vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Strivită sub roțile unei mașini de mare tonaj, o femeie a murit pe șosea iar șoferul a fugit!

    de - | 7 noiembrie 2016, 9:37 AM | Regional

    1

    Accident tragic duminică seara la granița dintre județele Timiș și Caraș-Severin. Trupul unei femei a fost descoperit strivit pe șoseaua care leagă Berzovia de Timișoara.

    Potrivit mai multor martori, femeia ucisă de o mașină de mare tonaj avea 50 de ani și era din Gherteniș. Victima era cunoscută cu probleme psihice, după ce fusese părăsită de bărbat. Aceasta avea obiceiul de a se întinde pe marginea drumului și a striga până venea o ambulanță care o ducea la spital la Reșița.

    De data aceasta, trupul femeii a fost observat de o localnică ce a sunat imediat la 112. La fața locului au sosit echipaje de la Poliție și Ambulanță. Pentru victimă nu s-a mai putut face nimic.

    Șoferul care a ucis-o pe femeie și a fugit de la fața locului a fost dat în căutare atât în județul Caraș-Severin cât și în Timiș. Poliția din cele două județe a instituit filtre pentru depistarea fugarului.

    sursa: pressalert

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    7 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.