Miercuri, zi însorită, controlorul își termină de băut cafeaua și pornește la lucru. Se întâlnește cu ceilalți doi colegi și se urcă în primul tramvai venit. Se apucă de controlat biletele, găsește pe unu, doi fără, îi dă jos și le taie chitanță pentru amendă. Privirea lui este însă pierdută undeva în zare, gândurile îi sunt răvășite încă de ceea ce i s-a spus de dimineață.

Era încă acasă atunci când a sunat telefonul și o voce gravă l-a întrebat:

„Stai jos? Că trebuie să îți spun ceva…”

„Da… spuneți vă rog”

„Măi… ascultă. De ceea ce ne-am temut s-a întâmplat: am rămas fără motorină… Alo! Alo, mă auzi?”

Nu mai auzea nimic. Lăsă telefonul jos și își puse capul în mâini. Singurul lucru care îi trecea prin minte acum era să nu fie nevoie de autobuze. Să nu se întâmple neîntâmplatul și să fie nevoie de autobuze.

Nu a fost așa. O avarie la sistemul electric au oprit tramvaiele. Pe fruntea controlorului se adună broboane de sudoare.

„De ce nu au trimis un autobuz, oare, dacă tot nu circulă tramvaiele?”, îl întreabă o doamnă.

„Am rămas fără motorină, am rămas fără motorină, am rămas fără motorină”, doar asta auzea în cap. Se învârteau cuvintele acestea ca o morișcă în capul lui. Ce să îi răspundă acum la femeie? Cum să îi spună ceea ce el știa deja de azi dimineață? Cum să o împovăreze și pe ea? I-a venit o idee, să o dea la caterincă, să zâmbească, să râdă. Astfel, s-a gândit el, o va menaja puțin.

„Nu mai avem motorină! și râde

Doamna rămâne perplexă și reușește doar să îngaime: „Aha..”

 

Mihai Todoca, 30 martie 2017, 2:22 PM