Este mare, este gălăgios, este întruchiparea libertății absolute. Sute de mii de oameni din toate colțurile lumii îi pășesc pragul în fiecare an pentru o experiență efectiv de neuitat, iar Special Arad a fost acolo pentru a vă arăta o parte din nebunie.

Vezi fotografiile aici sau mai jos, la galeria foto de la finalul reportajului.

În cadrul articolului găsiți câteva dintre imaginile oficiale ale festivalului.

Prima și a doua zi

Corespondență Sziget 2016: „Ne-am udat cu o zi înainte de Rihanna”

Mai ține minte cineva cum a fost Ștrandul nostru acum 10 ani? Cam așa e la Sziget, doar că-i de zece ori mai mare, de n ori mai complicat de parcurs în întregime și de țșpe ori mai colorat și mai animat. Este aproape imposibil să acoperim toate evenimentele, jurnalistic vorbind, la fel cum este imposibil să te orientezi, turist fiind, după program, hartă, oameni care vorbesc în toate limbile planetei sau după sunet și… miros.

Clarific de la bun început, eu sunt aici pentru prima oară, Raluca a mai fost o dată, exact acum zece ani. Eu efectiv nu am cu ce să compar acest festival, Ralu spune că este diferit față de cum era acum un deceniu, în special în dimensiune, înțelegând aici, în primul rând, numărul de oameni. Apropo de numere: să începem de la zero…

Trenul a întârziat o oră și jumătate în Gara din Arad, pentru că venea din București. „E ceva normal”, ne spunea flexat un ceferist.

Aveam o problemă la început. Sunt obișnuit să scriu despre un festival cu un spirit critic, în caz că vreau inspirație. Nu știu dacă e cazul aici, dar Natura a avut grijă să mă pună la încercare. În prima zi, încă de când am ajuns la Budapesta, ploaia ne dădea târcoale și și-a făcut treaba în toată splendoarea ei imediat după ce am găsit, cu greu, un loc de campare. N-am mai reușit să-i prindem, din acest motiv, pe britanicii de la Skunk Anasie și pe sudafricanii Die Antwoord, dar am îndurat eroic frigul de după ploaie și am prins concertul The Chemical Brothers, care păreau să-și pună în minte să fie mai turbați decât The Prodigy și mai experimentali decât Skrillex pe LSD (nu că n-ar fi, dar măriți voi doza, după plac).

szerda67

photo: [ Sandor Csudai ] . www.facebook.com/csudaisandor

Asta a fost pe scena principală, numită în acest an după membrul-organizator român Dan Panaitescu, decedat chiar în urmă cu trei săptămâni într-un tragic accident rutier.

Prima zi nu bubuia neapărat cu muzică, majoritatea scenelor neavând încă niciun program. Era mai degrabă un timp ideal pentru explorarea insulei, pentru schimbat banii pe carduri speciale și pentru a-i cheltui pe băuturi și mâncare. Găsești absolut tot aici. De la gyros la gulyas și de la mâncare mexicană, chinezească sau rusească până la hamburgeri cât capul tău (să presupunem că ai un cap mare). Tarabele cu mâncare definesc în mare măsură mirosurile predominante care te lovesc pe alei din toate direcțiile, combinate cu partea mai puțin plăcută, și anume damfurile care vin dinspre buzile ecologice ToiToi.

A doua zi a fost, după cum era de așteptat, cea mai aglomerată. O puzderie de indivizi, de la cei mai cuminți și banal îmbrăcați, la ciudățenii în costume de crocodil, vacă, înger, drac sau unicorn. Tipi cu părul verde, tipese cu dreduri, piercinguri și șalvari. Toate felurile de oameni, la Sziget… și sunt al naibii de mulți!

photo: [ Sandor Csudai ] . www.facebook.com/csudaisandor

photo: [ Sandor Csudai ] . www.facebook.com/csudaisandor

Nu avem deocamdată date despre acest lucru, dar intuim că pe lângă sutele de mii deja campați, au mai venit cu miile doar pentru ziua de joi. Unii s-au instalat în fața scenei încă de dimineață ca să prindă un loc în față, la concertul Rihanna. Dacă la Parov Stelar, care au făcut un show de zile mari, aveam impresia că e mega multă lume, noi fiind undeva în spatele mulțimii, la Rihanna ne-am trezit în mijlocul publicului. Cam 90.000 de oameni. După cum spunea chiar ea, „nici Barbados (n.red. – locul de baștină a cântăreței) nu are o asemenea populație”. Se pare însă că nu prea știe pe ce lume trăiește, căci Barbados are peste 200.000 de locuitori, dar în orice caz, erau incredibil de mulți oameni adunați la concert. Și abia își puteau stăpâni nerăbdarea. Bineînțeles, diva s-a lăsat așteptată și probabil întârzierea s-ar fi prelungit mai mult de jumătate de oră dacă lumea nu ar fi început deja s-o huiduie.

photo: [ Sandor Csudai ] . www.facebook.com/csudaisandor

photo: [ Sandor Csudai ] . www.facebook.com/csudaisandor

După concert, ca să ne adăpostim de frig, am poposit pe o terasă înconjurată de tarabe cu barbeque, cartofi prăjiți și hot dog american, fiind cea mai bună sursă de căldură. Norocul a făcut să dăm și peste un concert naționalist ad-hoc. Dacă inițial un singur tip mustăcios îi cânta drept serenadă „La Marseillaise” prietenei iritate din cauza stării de ebrietate a preastimabilului patriot, nu a durat mult până ce alți compatrioți îmbrăcați în costume de animale plușate i-au sărit în ajutor, urcându-se pe o masă și cântând din adâncul ființei lor aceeași melodie, astfel molipsindu-i pe toți francezii din jur să se alăture „concertului”.

Primele două zile au trecut destul de repede și destul de dureros pe timpul nopții. Vorba aia: „I`m too old for this sh*t”. Cred că am dezvoltat o frumusețe de reumatism în două locuri noi, dar ignor disconfortul, căci petrecerea nu se oprește aici. Urmează, astăzi, John Newman, Bastille, Manu Chao, Jain, Kovacs, Editors, Goran Bregović Wedding and Funeral Band, DJ Sasha și mulți alții, de care, sincer, nici n-am auzit până acum.

PS: Am prins și un pokemon evreu aici. Se numea PikaJew.

A treia și a patra zi

Da, Alin. N-am uitat! Am vizitat pentru a nuștiucâtaoară șatra presei (singurul loc cu wireless, dar vai, ce viteză… puteam să mă-nbăt încărcând o poză!) și nu era niciun loc liber la un laptop dat din oficiu. Evident că reporterii Vogue Italia, MTV Olanda sau Rolling Stone aveau întâietate. OK, ce-i drept, ăia au venit cu sculele lor… dar au fost mulți ziariști, în orice caz, care aveau nevoie de internet. Din România au fost șapte ziare/site-uri, cu tot cu Special Arad. Cel mai cunoscut care-mi vine-n minte e revista Sunete. Deci nu mă mai basmegakutyajaba (vorba lu’ Ralu) la cap! O să scriu și eu articolul, imediat!

Partea de mai sus era mesajul meu imaginar către redacția Special Arad, sâmbarți sau duminiercuri dimineața pe la 13, când Alin ne scria un mesaj că așteaptă reportajul-corespondență. Ideea e că aveam oricum în plan să scriu despre primele două zile și într-un final chiar am reușit. Cât despre a treia și a patra din cele șapte zile de festival… faza e că, din păcate, pentru noi au fost ultimele. Puteam să mai rămânem, teoretic. Practic, șansele au fost prea mari să ajungem acasă în bucăți, asta în caz că nu ne-ar fi donat organele onegeiștii solidari la imigranți. Știu sigur că le ofereau corturi gratis, lângă un banner mare cu mesaje despre ajutoare fără granițe și #refugeeswelcome. Am mai spus, nopțile semi-dormite în cort ne rupeau oasele și nici soluțiile de igienă corporală nu erau prea convenabile (dar hei, așa e la orice festival, în caz că nu știai), fiind tot timpul coadă la baia comună și apa era destul de rece. Cam de asta am decis să stăm doar patru zile. În fine, nu ne plângem, una peste alta ne-am umplut de experiențe superbe cât nu reușeam altundeva în două săptămâni… și cam despre asta e și vorba la Sziget. Dacă mă refer doar la chestii mici, uite, de exemplu, nu credeam că un clovn de stradă cum e Murmuyo poate să mă facă să râd în asemenea hal și nu credeam că o să-i mai văd o dată pe dinozaurii și dragonii celor de la Sarruga Produccions, cei care au adus „păpușile vertebrate” de vreo 3 metri și la Arad, în 2013, la debutul Festivalului de Teatru Nou.

Dar să-ncep relatarea evenimentelor cât de cât cronologic. În a treia zi am vrut să explorăm toată insula. Pe partea cea mai îndepărtată era „Sziget Beach”, ne anunța harta. Am găsit „plaja” respectivă până la urmă, dar erau garduri la malul Dunării, iar nisipul și șezlongurile erau printre copaci imenși. Era frumos și a fost destulă lume, dar nu prea dădea a plajă. Pe deasupra, am prins o vreme de martie sau octombrie. Abia în ziua plecării noastre a ajuns și canicula la Budapesta, asta ca o ultimă înjurătură la adresa noastră din partea Naturii. Au fost mulți care stăteau cu burta la soare, totuși. Probabil norvegieni sau eschimoși, cărora la 20 de grade le ia foc părul și începe să le răsune-n cap „Hey, Macarena!”.  Și dacă tot am ajuns (cu greu) la partea de muzică… e de menționat, de pe scena OTP Bank & A38, concertul franțuzoaicei Jain și al olandezei Kovacs, despre care mulți spun că ar fi urmașa regretatei Amy Winehouse și despre care mulți cred, probabil, că e unguroaică. Numele provine, de fapt, de la tatăl ei vitreg, care e, într-adevăr, un ungur stabilit în Țările de Jos. Nu a coincis cu programul afișat, deci habar n-avem cine au fost pe scenă, dar ne-a plăcut concertul unui hipiot străin și al unei trupe de rock din Ungaria pe scena Blues Pub, iar pe Fidelio – Classical, Opera & Jazz Stage ne-a uimit Danubia Orchestra, în special cu programul „Turntable Concerto”, alături de Gabriel Prokofiev și Mr. Switch, doi DJ care mixează live muzică clasică!

John Newman a creat o isterie generală în rândul fetelor tinere, asta e clar. Noi n-am mai ajuns să-l vedem, căci efectiv nu mai era loc în fața scenei. Jandarmii au și închis intrarea dinspre partea stângă, adică dinspre aleea principală. „Găinile” finlandeze Värttinä de pe IBIS World Music Stage au fost simpatice, dar ne-a atras mai mult scena din apropiere, „Afro-Latin-Reggae Village”, unde Gras & The Riddim Colony au încins dredurile și au colorat publicul în roșu, galben și verde. Sâmbătă a fost chiar și un „color fight” colosal (da, din aia ce a fost din nou și la Arad, la mall), doar că noi am „prins” doar urmele de pe jos și de pe fețele tinerilor.

13935128_10155274472903975_2623855958958468611_n

photo: [ Sandor Csudai ] . www.facebook.com/csudaisandor

Din păcate am pierdut și concertul englezilor de la Editors și al francezului Perturbator, precum și mixsetul lui DJ Sasha, Sharam sau UNKLE. De altfel, n-am mai apucat să intrăm deloc în cortul dedicat muzicii electronice, fiind prea epuizați până la orele nopții când acesta își deschidea porțile. Bastille ne-a cam plictisit, iar Sigur Ros ne-a adormit de-a dreptul, dar putem sta liniștiți, au destui de mulți fani.

Cei care merită oricând și oriunde toți banii au fost Goran Bregović și ai săi Wedding and Funeral Band, care efectiv au „înnebunit” publicul. Până și cei cu două picioare stângi (ca mine) au rezistat cu greu să nu țopăie – măcar în gând. Au fost superbi și Manu Chao cu trupa La Ventura și, desigur, Muse.

szombat37

photo: [ Sandor Csudai ] . www.facebook.com/csudaisandor

Cum noi am părăsit insula duminică dimineața, am pierdut o bună parte dintre capetele de afiș precum David Guetta și SUM41, ori trupe mai puțin cunoscute dar faine precum Oscar and The Wolf sau Fuckaine, însă cel mai rău îmi pare pentru ceea ce urmează astăzi și mâine (luni și marți): Noel Gallagher’s High Flying Birds, Kaiser Chiefs, The Neighbourhood, The Lumineers, The Last Shadow Puppets, Years & Years, M83, CHVRCHES și trupa românească Satellites.

Cu asta închei, pentru că nebunia de pe Insula Libertății încă nici nu s-a terminat. Pe anul acesta, cel puțin. Dacă ar fi după sutele de mii de tineri veniți de peste tot de pe glob, nu s-ar termina niciodată.  #SzigetRulz

Tomck@t, Raluca Medeleanu, 15 august 2016, 11:09 AM