joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    „The Romanians are Coming” – Serialul documentar englezesc care a stârnit reacţia comunităţii româneşti şi a Ambasadei României în UK

    de Special Arad | 20 februarie 2015, 11:54 AM | Internaţional | Video

    1

    Primul episod al seriei de documentare „The Romanians are Coming”, produsă de KEO Films, difuzat pe Channel 4 marți, 17 februarie, la ora 21.00, a supărat o parte a comunității românești din Marea Britanie scrie Ziarul Românesc.

    Motivele: personajele fac parte din etnia romă, este filmat ghetoul din Baia Mare înconjurat de controversatul zid segregaționist, nu sunt intervievați români „de calitate”, se pomenește despre beneficii sociale, românii au slujbe precum spălători de mașini sau măturători, ba unul câștigă bani (cam șapte lire sterline pe zi) din „meseria” de „statuie vie”.

    Dezbaterea documentarului a început imediat după difuzarea episodului de marți, 17 februarie, pe grupurile de Facebook și continuă încă. A apărut și o poziție, să îi spunem semi-oficială, a consulului onorific al României la Bristol, Răzvan Constantinescu. Mai multe publicații britanice comentează, de asemenea, primul episod din „The Romanians are Coming” care, după toate aparențele, a înregistrat o audiență considerabilă.

    Primul episod al emisiunii „The Romanians are Coming”

    Pe site-ul change.org a apărut chiar și o petiție protest, semnată de „o mamă a trei copii britanici”, Bogdana Amaximoaie, care acuză Channel 4 de rasism și care cere realizatorilor să schimbe numele documentarului în „ROMA- GYPSIES ARE COMING”. Iată petiția în limba engleză, așa cum a fost scrisă pe site-ul change.org.

    „Dear Channel 4

    In the name of all the real Romanian Mothers in the UK, I call on you to STOP this called show THE ROMANIANS ARE COMING or to change the name of it in ROMA- GYPSIES ARE COMING. WE are not proud of them as well but we don t pay them to go on shows and denigrate our Country! I am proud to be Romanian and in the same time sick,sad and mad that my Country of Adoption since 2004 permits this kind of abuse .My children’s will not be safe after this kind of programme they will be bullied and called names in the school, so it has to STOP. You are liable for xenophobic acts and discrimination involving the people of an European Member State and the European Commission shall be notified about it.

    Kind regards,

    A mother of 3 British children’s!!!!”

    Pe Facebook s-a născut o adevărată isterie cu zeci de postări, dintre care cele mai multe contra documentarului Channel 4. „Veniti pe site-ul channel 4 si lasa-ti un comment va rog”(sic!) scrie o româncă, La Vinia. A fost creat și un grup intitulat Protest against Channel 4 Londra. „Vrem sa ne organizam in weekend si sa mergem cu banere in fata la channel 4″, scrie Morphine Overload pe grupul respectiv.

    Tot pe grupul protest a fost inițiată o campanie în care românii sunt rugați să posteze filmulețe pozitive despre țara lor: „Haideti sa le dam o replica celor de la chanel 4!!Sa trimitem toti filmulete cu noi romanii care muncim,autobuzele pline de romani dimineata, fetele de la hotel,de la cleaning,baietii de pe santiere,etc. Consider ca avem dreptul la replica asa cum si cei din Beneffit Street au avut-o, nu?”, a scris Georgeta Gavra. „Trebuie sa le amintim ca noi suntem noi, inițiatorii civilizației si a limbii latine. Nu suntem țigani!!”, anunță Maris Angela Maria.

    A fost inițiată o petiție și pe pagina oficială de petiții al Guvernului Marii Britanii, însă se așteaptă aprobarea pentru a putea fi semnată. Unul dintre cei care au aderat la grupul de protest i-a trimis o scrisoare președintelui Klaus Iohannis în care îi cere nici mai mult, nici mai puțin decât să oprească „show-ul de telviziune”. Iată fragmente: „Azi noi Romanii din Anglia am fost umiliti la maxim, azi am avut ura in sufelte mai mult ca niciodata, azi unii poate chiar am plans din neputinta ca nu putem face nimic, avem nevoie de ajutor!”

    „Show-ul de televiziune trebuie oprit! Imaginea noastra este afectata deja suficient, ei ne-o afecteaza si mai tare, colegi mei cat si Al altor romani deja ne primesc cu alti ochii, sunt Intr-o situatie incat nu stiu ce sa fac maine, sa Ma duc la munca sau nu, stiind ca colegi vor incepe discutia si Imi va fi greu sa Ma apar, ceea ce arara la televizor e o minciuna mare! Arata persone de etnie roma si dupa cum stiti multe comentarii la adresa lor nu avem ce spune, au aratat satele de romi din romania in Loc sa arate tara noastra frumoasa.” „Un om care crede in dumneavoastra, un om care a stat 10 ore in frig si in ploaie sa va voteze!”

    Ambasadorul Jinga i-a scris producatorului serialului declarandu-se surprins si dezamagit de modul in care sunt prezentati romanii din UK. Ambasadorul Romaniei la Londra, Ion Jinga, se declara „surprins si extrem de dezamagit” de modul in care romanii din Marea Britanie sunt prezentati in documentarul Channel 4, apreciind ca prezentarea doar a aspectelor negative este incorecta si discriminatorie scrie publicaţia Român în UK preluată de Romanian Global News. Ambasada Romaniei la Londra s-a autosesizat cu privire la initiativa postului de televiziune Channel 4 de a difuza, incepand cu 17 februarie 2015, documentarul in trei episoade intitulat „Romanians are coming”, se arata intr-un comunicat al Ambasadei.

    In urma publicarii, de catre postul de televiziune Channel 4, a sumarului de prezentare a documentarului, Ambasadorul Romaniei la Londra, dr. Ion Jinga, a transmis o scrisoare producatorului emisiunii, Katie Buchanan, exprimand surprinderea si dezamagirea cu privire la continutul mesajului de promovare si, totodata, speranta ca situatia va fi corectata, ca documentarul va avea un continut obiectiv si nu va prezenta o imagine distorsionata a ansamblului comunitatii romanesti din Marea Britanie.

    In raspunsul remis ambasadorului roman, producatorul serialului a aratat ca acesta reflecta experienta cetatenilor romani care, desi provin din medii diferite, sosesc in Marea Britanie pentru a desfasura activitati lucrative: „…It is always difficult when making a series like this to decide which of the many possible stories to focus on, however we think the programmes reflect the experience of Romanians from a variety of backgrounds (nurses, students, roma gypsies). In the first programme we make it clear in commentary that the majority of Romanians coming to this country are professionals with guaranteed jobs… We believe that all our contributors, whether working in a profession, or trying to find a job, are portrayed with humanity and dignity and that the series attempts to understand and communicate their circumstances and motivations for coming to the UK. It is also very clear the lengths that many Romanians will go to in order to find work and contribute to the UK economy…”

    Referitor la primul episod al serialului, Ambasada Romaniei la Londra nu este in masura sa comenteze opiniile si experientele de viata prezentate, avand in vedere ca, atat naratorul cat si personajele din filmul documentar sunt cetateni romani care isi spun povestile de viata, adeseori triste si emotionante. Ambasada Romaniei la Londra apreciaza, insa, ca acest prim episod nu este reprezentativ pentru comunitatea romaneasca din Marea Britanie, avand in vedere ca ilustreaza doar un segment social redus ca numar. In imensa lor majoritate, cetatenii romani sunt bine integrati in societatea britanica si se remarca la locul de munca prin profesionalism, fiind apreciati de angajatorii britanici.

    In contextul difuzarii acestei serii, ambasadorul Jinga isi exprima speranta ca urmatoarele episoade vor prezenta, de o maniera echilibrata si reprezentativa, imaginea reala a intregii comunitati romanesti din Marea Britanie. „Ambasada Romaniei la Londra doreste sa multumeasca tuturor cetatenilor romani care, prin exemplul personal sau prin luari de pozitie, contribuie la reflectarea corecta a comunitatii romanesti din Marea Britanie”.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    3 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.