vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Țara în care Crăciunul a fost interzis. Primești ani grei de închisoare dacă împodobești bradul…

    de Special Arad | 24 decembrie 2015, 8:57 AM | Internaţional | Recomandările editorilor

    0

    Sultanul Bruneiului, Hassanal Bolkiah, a interzis celebrarea publică a Crăciunului de către musulmani, în timp ce creştinii pot sărbători în intimitate. Încălcarea normei poate fi pedepsită cu până la cinci ani de închisoare, scrie Daily Mail.

    Sultanul crede că orice manifestare cu prilejul Crăciunului ar putea afecta religia Islamică. Astfel, orice musulman care va fi prins sărăbătorind Crăciunul, dar şi creştinii care sărbătoresc în public, cântând colinde, împodobind bradul sau purtând o căciulă de Moş Crăciun riscă să petreacă cinci ani în închisoare, relatează zf.ro.

    Musulmanii reprezintă 65% din cei 420.000 de locuitori ai Bruneiului, în timp ce aproape 20% sunt budişti şi creştini. Brunei este o un mic stat situat în insula Borneo, în Asia de Sud-Est, fiind una dintre cele mai bogate ţări din lume, datorită numeroaselor zăcăminte de petrol şi gaze naturale.

    În urma acestei interdicţii a luat amploare o campanie online, denumită #MyTreedom, prin care sunt postate fotografii cu brazi de Crăciun şi decoraţiuni, luptând pentru libertatea religioasă.

    Interzicerea sărbătorii Crăciunului a fost introdusă de anul trecut, odată cu instaurarea unui nou Cod Penal şi a legii Şaria, prin care consumul de alcool, fumatul, adulterul sunt pedepsite fie prin închisoare şi amenzi, fie prin biciuire sau amputarea membrelor.

    Sultanul Hassanal Bolkiah locuieşte în palatul Istana Nurul Iman, care are 1788 camere, 350 de toalete, cinci piscine, un garaj în care încap 110 maşini şi un grajd pentru cei 200 de ponei ai sultanului.

    În ciuda legilor stricte ale statului, Bolkiah trăieşte în lux, iar fratele său, Prinţul Jefri, este cunoscut pentru haremul de femei frumoase şi pentru iahturile luxoase pe care le deţine, dar şi pentru că ar fi delapidat bani în timp ce era ministru de finanţe al statului.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.