-un mediu cultural divers. Aproximativ 37% dintre angajatori pun la dispoziție poziții internaționale, fie că acestea sunt pe o durată limitată de timp sau permanente.

    Accesul la târg se desfășoară pe baza CV-ului Barcode. Pentru a facilita procesul de recrutare și modalitatea de aplicare la joburile de la târg, a fost introdus conceptul de CV Barcode. Candidații trebuie să își facă un cont pe platforma www.hipo.ro, în cazul în care nu au deja unul, unde să completeze datele personale și experiența de muncă.  Apoi, vor putea genera un CV Barcode pe care îl vor printa într-un singur exemplar. CV-ul Barcode poate fi utilizat pentru a aplica la toate pozițiile deschise în cadrul Angajatori de TOP, fiind înregistrat la stand și salvat în baza de date a companiilor de la Angajatori de TOP. Aceștia vor analiza CV-urile aplicanților și vor reveni ulterior către candidații care se potrivesc profilului căutat.

    Câteva dintre companiile care au confirmat prezența la Angajatori de TOP Timișoara: Alcatel-Lucent, ATOSS Software, buw Romania, Flex, Microsoft, RapidSolution Software, Valeo Lighting Injection, Elster Rometrics, Adecco, Plexus, McDonald’s Romania, KFC, Kaufland Romania, BearingPoint, Bosch Service Solutions, Atos IT, Beespeed, Continental, Hartl Connect, IT Vizion, Netex Consulting, Survey Sampling International (SSI), Yazaki Component Technology, Accenture, Arcadis Project Engineering etc.

    Pentru detalii despre eveniment, precum și lista completă a companiilor expozante în cadrul Angajatori de TOP Timișoara, poate fi accesată secțiunea dedicată târgului de carieră de pe platforma www.hipo.ro

    Accesul în cadrul Angajatori de TOP Timișoara este gratuit și va fi permis vineri, 16 octombrie, în intervalul 10.00-18.00, iar sâmbătă, 17 octombrie,  în intervalul 10.00-17.00, în incinta Centrului Regional de Afaceri din Timișoara.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.