sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    TimesNewRoman, Decât o Revistă și FITS la cea de-a șasea ediție a Conferinței PRbeta

    de - | 27 aprilie 2016, 3:38 PM | Regional

    0

    Cultura, divertismentul și educația sunt câteva dintre domeniile abordate în cadrul Conferinței PRbeta 2016, eveniment ce va avea loc la Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” din Timișoara.

    Printre specialiștii în comunicare care vor vorbi despre tendințele în domeniu și vor prezenta studii de caz relevante sunt: Ovidiu Eftimie, blogger și redactor coordonator la Times New Roman, Cristian Lupșa, Redactor Șef la Decât o Revistă sau Cristian Radu, Director Executiv Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. A doua zi este dedicată workshop-urilor, care vor aduce în atenția celor prezenți strategii și exemple de bune practici din cadrul unor agenții prestigioase și a unor branduri de renume.

    Cel mai recent nume anunțat este Răzvan Căpănescu, Chief Creative Officer în cadrul Leo Burnett România.  Înainte de asta, a avut aceeași funcție la Publicis România. Implicând-se în campanii creative pentru branduri de renume, Răzvan Căpănescu a adus, în agențiile cu care a colaborat, premii de la: Cannes Lions, Golden Drum, Epica, Eurobest, New York Festivals, AdStars sau prima Cupă Intercontinentală pentru o agenție din România (Intercontinental Advertising Cup).

    PRbeta se implică activ în comunitate și oferă atât studenților, cât și pasionaților de comunicare, încă din 2011, oportunitatea de face primii pași în domeniu. Îndrumați de specialiști cu experiență care consideră că învățarea este un proces continuu, participanții la tradiționalele workshop-uri PRbeta învață cum să construiască și să implementeze strategii, ținând cont de tendințe.

    speakeri prbeta 2016

    „Sunt sesiuni de învățare intensă, cu studii de caz concrete și parte aplicativă clară. Au fost interactive, amuzante și educaționale. Mi-a plăcut în special că «mentorii» au găsit modalități să te impulsioneze să fii activ oferind premii, consultanță și oportunități de afirmare” spune Laura Iancu, participantă la workshop-urile PRbeta.

    „Am participat cu mare drag la workshop-urile PRbeta și le recomand oricui. Deși de câțiva ani s-au înmulțit ofertele de conferințe și workshop-uri, foarte puține dintre acestea sunt susținute de oameni care chiar practică, zi de zi, această meserie, cu rezultate notabile și cu posibilitatea de a oferi exemple concrete. În prima zi a workshop-ului de comunicare din Oradea, clarificarea bazelor teoretice mi-a fost de mare ajutor; deși lucrez de câțiva ani în marketing și comunicare online, de multe ori simt că-mi lipsesc bazele teoretice, așadar abordarea clară și concisă m-a ajutat să-mi clarific conceptele și să am o abordare analitică a campaniilor. Ziua dedicată exercițiilor practice mi-a dat libertatea să mă joc fără să-mi fie teamă că aș putea greși; personalitatea calmă, dar fermă a trainerului mi-a oferit siguranța că voi avea parte de un feedback onest și astfel am putut adresa întrebările la care simțeam de câțiva ani că-mi lipsește un răspuns”, spune Gabriela Popa, participantă la workshop-urile PRbeta.

    În cadrul Conferinței PRbeta 2016, cea de-a doua zi este dedicată workshop-urilor: Comunicarea în Social Media, susținut de Alex Ciucă, Comunicarea de brand și produs, susținut de Claudia Tocilă, PR clasic în comunicarea modernă, susținut de Oana Bulexa, Comunicarea evenimentelor culturale, susținut de Oltea Zambori, Campaniile de PR – de la brief la rezultate, susținut de Crenguța Roșu și Story Pitching în PR: De ce, cum, când și cu cine, susținut de  Ruxandra Predescu.

    Prețul unui bilet la Conferință este de 230 lei+TVA, iar prețul unui workshop este de 99 lei+TVA. Pentru a susține educația tinerilor, studenții beneficiază de un discount de 50% la achiziționarea biletelor pentru Conferință. Înscrierile se fac online, atât pentru Conferinţă, cât şi pentru Workshop-uri, pe site-ul www.prbeta.ro/conferences.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.