marþi, 16 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    „Spectacol” al unei începătoare pe o stradă din Lipova: i-a picat mașina din cer și s-a împlântat în șanț…

    de O. Peniță | 23 mai 2017, 2:41 PM | Pamflet

    1

    Viteza i-a fost fatală unei tinere șoferițe care se „dădea” cu autoturismul pe o stradă din Lipova, direcția spre Ususău. A reușit performanța istorică… dar nu unică (mai există destule cazuri, din păcate), pe fondul vitezei, să tragă atât de tare de volan încât să întoarcă mașina cu botul în jos, făcând-o paralelă cu orice stâlp de beton sau pom de pe marginea carosabilului.

    Pe această cale, de la bun început, ne exprimăm fericirea totală că șoseaua pe care circula nu era foarte aproape de Mureș, căci acum, cu siguranță, ar fi fost „hrană” la pești și autoritățile se chinuiau să aducă scafandrii de la Oradea.

    Despre carnetul de șofer sau carnetul de șoferiță… nu știm să spunem prea multe, însă, mai mult ca sigur, a zburat „sărăcuțul” prin parbriz și, mai că ne-am ruga să se întâmple asta, tânăra va avea nevoie de câteva zile de căutări și respiro până să-l găsească… Mai ales că n-a pățit nimic și ăsta a fost doar un … semn.

    Scuzați-ne că am glumit și, vă rugăm, conduceți preventiv!

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    1 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.