vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Susana, fost arhitect la ARED, a murit la 29 de ani într-un tragic accident!

    de Special Arad | 29 noiembrie 2016, 10:26 AM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    4

    Susana Dumitru era din Arad și de câțiva ani era stabilită, împreună cu familia, în Toronto, Canada. Spunem „era”, pentru că Susana și-a pierdut viața duminică noaptea într-un tragic accident, în timp ce se afla în mașina familiei, o Mazda, împreună cu fiul său, cu soțul său Răzvan și cu soacra sa, mama lui Răzvan.

    Fiul său de doar două luni a suferit răni grave la cap. Coliziunea a avut loc duminică seara la ora 20:30 pe Autostrada 7 la Trussler Rd în Wilmot Township.

    Se pare că mașina în care se afla familia Dumitru a fost lovită din spate de un alt autoturism al cărui șofer se afla în stare de ebrietate. Răzvan Dumitru, soțul Susanei, și mama acestuia au suferit leziuni minore.

    Șoferul din cealaltă mașină implicată în accident are vârsta de 26 de ani și a consumat băuturi alcoolice. Nu mai puțin de opt capete de acuzare au fost formulate împotriva tânărului șofer. Anchetatorii spun că suspectul este acuzat și de faptul că nu a furnizat un eșantion de respirație și nu a fost supus unor evaluări de droguri în urma accidentului.

    Susana a fost arhitect la ARED în Arad, conform datelor de pe contul ei de Facebook. Era căsătorită cu Răzvan din 2014 și au un copil în vârstă de două luni, rănit și el grav în accident. Înainte de căsătorie, numele Susanei era Iștoc.

    Răzvan Dumitru a lucrat și el la ARED, ca și inginer constructor. Acolo a cunoscut-o pe Susana, iar la data de 17 mai 2014 aceștia s-au căsătorit. Au plecat în Canada la începutul acestui an…

    Trist… Prea trist…

    SURSA: cbc.ca

    susana-3

    susana-2

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    3 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.