marþi, 23 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Start la „Săptămâna Pământului în Arad”

    de Special Arad | 21 martie 2015, 12:27 PM | Cultură | Eco

    0

    „Săptămâna Pământului în Arad”, proiect demarat în 2011 și ajuns anul acesta la a cincea ediție, este o lăudabilă și necesară campanie de conștientizare a problemelor de mediu, prin care arădenii de toate vârstele sunt încurajați să își aducă propria contribuție pentru îmbunătățirea calității mediului înconjurător. Acţiunile se vor derula în perioada 23-28 martie în mai multe locaţii din municipiul şi judeţul Arad. Oricine este dornic să contribuie la acest proiect are la dispoziție o săptămână ticsită cu acțiuni de ecologizare, conferințe și campanii de aducere în atenția publicului a problemelor ecologice, atât locale, cât și într-un context global.

    Astfel, marți, miercuri și joi se vor desfășura la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” o conferință și un atelier de lucru vizând risipa și calitatea apei, precum și simpozionul regional „Probleme actuale ale omenirii”, ediția a patra. În paralel, în alte școli din municipiu se vor planta copaci împreună cu elevii.

    Continuând tradiția construită în anii precedenți, cele mai importante evenimente din cadrul „Săptămânii Pământului în Arad” vor fi acțiunile zilnice de ecologizare pe malul Mureșului, strada Voinicilor, pe drumurile spre Șofronea și Nădlac, în Sâmbăteni și Pâncota și bine-cunoscuta zi de curățenie în Parcul Natural Lunca Mureșului. Succesul tuturor campaniilor de informare va fi măsurat desigur în numărul arădenilor care vor participa la aceste acțiuni, care sunt deschise tuturor oamenilor harnici, care își doresc un mediu urban curat și sănătos.

    La Atrium Mall se vor desfășura evenimentele artistice dedicate acestei săptămâni, cu ocazia căreia au fost pregătite două expoziții una de fotografie şi cea de-a doua va îngloba obiecte din materiale reciclabile, un târg al produselor tradiționale românești și o seară în care se vor lansa lampioane de pe acoperișul mall-ului, toate sub egida eco.

    Apogeul săptămânii se va atinge sâmbătă seara, când după turul de ciclism urban arădenii sunt aşteptaţi în fața Primăriei pentru a celebra “Ora Pământului”, dar nu oricum, ci pe muzică unplugged și pe întuneric, întrucât iluminatul public în centrul orașului și cel arhitectural al clădirilor emblematice vor fi întrerupte pe parcusul acestei ore.

    Responsabili cu această inițiativă sunt Primăria Municipiului Arad, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, Centrul Municipal de Cultură, Asociația Studenților Mediciniști Arădeni, Asociaţia Arad Capitala Europeana a Culturii 2021, Cetatea Voluntarilor, Atrium Mall, Foto Club Arad, Asociația Educatio, Direcția de Dezvoltare și Asistență Comuniară, Inspectoratul Școlar Județean, Domus Caritatis, Parcul Natural Lunca Mureșului, Bicicliștii Amatori, Condor Club Arad, Cercetașii arădeni, Asociația Zarand, Ofensiva Tinerilor, Liga Studenților U.V.V.G., ELSA Arad și Asociația Studenților Informaticieni U.V.V.G., precum și Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”. Și bineînțeles toți cei care vor colabora activ pentru a transforma Aradul într-un oraș cât mai ecologic.

     

    Programul „Săptămânii Pământului în Arad”

    Ediția a V-a, 23 – 28 Martie 2015

     

    Luni, 23 Martie

    13:00                                      Celebrarea „Zilei Mondiale a Apei”, acțiune ce va avea loc pe Malul Mureșului, în zona bazei sportive „Constructorul”

    13:30 – 15:00                         Acțiune de ecologizare pe Malul Mureșului

     

    Marți, 24 Martie

    10:00 – 13:00                         Work-shop tematic al elevilor Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă la Atrium Mall. Obiectele realizate de către elevi din materiale reciclabile vor fi expuse în perioada 24 – 26 Martie

    11:00 – 13:00                         Acțiune de ecologizare desfășurată la ieșirea din Municipiul Arad spre Șofronea

    12:00 – 14:00                         Dezbatere pe tema risipei și calității apei organizată la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”

    18:00                                      Vernisajul expoziției de fotografie „Culorile Naturii”, organizată de Foto Club Arad în Atrium Mall

     

    Miercuri, 25 Martie

    08:00 – 14:00                         Ateliere de lucru tematice cu ocazia „Zilei Mondiale a Apei” organizate la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”

    09:00 – 12:00                         Acțiune de plantare de pomi în unitățile de învățământ din Municipiul Arad

    10:00 – 18:00                         Târg de produse tradiționale românești – organizat în perioada 25 – 27 Martie în Atrium Mall

    10:00 – 13:00                         Acțiune de ecologizare desfășurată în Municipiul Arad, str. Voinicilor, în zona blocurilor ANL

    11:00 – 13:00                          Acțiune de ecologizare desfășurată în Lipova – Cetatea Șoimoș

    12:00 – 14:00                         Acțiune de ecologizare desfășurată în Sâmbăteni, organizată de Școala Gimnazială „Sabin Manuilă”

     

    Joi, 26 Martie     

    09:00 – 12:00                         Acțiune de plantare de pomi în unitățile de învățământ din Municipiul Arad

    10:00 – 18:00                         Târg de produse tradiționale românești – organizat în perioada 25 – 27 Martie în Atrium Mall

    12:00 – 15:00                         Acțiune de ecologizare desfășurată în Pâncota

    14:00 – 20:00                         Simpozionul regional „Probleme actuale ale omenirii”, ediția a patra, organizat la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”

     

    Vineri, 27 Martie

    09:00 – 12:00                         Acțiune de plantare de pomi în unitățile de învățământ din Municipiul Arad

    10:00 – 13:00                         Acțiune de ecologizare desfășurată la ieșirea din Municipiul Arad spre Nădlac

    10:00 – 18:00                         Târg de produse tradiționale românești – organizat în perioada 25 – 27 Martie în Atrium Mall

    14:00 – 16:00                         Acțiune de plantare de pomi în Cartierul Grădiște din Arad

    19:30                                      Lansare de lampioane la Atrium Mall

     

    Sâmbătă, 28 Martie

    10:00 – 13:00                         Acțiune de ecologizare desfășurată în Parcul Natural Lunca Mureșului

    09:00 – 12:00                         Acțiune de prevenție în sănătate desfășurată la sediul Administrației Parcului Natural Lunca Mureșului destinată voluntarilor care vor participa la acțiunea de ecologizare

    19:00 – 20:30                         Tur ciclist urban

    20:30 – 21:30                         „Ora Pământului” – celebrată pe platoul din fața Primăriei Municipiului Arad prin acțiuni tematice și un concert unplugged, alături de stingerea iluminatului public în centrul orașului și a iluminatului arhitectural al clădirilor emblematice ale orașului

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.