joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Teoretic, avem un concurs în epoca post-Ioțcu pentru director la Spitalul Județean. Practic, aceleași golăneli. Așa-i domnule Țolea?

    de Alin Olteanu | 16 octombrie 2015, 12:45 PM | Administraţie | Recomandările editorilor | Topic special

    14

    Știri Arad. Fii atent, cititor deștept care te știu și care cunoști ce înseamnă legislație europeană, egalitate de șanse la concursuri publice, administrare de fonduri europene, constituții : citește cu atenție – dar cu foarte mare atenție următorii termeni și condiții privind organizarea de către Consiliul Județean Arad, a concursului de manager la Spitalul Județean Arad.
    Judecă tu, cu creierii tăi, după ce analizezi punct cu punct cerințele de la punctul (2) Condiţiile specifice – pentru cine dreaq în afară de Teodora Olariu (vezi curriculum vitae!) este organizat acest concurs – respectiv cât de tâmpiți suntem noi percepuți, așa ca și contribuabili plătitori de CAS și impozite… bani tăi, de fapt, cu care se achită ei între ei:

    Consiliul de Administraţie al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad

    potrivit prevederilor Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății cu modificările şi completările ulterioare

    A N U N ŢĂ

    Organizarea concursului pentru ocuparea funcţiei de manager, persoană fizică

    1. Concursul se va desfăşura la sediul Consiliului Județean Arad, str.Corneliu Coposu nr.22, municipiul Arad, în perioada 02.11.2015 – 16.11.2015

    2. La concursul de selecţie se pot înscrie candidaţii, persoane fizice care îndeplinesc următoarele condiţii generale si specifice :

    (1)   Condiţiile generale sunt următoarele:

    a) să aibă capacitate de exerciţiu deplină;
    b) să fie apţi din punct de vedere medical (fizic şi neuropsihic) pentru exercitarea funcţiei;

    c) să nu fi suferit condamnări penale definitive pentru fapte care i-ar face incompatibili cu funcţia;
    d) să prezinte acte de identitate valabile, din care să reiasă că sunt cetăţeni români, cu domiciliul stabil în România, emise de autoritatea competentă;

    (2) Condiţiile specifice sunt următoarele:
    a) pregătirea profesională şi experienţa necesară executării operaţiunilor specifice postului:
    (i) pregătire de bază: absolvent al unei instituții de învățământ superior medical,

    economico-financiar sau juridic;

    (ii) să fie cadru universitar sau medic primar și să fie absolvent al unor cursuri de perfecționare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătății și stabilite prin ordin al ministrului sănătății

    (iii) vechime în specialitatea studiilor necesare ocuparii funcției – minimum 9 ani;
    (iv) activitate desfăşurată în management de minimum 5 ani;
    b) candidaţii vor prezenta o recomandare de la ultimul loc de muncă;
    c) candidaţii vor prezenta un curriculum vitae din care să rezulte activitatea desfăşurată;
    d) candidaţii vor prezenta proiectul de management din care să rezulte abilităţile lor manageriale, adaptate obiectivelor şi indicatorilor de performanţă pentru funcţia de manager la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

    3. Taxa de participare este de 500 lei si se poate plăti la casieria spitalului sau poate fi virată in contul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, jud Arad, RO35TREZ02121F365000XXXX deschis la Trezoreria Municipiului Arad, CF 3519879.

    4. Înscrierea candidaţilor se face la Serviciul  RUNOS din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, până în data de 21.10.2015, ora 12.00.

    5. Dosarul de înscriere trebuie să cuprindă următoarele documente:

    a) cererea de înscriere;

    b) copia actului de identitate;

    c) copia legalizată a diplomei de licenţă sau echivalente;

    d) copia legalizată a documentelor care atestă absolvirea cursurilor de perfecţionare în management sau management sanitar agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii

    e) curriculum vitae;

    f) adeverinţa care atestă vechimea în posturi cu studii universitare de lungă durată sau copie de pe carnetul de muncă, certificată pentru conformitatea cu originalul de către conducerea unităţii;

    g) cazierul judiciar;

    h) adeverinţă din care rezultă că este apt medical, fizic şi neuropsihic;

    i) declaraţie pe proprie răspundere care să ateste că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică;

    j) declaraţie pe proprie răspundere că nu a suferit condamnări penale, că nu este urmărit penal şi nu are cunoştinţă că a fost începută urmărirea penală împotriva sa;

    k) copie legalizată a actelor (certificat de căsătorie, etc.) prin care şi-a schimbat numele, după caz;

    l) proiectul de management realizat de candidat;

    m) chitanţa privind plata taxei de participare la concurs.

    6. Temele cadru pentru proiectul de management, bibliografia pentru concurs şi Regulamentul de organizare al concursului, se publică pe site-ul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad www.scjarad.ro, pe site-ul Consiliului Judetean Arad www.cjarad.ro  şi se afişează la sediul spitalului, serviciul RUNOS.

    Informatii suplimentare la nr.tel.0357407200 int.277 – serviciul RUNOS


    Deci, ai înțeles, nu? Indiferent că ești o firmă de specialitate cu sediul în Finlanda, care are în portofoliu managerizarea eficientă a zeci de spitale în Europa și în lume, că ești un tânăr de 30 de ani cu practică de 3 ani la Paris, că ai lucrat 8 ani pe Urgențe în Germania, chiar și fără să fii șef de secție, dar ai un plan genial cu care poți eficientiza Spitalul Județean Arad – nehh… stai acasă: e musai să te cheme Teodora Olariu ca să fii șefă peste Sultanat.

    PENTRU CEI MAI SCEPTICI – ACCESAȚI AICI!

    În culise, de fapt, stau ascunse detaliile

    Gheorghe Domșa – șeful etern al Casei de Asigurări de Sănătate face cărțile în sănătatea arădeană. Și le face foarte bine… atât de bine le face că l-a „rezolvat” și pe președintele Țolea. Cum ar veni… Țolea a venit cu ideile sale și a plecat promovându-le pe ale lui Domșa. El, Domșa, e și proprietar, și dealer al ecuației ăsteia… pur economice – dacă stai s-o gândești atent. Teoretic, „o prefer pe Olărița pentru că e deja prea veche să mai facă șmecherii… pentru că are, deja, destul, și e și fricoasă” – ar fi filozofia lui… dacă cumva îl prinzi la birou, la Dieci sau, mai nou, la casa din Sânleani.
    Practic… ca-n bancul celebru cu „diferența dintre teoretic și practic”

    Nici măcar nu ne putem gândi că nu Domșa este în spatele acestui concurs…și că, de fapt, actualul președinte interimar de la CJ Arad a schimbat aspectul fizic al funcției, nu și metehnele înaintașului său.

     

    Autori: Alin Olteanu, Lucian Valeriu

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Care va să zică, Dracul în amănunte se ascunde.
      Zice așa: trebuie să fie sau absolvent de medicină sau economice sau juridice, și mai zice: trebuie să fie sau profesor universitar (ce treabă are asta cu managementul eficient, nu se știe) sau medic primar.
      De unde decurge logic: dacă nu e medic-primar trebuie să fie cadru universitar, altfel spus, dacă e absolvent de economice și juridice nu poate concura numai dacă lucrează în învățământul universitar.
      Firesc, nu-i așa, universitățile sunt pline de juriști și economiști cu mari experiențe de condus spitale.

      +5 voturi
      +1
      -1
    2. – INTREBARI PENTRU ORGANIZATORII CONCURSULUI – , (organizatori care sigur vor citi acest articol)
      -Am 1000 de lei, pot sa particip de doua ori ????
      -Apropo, de ce impuneti taxa de participare? Care este cadru legal ?
      -Cum ati stabilit exact suma de 500 de lei ?
      -Cine stabileste capacitatea de exerciţiu deplină ? (Pct 1.lit.a-conditii generale)
      -Care este varsta de participare ? ( ma refer la limita superioara, evident)
      -Cine este TEODORA OLARIU ?

      +3 voturi
      +1
      -1
    3. 1 deci ,banii sunt pentru IOTCU ,are si el nevoie ptr avocati
      2 cumulul de cerinte este pentru o singura persoana care le indeplineste….
      3 firma HBS de consultanta medicala ,super idee Domnule TOLEA ,dar conditiile nu cred ca au fost impuse de ei,iar daca au fost impuse super naspa ,cine o sa lucreze cu ei….

      +1 voturi
      +1
      -1
    4. Rezumat: 1. Conditiile sunt ca p***. Facute de retarzi pt retarzi.De fapt de smecheri cu dedicatie. 2. Conditia „(i) pregătire de bază: absolvent al unei instituții de învățământ superior medical,economico-financiar sau juridic” este ANULATA de conditia „(ii) să fie cadru universitar sau medic primar și să fie absolvent al unor cursuri de perfecționare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătății și stabilite prin ordin al ministrului sănătății” din simplul motiv ca daca esti economist si/sau jurist nu ai cum dracu s-o indeplinesti deci participi degeaba. 3. Conditia de vechime 9 ani in specialitatea studiilor e fix pix daca nu ai 5 ani experienta in management. Acuma, nu se intelege clar daca aia 5 ani sunt in cadrul celor 9 sau trebuie separat si 9+5=14 deci tre sa ai 14 ani experienta. 4. „d) candidaţii vor prezenta proiectul de management din care să rezulte abilităţile lor manageriale, adaptate obiectivelor şi indicatorilor de performanţă pentru funcţia de manager la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.” e fix un cacat pe bat atat timp cat nu esti unul din „interior” si care cunoaste adevaratele necunoscute ale ecuatiei ca sa poti veni cu solutii si un plan managerial viabil.Cum ar fi evaluat un proiect al meu, de exemplu,care, desi tehnic ar fi impecabil, nu ar fi mulat pe nevoile SJA din simplul motiv ca nu le cunosc deci as face un proiect managerial nerealist.Deci din start mi s-ar da pas.Si ghici, cine ar indeplini aceasta conditie? 5. Un manager n-ar trebui sa fie din sistem.Punct. Jobul lui sa fie managementul si atat.Si asta in toate domeniile.Chiar si-n invatamant.

      +8 voturi
      +1
      -1
    5. Am MBA – master in business administration si conduc destinele a nu mai mult nu mai putin, exact 6574 oameni. Am doar 43 ani si sunt milionar. Vreau sa conduc o institutie de stat, sub forma de voluntariat, pt ca oricum doream sa ma pensionez. Mentionez ca stiu putina anatomie, si putin de chirurgie ce am furat de la Tata cand taia porcul. Pot sa fiu admis pe postul acesta? Ridic miza!!! Daca voi fi admis si nu reusesc sa pun lucrurile pe fagas, renovez din banii mei sau pe fonduri ca ma pricep. Aradeni ma vreti???

      +15 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    6 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.