Știri Arad. Atunci când se scrie despre polițiștii de la rutieră ne așteptăm să fie ceva negativ. Nu că cei de la rutieră, mai ales, nu știu să facă fapte bune, dar ceea ce vinde în mass-media este – din păcate – negativul. Știm povești cu mită, cu abuz în serviciu, cu agresiuni etc. Și nu mă refer doar la Arad ci în general.

Ieșim din sfera aceasta a negativismului, a infracționalului, și mergem mai departe scriind de data aceasta de doi oameni în primul rând, de doi polițiști rutieri arădeni, Sorin Hăbălău și Delu Cornea, care au făcut un gest uriaș înainte de trecerea în noul an.

Fără să le ceară nimeni, Sorin și Delu și-au propus să ajute un bătrân din comuna Vladimirescu, bătrân care locuiește în condiții grele, într-o rulotă, împreună cu un copil. Timp de trei zile aceştia l-au vizitat ducându-i mâncare, haine şi apă, dar şi produse de igienă.

Unii ar spune că este un gest izolat, singular. Nu este deloc așa. Sorin este părinte și știe ce înseamnă bucuria unui copil care primește cadouri indiferent de perioada anului, indiferent că este Crăciun sau Paște, că este Anul Nou sau o zi de toamnă.

Delu Cornea nu este la primul astfel de gest. Apropiat al asociației Cetatea Voluntarilor condusă de Anamaria Nyeki, Delu a participat la multe din acțiunile voluntarilor împreună cu fiul său. Înainte de Crăciun, echipat în uniforma de serviciu, Delu a fost și la copiii de pe strada Mărului, asta ca să ne referim doar la cel mai recent dintre gesturile sale, așa cum se poate vedea și în fotografiile de mai jos.

Ceea ce au făcut Sorin și Delu este un gest de urmat nu doar pentru polițiști, fie că sunt de la rutieră sau de la alte departamente. Este un gest de urmat pentru fiecare dintre noi, pentru fiecare dintre noi care putem și avem de dăruit ceva.

Bravo Sorin! Bravo Delu!

habalau-3

delu-2 delu-3 delu-4

Lucian Dănilă, 3 ianuarie 2017, 11:35 AM