joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    ExclusivTic-tac, Cristina Bibarț! Tic-tac, Ovidiu Ilie! Ceasul Zonei Libere Curtici-Arad bate a primejdie penală și cu cătușe (IV)

    de Alin Olteanu | 26 aprilie 2017, 11:01 AM | Investigaţii | Recomandările editorilor

    16

    Atât de mulți bani am încasat de la directoarea Zonei Libere Curtici Arad încât ne-au scos afară din redacție, au blocat calculatoarele și efectiv nu mai putem scrie nici măcar un cuvințel despre… „dânsa”. Că cică așa funcționează sistemul în toată presa din Arad. Și chiar dacă la unii nu funcționează, atunci „măcar să-i murdărim bine ca să nu se poată spăla”. În consecință, fiecare zi care a trecut de la episoadele anterioare ale investigației Special Arad, în care nu am publicat nimic despre, noi credem, abuzurile (și nu numai) din această regie a statului, a dat prilejul unuia sau altuia să spună: ați văzut, au și ei un preț! Ei bine, hai să vedem mai jos care e prețul pentru că am preferat să nu scriem nimic în perioada sărbătorilor…

    În primul rând, prețul e o plângere la DNA care e pe cale să ajungă la destinație și, vă spunem, motive sunt atât de multe să se audă, în viitorul mai mult sau mai puțin apropiat, bătăi puțin mai ferme în ușile trepădușilor din conducerea Regiei Autonome „Administrația Zonei Libere Arad Curtici” încât parcă nu ne vine a crede ce mizerie e… acum când am reușit să o strângem cumva aproape pe toată. Și acesta probabil că va fi rezultatul acțiunii unor angajați care au conștiință și coloană, și mai ales care nu fug mâncând pământul la primul răget al celei ce se ține leoaică cu ajutorul neamurilor, fie ea Cristina Bibarț.

    Din păcate, aproape toți,

    foști sau actuali dintre posesorii de cărți de muncă la Zona Liberă Curtici-Arad, sunt psihic atât de afectați de comportamentul conducerii încât par a se uita continuu, cu coada ochilor, în spate să nu îi urmărească cineva… Căci poate vine stăpâna sclavilor, directoarea Cristina Bibarț, și-i biciuie… Dealtfel, nu e de mirare dacă ne gândim la ce li s-a putut întâmpla unora dintre acești oameni, cu care am stat de vorbă. Din nou, din păcate, aceștia, în majoritatea lor, preferă să dea declarații la început în fața procurorilor (pe care-i așteaptă!) și ulterior, chiar dacă știm și noi totul, presei.

    Citește și: Cristina Bibarț, directorul Regiei Autonome Zona Liberă Curtici, confundă societatea cu propria firmă și pe angajați cu niște animale. Liderul sindicatului s-a adresat ITM-ului! (I)

    Așa-zisul manager al Zonei Libere Curtici-Arad, Cristina Elena Bibarț, „face” pe oricine și oricum, nu-i pasă de nimeni, iar acum, mai ales că soțul Călin este viceprimarul Aradului, calcă totul în picioare. Ieri-alaltăieri, la regia pe care o conduce cu voia celor de la Consiliul Județean Arad, a fost un control de la ITM Arad, care a trebuit să cerceteze dacă zilele de sâmbătă și duminică lucrate sunt plătite (noi știm că nu), dacă s-au plătit „sume din urmă”, explicate prin „ore plătite pentru sărbătorile legale”, fără a fi respectată o bază de calcul etc. Avem o bănuială care va fi rezultatul controlului, mai ales că la final inspectorii se hlizeau de mama focului, arătând parca că zona este… liberă.  Sperăm totuși să ne fi înșelat…

    Citește și: Proprietara sclavilor din Zona Liberă Curtici Arad, Cristina Bibarț, calcă în picioare toate administrațiile! Cum face proastă o angajată care-i cere să respecte legea / Înregistrare AUDIO (II)

    Totul a început de când s-a constituit sindicatul,

    care devenea un pericol pentru metodele ceaușiste ale directoarei Bibarț și, mai nou, a politrucului Ilie, aceștia înțelegând că societatea este moșia lor și a partidului a cărui membri sunt, PNL. Dealtfel, ca să reamintim, spunem clar că Ovidiu Ilie nu a fost cu anii la muncă și, totuși, a încasat banii pentru că făcea campanie electorală pentru Falcă & Co, iar asta cu buna știință a managerului.

    Liderul grupei sindicale, Florian Ardelean Bogdan, susține într-o plângere pe care a adresat-o Consiliului de Administrație, și în posesia căruia am intrat, că persecuțiile au început după ce s-a decis intrarea în „Sed Lex”, fiind constituită o grupă sindicală formată din 11 angajați.

    „De la data de 17 februarie 2017 au început presiuni și piedici în activitatea noastră, efectiv nici măcar una din solicitările grupei sindicale n-a fost luată în seamă, cum ar fi: contractul colectiv de muncă; regulamentul de ordine interioară; modul de calcul al salariului; negocierea salariului; aplicarea Ordonanței Guvernului nr. 2/2017; card pentru bonurile de masă, instrument modern și economicos.

    Toate acestea au dus la persecutarea mea  și a colegilor din sindicat, am fost chemați pe rând, doar verbal în fața unei comisii, cred că un fel de comisie de disciplină și întrebați toți de ce am intrat în sindicat (prima întrebare), apoi alte întrebări prin care se încerca inducerea unei temeri, frici cum că am avea o așa zisă lipsă în gestiune, deși noi nu suntem gestionari. Din personalul existent la ora actuală sunt afectați de presiunile făcute de către conducere, 5 angajați, în felul acesta a fost afectată activitatea platformei Curtici, prin organizarea serviciului pe 3 ture în loc de 4 ture, depășindu-se norma de ore lucrate prevăzute de Codul Muncii, iar la platforma Arad nu s-au mai putut acorda turele libere”.

    În continuare, liderul grupei sindicale susține că „acțiunea ilegală a conducerii societății este o presiune asupra unui lider de sindicat, încălcându-se astfel Legea nr.62.2011 privind dialogul social și Titlul V din Codul muncii”.

    Ulterior, domnul Ardelean povestește ceva de domeniul fantasticului mai ales ca vorbim despre o societate a statului:

    „La ora 730 după preluarea serviciului de la colegul din tura de noapte am început verficarea mijloacelor de transport și a persoanelor care intrau pe teritoriul zonei libere, permițând accesul doar pe baza permisului de intrare sau prin eliberarea permisului cu o singură intrare, plătit de solicitant pe loc.

    În jurul orei 1030 , fără un anunț prealabil au venit 4 persoane de la sedilul din Arad al Regiei Autonome, care sunt angajate pe alte funcții decât aceea de controlor poartă, respectiv contabilitate, secretariat, șofer…, nu au prezentat nici un fel de document emis de către conducerea Regiei Autonome, care să le îndreptățească acțiunile ulterioare. Cei 4 m-au desconsiderat, ignorându-mi prezența, au început controale la registrele punctului de lucru, baza de date a calculatorului folosit în emiterea facturilor și a altor activități. În scurt timp au trecut la preluarea sarcinilor mele de serviciu, fără nici o explicație logică, motivând că doar mă ajută, iar eu am fost pus să predau încasările. Toate aceste fapte pe fondul presiunilor exercitate de către conducerea Regiei Autonome asupra mea, adică, am fost dus în fața unei așa zise comisii de disciplină, doar prin comunicare verbală, apoi cu o zi înainte de evenimentele descrise aici, probabil considerând că așa intră în legalitate, am fost convocat în scris tot la o așa zisă comisie de disciplină-document pe care îl atașez în copie. (…)

    După aproximativ 2 ore de presiuni psihice asupra mea, am cedat, adică am simțit o slăbiciune, bătăi de inimă foarte puternice și văzând că nu îmi revin, simțind că sunt în pragul unui infarct, am solicitat prin numărul de urgență 112, prezența unui echipaj medical, care a ajuns rapid la locul meu de muncă și am fost tratat corespunzător.

    Datorită stării mele de sănătate și la recomandarea echipajului medical, am mers la domiciliul meu, pentru a mă odihni și a evita stresul de la locul de muncă.

    În urma celor arătate mai sus și a verificării medicale, deși eu am dorit să merg la serviciu am fost oprit de medicul de familie și trimis la  efectuarea unor investigații amănunțite, astfel am primit 10 zile concediu medical. Tot în data de 24.03.2017 s-au ridicat caloriferele electrice cu care se încălzește biroul unde se desfășoară activitatea, pe timpul nopții temperaturile scad sub 10 grade, deci este nevoie de surse de căldură.

    Citește și: „Cazul Dragnea” în oglindă. La Zona Liberă Curtici-Arad, Ovidiu Ilie, actualul director de marketing, a fost angajat de fațadă ani de zile. Munca lui era pentru PDL, pe banii noștri (III)

    Consider că toate aceste fapte nu sunt compatibile cu perioada în care trăim, cu faptul că trăim într-un stat de drept, membru al UE, unde sunt interzise acțiunile de tipul acesta (mobbing) și cred că este necesară o intervenție din partea instituțiilor statului, care să pună pe făgașul normal relațiile între conducerea Regiei Autonome și angajați-sindicat”.

    ***

    Nu-i așa că e foarte interesant? Ei bine, domnul Ardelean nu e singurul angajat care are curajul să spargă tăcerea și să spună lucrurilor pe nume. Mai sunt. Foști și actuali. Așa că, până se aud bătăile acelea în ușă, acelea mai ferme despre care aminteam mai sus, noi o să continuăm, inclusiv cu incapacitatea CA-ului de a o controla pe directoare. Sau nu de aceea ne-ați plătit, doamna Bibarț, ca continuăm să spunem adevărul despre ceva ce e a statului dar ați acaparat de parcă ar fi moștenire de familie?

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

      • Asta chiar trebuie dovedit. Dar, daca e sa spunem adevarul, stim că domnul viceprimar arunca in stanga si-n dreapta ca de aceea sotia are treaba cu angajatii si se poarta asa… deoarece furau si acum s-au dublat incasarile. Vedem. Dar suntem siguri ca nu pentru deplasarile in tarile exotice sunt folosite incasarile acestea. Si totusi cam ciudat ca fiind camere să nu se dovedeasca daca cineva si-a insusit altfel bani. Păcat ca va pun sa scrieti sub anonimat si nu-si asuma conducerea aceste afirmatii. 🙂

        +8 voturi
        +1
        -1
      • Da măi, Gogule ai dreptate, s-au dublat pierderile, de când nedreptăţiţii nu mai sunt la Curtici, 72 milioane minus doar în martie, 50 minus când a predat directoarea serviciul(la fiecare tură fel de fel de lipsuri), pe care i-a pus cu o largheţe demnă de un nabab cu gândul lasă că îi scot eu numai să se termine scandalul. Dacă ar plăti licenţe de lucru toţi care lucrează în perimetrul zonei atunci poţi vorbi Goguţă până atunci dă foc carnetului de partid în public, o modă veche care revine. Măi Goguţă n-ai tu cumva puţă sau poate o chelie, prea bine dai cu noroi?

        +5 voturi
        +1
        -1
    1. hai ca va spun eu ca am trecut pe acolomai ales seara cand pleaca angajatii……puma trans si pito trans nu platesc permis de intrare………chit ca transporta angajatii dar daca e lege e ori pt toti ori pt niciunul!!!verificati si ce autobuze folosesc firmele astea 2 care sunt un fel de stat in stat……mafie frate murim cu ea de gat ne sufoca!!!psd sa ia lectii de la falca pnl cum se face omafie adevarata peste carenu intra nici dna nici nimeni!!!!ceausescu avea putere mai mica ca falca!!!!!

      +4 voturi
      +1
      -1
    2. Dupa toate faptele relatate, Curtea de Conturi, Consiliul Judetean, Sindicatul „Sed Lex”din care faceti parte, Consiliul de Administratie al Zonei Libere (interesant daca mai exista ?!?) ce fac toate aceste institutii ? Oare pana unde trebuie sa se ajunga sa intervina un organ competent care sa faca lumina in acest caz ?

      +1 voturi
      +1
      -1
    3. Io plinge, voi rau om, asta muier cu buza mar frumos, bun, da pace la el la voi la ziar dat io dat bani, la el dat karbasan. Io fost la mare sef Arad şi spus ca nu po face nimic, dat sonda in kuvait, nu pot face Ahmed rupt trico şi sat la gara cu cenus la cap
      alllah ‘akbar

      +1 voturi
      +1
      -1
    4. Bine, bine, io rog si tu spune la noi cei cu tomna cu buzu mar, poate schimbat, or plecat singur…io nu stiu ce face, stat la gara cu ceusu la cap si om spus ca io prost, dac nu stie iar face ras cap si cenus
      alllah ‘akbar

      0 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Corina

    2 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.